PRO AGRO a participat la BioFach

F.A.
Companii / 19 februarie 2013

Federaţia Naţională PRO AGRO, reprezentată de preşedintele Alex Jurconi şi vicepreşedintele Viorel Nica, a participat la manifestările organizate în cursul săptămânii trecute la Nuremberg cu ocazia BioFach, conform unui comunicat de presă.

Standul României, situat în poziţie centrală în cadrul expoziţiei, a reunit principalii producători de produse ecologice, o atenţie aparte atrăgând produsele asociaţiei Bio România. Reprezentanţii PRO AGRO au putut constata că oferta de produse agricole ecologice este axată aproape exclusiv pe producţia de materii prime şi produse de origine vegetală, în timp ce, pe plan mondial, există o cerere crescândă pentru produse ecologice de origine animală - ouă de consum, carne de pasăre, produse lactate, carne de vită, carne de oaie şi produse din carne.

"PRO AGRO consideră că România are avantaje competitive faţă de alte ţări din UE pentru producţia alimentelor bio de origine animală, în special a produselor lactate şi a cărnii de vită. Acest avantaj competitiv trebuie sa se reflecte şi în viitoarele măsuri ale Planului Naţional de Dezvoltare Rurală din perioada 2014-2020", se precizează în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb