PROTECŢIA CONSUMATORILOR Reducerile de la începutul anului, o posibilă capcană pentru cumpărători

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Protecţia consumatorilor / 7 ianuarie 2021

Sezonul cadourilor este urmat de cel al reducerilor, iar cumpărătorii sunt avertizaţi să fie foarte atenţi cu...preţurile. Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri în privinţa campaniilor publicitare: "Consumatorii trebuie să ştie că orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile "preţ nou', "preţ vechi' lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale). Orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip, trebuie să fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei ("soldare/soldări/solduri', "lichidare', "promoţii'), însoţită de data de debut şi de durata acesteia".

De asemenea, şeful ANPC precizează că, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil: "În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală, la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat. La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul "3 la preţ de 2', trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional. Sfătuiesc consumatorii să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace, în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site". În timpul acţiunilor de control desfăşurate în anii precedenţi, comisarii ANPC au constatat o serie de abateri în această perioadă a reducerilor de iarnă precum: prezentarea într-o formă ambiguă a promoţiilor, respectiv existau afişe cu "reduceri de la 29,99", ceea ce inducea consumatorul în eroare, acesta putând înţelege că procentul de reducere se aplică de la baza de 29,99; erau afişe cu "reduceri până la 50%", dar la data şi ora controlului în unitate nu exista niciun articol cu reducere de 50%; erau afişate reduceri promoţionale fără a fi specificate produsele care beneficiau de aceste reduceri, în condiţiile în care nu toate produsele din magazin se vindeau cu preţ redus. Alte exemple de abateri prezentate de Paul Anghel vizează zona de încălţăminte, unde bulina roşie cu care erau semnalizate produsele ca fiind cu preţ redus menţiona reducere de până la 30% şi de până la 50%, dar în realitate aceste reduceri s-a constatat a fi de până la 29,17%, respectiv 49,06%: "Erau diverse articole reduse cu până la 50%, grupate pe un suport special însoţit de afişul de culoare roşie "50%', în subsol precizându-se, cu caractere foarte mici, "reduceri de până la 50% la produsele marcate prin eticheta de reducere'; s-a constatat practica comercială înşelătoare prin expunerea la comercializare a unor produse textile aflate în soldare, în anumite zone ale magazinului, semnalizate prin afişe de informare cu menţiuni precum "Totul la 49,90 lei', "Totul la 39,90 lei', "Totul la 29,90 lei' sau "Totul la 19,90 lei', sugerând ideea că toate produsele din zonele respective pot fi achiziţionate la preţul indicat, în realitate fiecare produs din zonele respective avea eticheta de preţ individual, pe care era menţionat preţul la valoarea afişată pe panou". Vânătoarea de chilipiruri nu este deloc uşoară, de multe ori rolurile vânător-vânat se inversează .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb