Preşedintele sud-coreean Yoon, suspendat din funcţie, nu a dat curs citaţiei procurorilor care l-au chemat la audieri

R.S.
Internaţional / 15 decembrie

Preşedintele sud-coreean Yoon, suspendat din funcţie, nu a dat curs citaţiei procurorilor care l-au chemat la audieri

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat sâmbătă din funcţie printr-o moţiune a parlamentului, nu s-a conformat duminică unei citaţii din partea procurorilor, iar aceştia, care investighează de ce a decretat legea marţială pentru scurt timp, la începutul acestei luni, intenţionează să emită un alt ordin pentru a-l chema la audieri, a relatat agenţia de Yonhap, preluată de Reuters.

Yoon şi o serie de funcţionari de rang înalt fac obiectul unei anchete penale pentru posibile acuzaţii de insurecţie, abuz de autoritate şi afectarea drepturilor omului.

Echipa specială de urmărire penală care se ocupă de ancheta privind încercarea eşuată a lui Yoon de a impune legea marţială i-a trimis lui Yoon o citaţie miercuri, cerându-i să se prezinte pentru interogatoriu duminică la ora locală 10 a.m., dar acesta nu s-a prezentat, potrivit Yonhap.

Procuratura intenţionează să emită o altă citaţie, luni.

Yoon a fost pus sub acuzare pentru decretul său privind legea marţială sâmbătă, printr-o moţiune a parlamentului, şi a fost suspendat din funcţiile sale prezidenţiale.

Procurorii au solicitat duminică mandate de arestare pentru câţiva oficiali militari de rang înalt, inclusiv pentru şeful Comandamentului de Război Special al Armatei şi şeful Comandamentului de Apărare a Capitalei, a relatat Yonhap.

Poliţia a declarat că aproximativ 1.500 de soldaţi au fost mobilizaţi atunci când Yoon a declarat legea marţială, pe 3 decembrie.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Trebuie adus cu mascatii, pe sus, si-a batut joc de poporul sud-corean... un popor demn de altfel...

    Tendintele fascist totalitare izbucnesc peste tot pe planeta cu cel mai mare tupeu posibil...  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Este cutremurator cand vedem prestatia publica si politica a marionetelor pro-nato din fruntea statelor sclave ale imperialismului NATO.

    Alegerile din Rep Moldova sunt furate pentru ca marioneta Sandu sa ramana in functie. 

    Alegerile din Georgia sunt pierdute de imperialistii nato, parlamentul numeste un alt presedinte, dar marioneta Salomea, fostul presedinte se jura ca nu pleaca din functie. 

    Alegerile din Romania sunt anulate ilegal si antidemocratic pe baza unor editoriale fara nicio proba, ba mai mult dupa renumararea voturilor din primul tur , niste alegeri foarte corecte. Iar marioneta Iohannis ramane ilegal si neconstitutional in functie.

    Iar in Coreea de Sud, pentru ca partidele de opozitie refuzau implicarea Coreei in razboiul ucrainian, fostul presedinte declanseaza legea martiala pentru a aresta politicienii opozitiei. Insurectia pro-NATO este invinsa si politicienii pro-nato sunt arestati. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Exact, ai inteles corect, un tupeu deosebit, bun de consemnat pe tablitze sumeriene.

      Frica de arestare e atat de mare incat au confiscat democratia si au anuntat popoarele ca pleaca numai cand vor ei de la putere.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb