Compania Prospecţiuni a investit, în primele opt luni ale anului, 80,5 milioane lei (aproximativ 18 milioane euro) pentru dezvoltarea capacităţilor de lucru necesare extinderii activităţii, potrivit unui comunicat de presă.
"Prospecţiuni se dezvoltă rapid, dar sănatos. Avem nevoie de oameni cât mai bine calificaţi şi de mijloace de producţie impecabile din punct de vedere tehnologic. Aşa se explică investiţiile masive, făcute în ultimii ani de noi, şi care vor continua, fără îndoială, în anii care vor urma", a afirmat Gehrig Schultz, directorul general al companiei.
"Până relativ recent, pentru activităţile internaţionale era suficient doar personalul din România, însă dezvoltarea accelerată din ultimii ani ne-a determinat să facem angajări şi din alte state, deoarece avem nevoie de toţi românii la nivel local", a precizat Gehrig Schultz.
În prezent, Prospecţiuni are 3.200 de salariaţi, iar în perioada următoare va mai angaja 400 de oameni pentru a lucra temporar în cadrul unor contracte desfăşurate în ţara noastră.
Societatea menţionează că a reuşit să creeze, în primele opt luni ale anului, peste 1000 de locuri de muncă, dintre care 41 sunt permanente, restul fiind sezoniere.