PREVIZIUNI GOLDMAN SACHS Pieţele de acţiuni vor creşte în 2006

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 ianuarie 2006

Cele mai bune evoluţii vor fi consemnate în SUA şi Asia

Comparativ cu aceste pieţe, bursele europene vor aduce cele mai mici cîştiguri investitorilor internaţionali

Pieţele de acţiuni din întreaga lume ar putea să crească în 2006, pentru al patrulea an consecutiv, specialiştii considerînd că preţurile titlurilor companiilor sînt, încă, la un nivel scăzut comparativ cu previziunile referitoare la creşterea economică şi a profiturilor corporative. În opinia experţilor companiei de consultanţă "Goldman Sachs Group", cîştigurile pieţei americane de acţiuni, cea mai mare la nivel mondial, vor atinge, în 2006, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Bursele asiatice vor consemna cele mai mari creşteri, iar pieţele europene - cele mai mici, mai spun specialiştii companiei "Goldman Sachs".

"Piaţa americană a acţiunilor este subevaluată", declară Abby Joseph Cohen, strateg-şef şi partener la "Goldman". Potrivit spuselor sale, creşterea economică a SUA va continua în 2006 şi 2007, iar profiturile companiilor vor fi solide.

"Goldman Sachs" anticipează că indicele Standard & Poor"s 500 al pieţei SUA ar putea să ajungă la 1.400 de puncte către finele anului în curs, ceea ce semnifică o majorare cu 12% a acestuia faţă de nivelul de închidere atins la data de 30 decembrie 2005. Companiile incluse în acest indice şi-ar putea majora profiturile cu 6% în 2006, comparativ cu 9% în 2005 şi 20% în 2004, spun specialiştii "Goldman". Potrivit acestora, cîştigurile, inclusiv dividendele aferente acţiunilor americane, vor fi de 13% în 2006.

Potrivit analizelor "Goldman Sachs", Bursa din Japonia va aduce cîştiguri de capital de 14% în 2006. Dacă este exclusă piaţă niponă, Bursele asiatice vor aduce investitorilor cîştiguri de aproape 15%. În schimb, cele europene vor genera cîştiguri de numai 11% în 2006.

De precizat, însă, că analiştii de la "JP Morgan Chase & Co." nu împărtăşesc optimismul celor de la "Goldman", preconizînd o scădere a indicelui S&P 500 în 2006, pe motiv că profiturile societăţilor nu se vor ridica la nivelul aşteptărilor. Astfel, ei estimează că S&P 500 va încheia anul cu 1.125 de puncte. Pînă la momentul actual, indicele S&P 500 a crescut cu 3,2%. În 2005, acesta a sporit cu 3%, iar în 2004 - cu 9%. La data de 11 ianuarie, S&P 500 a înregistrat cel mai ridicat nivel de după luna mai 2001.

Economia SUA, cea mai mare din lume, va creşte cu 3,6% în 2006, spun experţii "Goldman", în vreme ce alţi specialişti aşteaptă o expansiune de 3,4%. Anul trecut, creşterea a fost de 3,6%, potrivit estimărilor "Goldman".

Investitorii americani vor prefera acţiunile industriale şi ale companiilor din sectorul tehnologic în 2006, întrucît în aceste zone se vor face cheltuieli corporative semnificative, conchid specialiştii de la "Goldman Sachs".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb