Profitul "Conpet" a coborât în primul trimestru la 6,8 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 16 mai 2007

Profitul "Conpet" a coborât în primul trimestru la 6,8 milioane lei

Compania Conpet SA Ploieşti a afişat, ieri, un profit net în primele trei luni ale anului de 6,8 milioane lei, cu 27,6% mai mic decât în perioada similară a anului trecut, pe fondul scăderii veniturilor companiei, potrivit raportului transmis către Rasdaq, citat de NewsIn.

În primele trei luni ale anului trecut, Conpet a afişat un profit net de 9,49 milioane lei. Veniturile companiei în primele trei luni au fost de 70,61 milioa­ne lei, în scădere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut, când veniturile au însumat 74,53 milioane lei.

Conpet a obţinut în 2006 un profit net de 28,85 milioane lei (8,54 milioane euro), în creştere cu 87% faţă de anul anterior, când rezultatul net a fost de 15,43 milioane lei. Afacerile companiei s-au menţinut anul trecut la nivelul anului 2005, scăzând cu doar 1%, de la 269,55 milioane lei până la 266,73 milioane lei (circa 79 milioane euro).

În 2006, veniturile totale ale Conpet au fost de 315,64 milioane lei (93,4 milioane euro), iar cheltuielile totale s-au ridicat la 278,74 milioane lei (82,4 milioane euro). Activele imobilizate au fost la sfârşitul anului trecut de 372,64 milioane lei, iar activele 138,95 milioane lei.

Conpet are ca principal obiect de activitate aprovizionarea cu ţiţei, intern şi din import, şi derivate ale acestuia (gazolină, etan lichid şi condensat) a rafinăriilor din ţară, precum şi tranzitarea de ţiţei pe Dunăre pentru parteneri externi. Capitalul social al companiei este de 28,57 milioane lei, divizat în aproape 8,66 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 3,30 lei. Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) controlează 67,20% din capitalul social. Fondul Proprietatea deţine 16,06% din companie, iar SIF Muntenia are o participaţie de 8,92%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb