Aplicarea taxei pe fast-food ar putea aduce scumpiri de aproximativ 30% ale produselor la raft, dezechilibrele provocate de aceasta pe piaţă putând cauza falimentul companiilor din industria alimentară, susţin reprezentanţii firmelor din domeniu.
"S-ar putea ca România să deregleze artificial preţurile alimentelor din cauza unei taxe inovatoare", a declarat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, citat de NewsIn.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, efectul acestei taxe se va regăsi în preţul produselor la raft, iar banii vor fi luaţi din buzunarul consumatorului. Printre efectele taxei se mai numără închiderea unor societăţi comerciale mici şi mijlocii, disponibilizări de personal şi scăderi ale salariilor. "Nu înţelegem de ce trebuie să plătim şi această taxă suplimentară pentru sănătate, atât timp cât plătim contribuţiile pentru sănătate", a mai spus Frumosu.
Creşterea preţurilor ca urmare a taxei, dar şi alte efecte, este anticipată şi de reprezentanţii Ministerului Agriculturii. "Taxarea produselor alimentare este o iniţiativă ale cărei consecinţe vor avea un impact asupra populaţiei - de la o creştere explozivă a preţurilor, la tensiuni sociale, efecte încă incerte", consideră Sorin Chelbu, secretar general adjunct al ministerului.
Preşedintele Romalimenta s-a arătat nemulţumit şi de faptul că, deşi Ministerul Sănătăţii a vorbit despre dezbateri publice cu privire la proiectul aşa-zisei taxe pe fast-food, acestea au fost inexistente. "Am avut o singură întâlnire. La nivelul ministerului, părerile sunt mai mult decât împărţite, majoritatea considerând legea ca fiind inutilă. Acum se caută inventarea unor criterii - dacă ar fi cele apărute în lege, ar fi un impozit pe tot ce înseamnă aliment, iar factorul educaţional lipseşte cu desăvârşire", a spus Minea.
• Ministerul Sănătăţii: Cifrele privind taxa pe fast-food, avansate de cei din industria alimentară, sunt nerealiste
Ministerul Sănătăţii (MS) consideră cifrele şi procentele avansate luni de către reprezentanţii patronatelor din industria alimentară, cu privire la aşa-zisa taxă pe fast-food, ca fiind nerealiste şi fără o bază de calcul.
"Până în prezent, Ministerul Sănătăţii nu a stabilit lista produselor alimentare nerecomandate care ar putea fi taxate şi nici cuantumul de contribuţii, de asemenea nu au fost avansate cifre pe baza cărora ar putea fi calculate majorări de preţuri la alimente sau disponibilizări de personal. Oficialii Ministerului Sănătăţii atrag atenţia reprezentanţilor asociaţiilor profesionale din acest sector să nu folosească intenţia MS privind descurajarea consumului de alimente nesănătoase ca un pretext pentru introducerea, nejustificată, a propriilor intenţii şi măsuri care pot afecta populaţia. Deocamdată, ministerul are în dezbatere o intenţie, şi la fel ca şi în cazul celorlalte proiecte supuse dezbaterii publice, se aşteaptă observaţiile şi sugestiile tuturor celor interesaţi, care vor fi luate în discuţie", se mai precizează într-un comunicat al ministerului.