Preţul legumelor a crescut de 4-5 ori în 2007, faţă de anul trecut, din cauza secetei şi a speculanţilor care intervin în sistemul de valorificare, a declarat, ieri, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prod Com Legume Fructe din România (OINLF), Aurel Tănase, care este şi preşedinte al Patronatului RomConserv. "Trebuie să găsim împreună cu autorităţile soluţii pentru comercializarea produselor horticole într-un sistem fără intermediari. În prezent acest sistem de valorificare îi dezavantajează pe producători, dar îi favorizează pe speculanţi care măresc de două, trei ori preţul legumelor şi fructelor", a spus Tănase, citat de Rompres. Reprezentanţii organizaţiei din sectorul de legume şi fructe solicită sprijin şi pentru aplicarea unui regim similar de taxe pentru toţi producătorii.
"La ora actuală, 85% din producţia de legume şi fructe este realizată de mici producători care nu plătesc TVA, nu respectă normele de ambalare şi etichetare europene, nici condiţiile de calitate şi de valorificare. Deşi România are legislaţie europeană în domeniu, nu se aplică uniform tuturor categoriilor de producători", a explicat directorul general al OINLF. De asemenea, OINLF solicită autorităţilor să se implice în stimularea constituirii grupurilor şi organizaţiilor de producători şi în recunoaşterea cât mai rapidă a acestora pentru a putea apela la fonduri europene, dar şi în programe de susţinere financiară a ambalajelor de legume şi fructe. În sectorul de fructe, producătorii vor să primească sprijin financiar pentru plantarea a minim 1.000 hectare de pomi fructiferi anual şi reabilitarea pepinierelor cu material săditor, în condiţiile în care suprafeţele cultivate cu fructe au scăzut semnificativ în ultimii ani, iar vârsta exploataţiilor este depăşită.
Nu în ultimul rând, producătorii vor acces rapid şi uşor la credite pentru creşterea suprafeţelor cultivate cu legume în arii protejate (sere şi solarii), mai ales că schimbările climatice vor diminua considerabil producţiile obţinute în câmp în următorii ani. Producătorii solicită şi reducerea TVA la aceste produse, la un nivel de 7-9%, cât este în ţările UE. Sectorul horticol din România ocupă 600.000 de hectare, din care 200.000 este cultivat cu legume în sere, solarii şi în câmp, 200.000 cu pomi fructiferi şi circa 200.000 ha cu viţă de vie, situându-se pe locul trei în Europa, după Rusia şi Polonia.
1. re
(mesaj trimis de dan în data de 09.08.2007, 09:58)
cine are interesul ca producatorii sa comercializeze individual in petele libere?
nu cumva aceste interprofesionale din sector sunt impotriva crearii si functionarii grupurilor si organizatiilor de producatori intrucat subventiile sunt obligatoriu indreptate spre acestea?
ale cui interese apara aceste interporfesionale ?
nu sunt in spate cei care beneficiaza de cele mai mari subventii?
serele de exemplu?
1.1. Dr. Ing. Horticultură (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Theodor Echim în data de 13.08.2007, 16:59)
Producătorii trebuie să se unească, altfel nu pot comercializa decât direct la piaţă. Cine poate să ţină piept singur concurenţei dinafară, e liber să o facă. Că grupurile beneficiază de subvenţii este ân regulă, căci se stimulează producerea de partizi mai mari, care se pot oferi en gross.