Preţul aurului se apreciază, pe fondul creşterii indeciziei pieţelor de acţiuni

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 ianuarie 2017

Preţul aurului se apreciază, pe fondul creşterii indeciziei pieţelor de acţiuni

În timp ce pieţele americane de acţiuni au fost marcate de indecizie, la debutul acestui an, cotaţia aurului a avut parte de o creştere constantă, oscilând, vineri, în jurul valorii de 1.200 dolari/uncie. Cererea susţinută pentru activul de refugiu ar putea indica faptul că raliul pieţelor de acţiuni prilejuit de alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite s-a epuizat.

Nehotărârea din pieţe a fost resimţită din ultimele zile ale anului 2016.

Indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA), al celor mai lichide 30 de companii americane, înregistra, vineri, o creştere de aproximativ 0,15% faţă de începutul anului, acesta nereuşind să depăşească pragul psihologic de 20.000 de puncte.

Nici Indicele Standard & Poor's 500, al celor mai mari 500 de companii listate pe pieţele din Statele Unite, nu a avut o performanţă mult mai bună, avansând cu circa 1,10%, în anul 2017, pe când indicele domeniului tehnologiei, Nasdaq Composite, a înregistrat un avans de aproximativ 3,30%.

Cel puţin pentru moment, optimismul instaurat în rândul investitorilor după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite, ce a dus la o creştere spectaculoasă a acţiunilor începând cu data de 9 noiembrie 2016 (ziua rezultatului alegerilor), s-a diminuat.

Indecizia pieţelor pare să aibă în spate nesiguranţa investitorilor legată de posibilităţile reale ale adminis-traţiei Trump să implementeze măsurile de creştere economică promise.

Analizând evoluţia preţului futures al aurului cu scadenţa în februarie 2017 (GCG7), în compataţie cu cea a pieţei de acţiuni (DJIA), se observă existenţa unei corelaţii inverse.

Spre deosebire de comportamentul pieţei acţiunilor, cotaţia contractului futures având aurul drept activ suport şi-a continuat ascensiunea începută la sfârşitul anului 2016, înregistrând o creştere de aproximativ 5,80%, în anul 2017, şi de 7,30% faţă de nivelul înregistrat în data de 15 decembrie a anului trecut, minimul celor zece luni anterioare.

Deoarece aurul reprezintă un activ de refugiu pentru situaţii de instabilitate, această creştere adaugă indicii suplimentare legate de neîncrederea investitorilor în viitorul economiei americane, cu impact asupra pieţei acţiunilor.

"Pe măsura apropierii învestirii lui Trump (n.r. care a avut loc vineri), oamenii vor realiza că preşedinţia acestuia ar putea fi foarte zbuciumată, ducând la o posibilă apreciere a aurului", a declarat David Govett, analist în cadrul firmei londoneze de brokeraj Marex Spectron Group Ltd, citat de Bloomberg.

"La începutul fiecărui an, noi cantităţi de bani sunt în căutare de plasamente, iar o mare parte din acestea s-ar putea îndrepta către aur", a mai spus analistul.

Vineri, când Donald Trump a fost învestit ca preşedinte al Statelor Unite, principalii indici bursieri de pe Wall Street au deschis şedinţa de tranzacţionare în apreciere uşoară.

Analiştii Saxo Bank au scris, pe 12 ianuarie, că promisiunile adminis-traţiei Trump pentru politici care să ajute creşterea au declanşat o rotaţie importantă a obligaţiunilor către acţiuni în timpul ultimului trimestru din 2016: "Perspectiva câtorva creşteri ale dobânzii din partea Rezervei Federale-combinată cu creşterea randamentelor obligaţiunilor, dolarul mai puternic şi preţurile mai mari ale acţiunilor, toate acestea au ajutat la schimbarea perspectivei pentru aur şi a determinat un exod masiv din investiţiile de «hârtie». Fondurile speculative au redus o poziţie long (n.r.-cumpărare) record în futures pentru aur cu 85%, în timp ce investitorii în produse tranzacţionate la bursă au scos 225 de tone din cele 600 ce au fost cumpărate în timpul primelor zece luni ale lui 2016".

Saxo Bank vede cotaţia aurului în intervalul 1,100 dolari - 1,200 dolari/ uncie, în primul trimestru, în timp ce, pentru finalul anului, analişti apreciază metalul preţios la 1,325 dolari/uncie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ... tot la ce sclipeste sta gindul acestei specii... Numai ca local ar trebui sa ne modernizam, sa nu mai facem salbe de cocosei, ci de krugerranzi...

    1. Eu cred ca pretul aurului si euro se apreciaza fata de dolar deorece chinezii vand masiv din rezerva de dolari si cumpara aur si euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb