Primul tronson al metroului către Otopeni va fi construit de o companie din Turcia

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 martie 2022

Primul tronson al metroului către Otopeni va fi construit de o companie din Turcia

Asocierea turcă Alsim Alarko va realiza prima parte a magistralei de metrou M6 care va lega Capitala de aeroportul Otopeni. Anunţul a fost făcut de vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, care a spus că Metrorex a semnat contractul cu partea turcă şi a menţionat că tronsonul cuprins între staţiile 1 Mai şi Tokyo (Centrul comercial Băneasa) va avea o lungime de 6,6 km şi va cuprinde 6 noi staţii: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo (Centrul comercial Băneasa).

Contractul de proiectare şi execuţie prevede lucrări de bază, structuri la tuneluri şi staţii şi se ridică la 1,2 miliarde lei fără TVA. Pentru acest tronson, ţara noastră beneficiază de o finanţare europeană de peste 500 milioane euro, cu termen limită decembrie 2023, în timp ce pentru a doua secţiune, Băneasa - Otopeni, licitaţia a fost lansată cu bani de la buget, din împrumutul de peste 300 de milioane de euro de la Banca Japoniei.

Vicepremierul Sorin Grindeanu a precizat că Alsim Alarko are la dispoziţie 48 de luni (4 ani) pentru a finaliza lucrările pe primul tronson al magistralei M6.

Amintim că iniţial magistrala M6 trebuia construită până la debutul Euro 2020, competiţie în cadrul căreia ţara noastră a găzduit pe Arena Naţională din Capitală meciurile unei grupe finale şi o optime de finală. Din cauza întârzierii procedurilor, autorităţile centrale au realizat o cale ferată până în dreptul Terminalului Sosiri a Aeroportului Henri Coandă pe care circulă zilnic 36 de perechi de trenuri, adică 72 de curse.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb