Preţurile petrolului au urcat joi la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni

A.P.
Miscellanea / 18 decembrie 2020

Preţurile petrolului au urcat joi la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni

Preţurile petrolului au urcat, joi, la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni, traderii fiind optimişti în legătură cu progresele făcute de negocierile pentru noul program de stimulare a economiei americane şi soliditatea cererii din Asia, transmite Reuters.

În Statele Unite, congresmenii americani se apropie de un acord pentru noul program de ajutoare, de 900 de miliarde de dolari, pentru susţinerea americanilor şi a companiilor afectate de pandemia de coronavirus.

Dolarul a atins joi cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, în raport cu principalele valute, ceea ce susţine preţurile petrolului, pentru că acesta devine mai ieftin pentru cumpărătorii care deţin alte monede.

Cotaţia petrolului Brent a crescut joi la un maxim de 51,90 de dolari pe baril, iar preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) la un vârf al şedinţei de 48,59 dolari pe baril. Ambele contracte au atins cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. vor continua sa urce pentru ca au dat soc oferta => au scot surpuls oferta din piata => iar monololul a fost intarit prin ridicarea cotatie si scaderea oferte.

    Niste speculanti nenorociti. Iar creste pretul la benzina si motorina. N-am inteles niciodata de ce combustibilii auto nu se vand la pret maximal reglementat de stat si se da voie la aceasta specula deshantzata pe preturi.

    1. Draga Cristian cand in 89 la revolutie am cerut caderea comunismului....si alegerea democratiei capitaliste ....de fapt asta a insemnat ...libertate...adica o piata libera .....in care uni castiga si alti pierd......asa ca imi pare rau ce-am vrut aia avem....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb