Acţiunea, desfăşurată la începutul săptămînii, se înscrie în cadrul activităţilor ce decurg din ducerea la îndeplinire a prevederilor Protocolului, realizat în colaborare cu Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) şi cu Agenţia SAPARD, pentru ca specialiştii consultanţi să fie pregătiţi din punct de vedere economic şi financiar în vederea întocmirii documentaţiei CEC şi SAPARD, necesară accesării fondurilor SAPARD din Măsurile 3.1 şi 3.4.
Prezentarea proiectului a fost făcută de domnul Egon Wetzel de la Consorţiul Germania - Aus-tria ADT Projekt care consideră că acesta va instrui consultanţii din reţeaua Agenţiei Na-ţionale de Consultanţă Agricolă (ANCA), atît de la nivel central, cît şi regional, în vederea sprijinirii fermierilor în realizarea şi implementarea proiectelor SAPARD.
Nicolae Flaviu Lazin, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a apreciat Protocolul în-cheiat ca pe o iniţiativă salutară pentru accesarea fondurilor SAPARD şi a arătat că există premisa extinderii acesteea pînă la 50.000 de euro şi pentru alte măsuri, cum ar fi procesarea produselor agricole.
De asemenea, domnul Lazin a apreciat consultanţa agricolă ca pe un "corp de elită" al ministerului, subliniind rolul pe care aceasta trebuie să şi-l asume în orientarea gospodăriilor ţără-neşti înspre piaţă şi atragerea lor în spectrul activităţilor comerciale, în organizarea grupurilor de producători, în creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor din finanţările SAPARD, în diseminarea, către fermieri, a cunoştinţelor privind restricţiile pe care aceştia vor trebui să le respecte în momentul integrării şi sistemul de sprijin financiar acordat de UE.
După această instruire, se consideră că, pentru proiectele SAPARD de pînă la 10.000 de euro, reţeaua naţională de consultanţă agricolă este în măsură să asigure atît întocmirea proiectelor SAPARD, cît şi documentaţia CEC pentru obţinerea de credite pentru cofinanţarea acestor proiecte, potrivit unui comunicat al ministerului.