Prima navă cu cereale din Ucraina a fost autorizată să navigheze spre Liban

F.D.
Internaţional / 3 august 2022

Prima navă cu cereale din Ucraina a fost autorizată să navigheze spre Liban

O echipă comună a finalizat cu succes inspecţiile la prima navă încărcată cu cereale din Ucraina destinate exportului de la începutul agresiunii militare ruse în februarie, a anunţat astăzi Ministerul turc al Apărării, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

Inspecţia efectuată de reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei, Turciei şi Naţiunilor Unite a durat aproximativ o oră. Echipa este responsabilă pentru a se asigura că nava nu transportă încărcături neautorizate, cum ar fi arme.

''Nava va continua în scurt timp să navigheze prin strâmtoarea Bosfor din Istanbul spre destinaţia finală Liban'', a precizat ministerul pe Twitter.

Nava sub pavilionul Sierra Leone urma să pornească din nou la drum cu puţin timp înainte de prânz (09:00 GMT) spre portul Tripoli, în nordul Libanului, prin Bosfor, care leagă Marea Neagră de Marea Marmara, între ţărmul european şi cel asiatic al Istanbulului. Marmara se deschide apoi spre Marea Mediterană prin strâmtoarea Dardanele.

Transportul de 26.000 de tone de porumb a părăsit luni dimineaţă portul Odesa (sudul Ucrainei) şi este primul care este autorizat în conformitate cu termenii acordului încheiat la 22 iulie la Istanbul între Rusia şi Ucraina, prin medierea Turciei şi sub egida Naţiunilor Unite.

Acest acord permite reluarea livrărilor pe pieţele mondiale de cereale ucrainene blocate de la invazia rusă. Turcia şi ONU au declarat că vor ajuta la coordonarea în condiţii de siguranţă a exporturilor şi vor monitoriza transporturile pentru a se asigura că navele nu transportă arme în zona de război. Un centru comun de coordonare a fost deschis la Istanbul şi este deservit de personalul celor patru părţi.

Mai mult de 20 de milioane de tone de cereale din recolta de anul trecut aşteaptă încă să fie exportate, potrivit datelor din Ucraina. Alimentele sunt necesare de urgenţă pe piaţa mondială - în special în Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. ONU a avertizat recent cu privire la cea mai mare foamete din ultimele decenii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb