Protejarea pădurilor scumpeşte ciocolata

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 3 iulie 2023

Protejarea pădurilor scumpeşte ciocolata

Faptele bune nu rămân nepedepsite, susţin pesimiştii de profesie. Totul se plăteşte, de la protejarea mediul până la micile plăceri culinare. O veste bună pentru cei care iubesc natura poate deveni o veste tristă pentru amatori de dulciuri. Marii producători de ciocolată au salutat noile reglementări din Uniunea Europeană care protejează pădurile, dar care riscă să afecteze şi mai mult buzunarele consumatorilor. Uniunea Europeană introduce legi care asigură că materii prime precum cacao, cafea şi ulei de palmier nu sunt cultivate pe terenuri defrişate şi de asemenea pune în aplicare măsuri pentru a răspunde la probleme precum utilizarea copiilor ca mână de lucru în lanţurile de aprovizionare. Firme precum Lindt & Spruengli AG, Ferrero SpA şi Unilever Plc susţin aceste măsuri pentru că sunt în beneficiul meiului şi al celor care cresc culturile respective. Însă pentru cumpărători, care vor din ce în ce mai mult să ştie de unde vine mâncarea lor şi dacă a fost produsă în mod etic, această iniţiativă ar putea însemna costuri suplimentare. Ghana, al doilea mare cultivator de cacao, i-a avertizat deja pe cumpărători că trebuie să fie pregătiţi să plătească mai mult pentru boabele de cacao din cauza investiţiilor necesare în sisteme de urmărire a boabelor până la fermele de la care provin. Aceasta ar putea însemna creşteri de preţuri pentru produsele de zi cu zi precum batoanele de ciocolată dar şi gelul de duş pentru care consumatorii europeni plătesc deja mai mult din cauza inflaţiei. "În mod clar asta este o investiţie care trebuie făcută", a declarat vicepreşedintele pentru relaţii instituţionale de la grupul Ferrero, Francesco Tramontin. Acesta a precizat că Ferrero, producătorul ciocolatelor Kinder, are deja un sistem de trasabilitate la fermele de la care cumpără boabele de cacao. Producătorul de ciocolată premium Lindt, care a salutat şi el noile reglementări şi face eforturi pentru respectarea lor, nu a dorit să facă comentarii cu privire la impactul potenţial asupra consumatorilor. Noile reguli privind defrişările intră acum în vigoare, însă companiile au timp până la finele anului următor să se conformeze. Coasta de Fildeş şi Ghana, care furnizează două treimi din producţia mondială de cacao, trebuie să pună la punct sisteme speciale pentru a respecta cerinţele UE, precum geoetichetarea terenului de pe care produsele respective au fost recoltate. Unilever, care utilizează ciocolată pentru îngheţatele sale şi cumpără boabe de cacao din Ghana via procesatorul Barry Callebaut AG, spune că "planeta are nevoie disperată" de aceste măsuri şi că acestea vor crea un mediu concurenţial egal în Europa. "Cred că Ghana are dreptate să ceară tuturor să plătească mai mult, la fel cum facem noi", a declarat directorul de nutriţie de la Unilever, Hanneke Faber. Potrivit acesteia, Unilever plăteşte mai mult pentru a se asigura că materia primă este produsă fără defrişări sau sclavie. În prezent, trasabilitatea boabelor de cacao se face prin programe de sustenabilitate voluntare derulate de fiecare companie în parte. Fiecare program are diferite criterii şi guvernele naţionale nu le supervizează.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu are treaba asta…

    eu imi abuc aminte ca am mai prins ciocolata ieftina si ciocolata scumpa ca procent din venit net! 

    la fel am prins si cu cafeaua si cu uleiul si cu kwh si cu carnea! 

    si isarescu poate sa va zica asta… ii apare in “condica” 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb