Proiectul "Laborator energii regenerabile - fotovoltaic" are o valoare de 36,92 milioane lei

C.P.
Fonduri Europene / 27 octombrie 2010

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată (INCEMC) Timişoara, anunţă demararea proiectului cu titlul "Laborator energii regenerabile-fotovoltaic". Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (POS-CCE), Axa Prioritară 2 "Competitivitate prin Cercetare-Dezvoltare şi Inovare", Domeniul de intervenţie "Investiţii în infrastructura de CDI şi dezvoltarea capacităţii administrative", Operaţiunea "Dezvoltarea infrastructurii C-D existente şi crearea de noi infrastructuri C-D (laboratoare, centre de cercetare)", Aria tematică "Energie".

Proiectul se derulează la Timişoara, timp de 36 de luni şi care ca obiectiv general realizarea unui laborator ce va fi dotat cu aparatură specifică de ultimă generaţie, în valoare de 20.511.000,00 lei, care va face posibilă conceperea, dezvoltarea, testarea şi studierea celulelor fotovoltaice şi a sistemelor fotovoltaice/hibride prin participarea la proiecte de cercetare de anvergură, alături de alţi parteneri naţionali şi internaţionali, pe tematici de mare actualitate şi cu posibilitate de aplicare inovativă în industria de profil.

Valoarea totală a proiectului este de 36.922.000,00 lei, din care 30.000.000,00 lei reprezintă valoarea totală eligibilă, iar 6.922.000,00 lei constituie valoarea neeligibilă.

Asistenţa financiară eligibilă nerambursabilă este compusă din valoarea de 26.529.000,00 lei, asigurată de Uniunea Europeană (din Fondul European de Dezvoltare Regională) şi din valoarea de 3.471.000,00 lei, provenind de la bugetul naţional.

În cadrul laboratorului rezultat în urma implementării proiectului, în structura nou creată vor activa 35-45 de persoane, dintre care 19 vor fi specialişti angajaţi permanenţi ai INCEMC, iar ceilalţi vor fi specialişti români şi străini, colaboratori sau angajaţi ai beneficiarilor direcţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb