Producătorii italieni de medicamente sunt interesaţi de un parteneriat cu ţara noastră

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 18 mai 2005

Companiile italiene producătoare de medicamente sunt interesate de un parteneriat cu România în domeniul industriei farmaceutice, în condiţiile în care politica fiscală va fi mai atractivă, va exista o simplificare a reglementărilor şi acordarea posibilităţii de distribuţie de medicamente, a declarat Gianluigi Frozzi, directorul companiei Angelini, în cadrul unui seminar consacrat perspectivelor industriei farmaceutice italiene în lume, care a avut loc la reşedinţa ambasadorului Italiei la Bucureşti.

CSC Pharmaceutical promovează şi produce medicamente cu un spectru foarte amplu şi este prezentă în România din anii "70, a spus ambasadorul Italiei în România, Stefano Ronca. Societatea Angelini este o componentă de referinţă a CSC Pharmaceutical, cu un portofoliu foarte variat de medicamente, de la medicamente pentru boli foarte grave pînă la medicamente fără prescripţie medicală - aşa-numitele OTC-uri - dar şi cu o contribuţie importantă în domeniul cercetării.

"Globalizarea de astăzi tinde să amplifice existenţa unei idei ştiinţifice cu riscul de a pierde multe altele care sunt preţioase. În contextul în care asistăm la o îmbătrînire a populaţiei, aceasta devine din ce în ce mai dependentă de medicamente şi impune exigenţe din ce în ce mai mari. De aceea, şi industria din domeniu tinde să-şi reorienteze preocupările", a afirmat ambasadorul Stefano Ronca.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Italiene a Companiilor Farmaceutice, Luciano Ragni, Comitetul Asociaţiei Societăţilor Farmaceutice Europene a apreciat că România este o ţară care, pe lîngă meritul ştiinţific, are şi meritul de a dezvolta o industrie a medicamentului. Sectorul de medicamente este unul strategic, a spus Luciano Ragni. El a adăugat că nu se poate vorbi de competitivitate în lume dacă nu se pune accentul pe sectorul de înaltă tehnologie.

Directorul companiei Angelini, Gianluigi Frozzi, a prezentat sectorul italian de medicamente, care cuprinde mai multe clase. Prima dintre acestea este cea a medicamentelor rambursate de sistemul de sănătate naţional şi cuprinde medicamente prescrise de medic, al căror preţ este stabilit de Minis-terul Public. O altă clasă cuprinde medicamente prescrise de medic dar care nu sunt rambursate de stat, cu o subclasă a medicamentelor cu preţ liber care, potrivit legilor în vigoare, pot beneficia de publicitate, şi medicamente prescrise în spital.

Împreună cu Germania şi Franţa, Italia acoperă 70% din cererea de medicamente a pieţei europene, a spus Gianluigi Frozzi. El a explicat că cele mai solicitate medicamente sunt cele cu prescripţie medicală, între acestea aflîndu-se medicamentele împotriva durerii, cardiotonice, antagonişti de calciu, medicamentele împotriva colesterolului crescut pentru boli cardiovasculare, antibioticele antiinfecţioase.

Giuseppe Biondi, director al Departamentului cercetare-dezvoltare de la societatea Angelini, a opinat că trebuie să se facă mai mult în sectorul cercetării, amintind că Organizaţia Mondială a Sănătăţii semnala în urmă cu doi ani că 72% din patologie o prezintă bolile mai puţin grave.

Grupul Angelini deţine 10% din producţia de OTC-uri, după Novartis şi Sanofi. Industria italiană de medicamente îşi face simţită prezenţa în lume, chiar dacă acest lucru este destul de dificil. Giuseppe Biondi consideră că societăţile italiene ar putea fi prezente pe piaţa românească, dar pentru aceasta ar fi necesară o politică fiscală mai atractivă, o simplificare a reglementărilor şi acordarea posibilităţii de distribuţie.

Industria italiană de medicamente este deschisă unui parteneriat cu România în domeniul industriei farmaceutice, în urma căreia ambele părţi ar avea de cîştigat, apreciază Biondi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb