Protest Greenpeace împotriva exproprierilor abuzive de la Runcurel

Amalia Pană
Companii / 4 aprilie 2016

Mai mulţi activişti Greenpeace au protestat ieri pe marginea carierei Jilţ Nord din satul Runcurel (jud. Gorj) împotriva exproprierii abuzive a peste 100 de familii pentru extinderea carierei de lignit aparţinând Complexului Energetic Oltenia. Acestora li s-au alăturat şi o parte dintre localnicii care urmează să fie evacuaţi şi să primească în schimbul proprietăţilor lor compensaţii stabilite fără negociere, conform unui comunicat transmis redacţiei noastre.

Mesajul central al acţiunii a fost "Dreptate pentru Runcurel". Acesta a fost vizibil pe cel mai mare dintre bannere, de 1000 de metri pătraţi, ce a acoperit un perete vertical al carierei de lignit, aflat la doar 50 de metri de biserica satului. Alte mesaje transmise de Greenpeace România au fost "Despăgubiri corecte la Runcurel" şi "Cioloş, Premierul Nepăsării, lasă oamenii pe drumuri".

Satul Runcurel din judeţul Gorj, situat între carierele de lignit Jilţ Nord şi Roşiuţa, este inclus în coridorul de expropriere al proiectului "Deschiderea şi punerea în exploatare a carierei Jilţ Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit". Printr-o hotărâre emisă la finalul anului trecut, guvernul permite Complexului Energetic Oltenia (CEO) exproprierea a peste 100 de familii uzând de statutul de cauză de utilitate publică. CEO va plăti proprietarilor de terenuri un preţ stabilit unilateral, prea mic pentru a le permite acestora din urmă refacerea unor gospodării similare în alte localităţi. În plus, banii pentru compensaţii vin de la bugetul de stat, nu din fondurile proprii. Guvernul face, astfel, companiei un cadou de câteva milioane de euro din banii contribuabililor, inclusiv din banii locuitorilor expropriaţi, plătitori de taxe şi impozite.

La cererea unor locuitori din Runcurel, Greenpeace România şi Bankwatch România, au iniţiat o serie de acţiuni în scopul obţinerii unui dialog cu Guvernul şi revocarea HG 960/2015. Astfel, în luna ianuarie 2016, cele două organizaţii de protecţie a mediului au transmis premierului Dacian Cioloş o solicitare pentru revocarea HG 960/2015, precum şi un memoriu din partea a 24 de localnici nemulţumiţi de perspectiva unor prejudicii inacceptabile, acţiuni urmate de lansarea unei petiţii online prin care se cere revocarea aceleiaşi hotărâri (petiţie disponibilă pe de-clic.ro şi semnată de peste 4000 de persoane).

În luna februarie, cele două ONG-uri, împreună cu locuitorii din Runcurel, au înaintat o plângere prealabilă în vederea revocării hotărârii guvernamentale care permite exproprierea abuzivă a acestora din urmă, au solicitat o audienţă premierului şi i-au transmis rezultatele petiţiei online. O lună mai târziu, memoriul localnicilor a primit un răspuns, nu din partea premierului - singurul în măsură să impună revocarea hotărârii - ci de la compania beneficiară, Complexul Energetic Oltenia. Compania menţiona că HG 960/2015 respectă legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică şi - spre stupoarea locuitorilor din Runcurel - că populaţia a fost informată şi consultată în privinţa relocării şi strămutării satului.

Pe 22 martie, Greenpeace România a primit din partea Ministerului Energiei un răspuns şi în ceea ce priveşte revendicările petiţiei online. Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România menţionează: "Ca şi în cazul celorlalte sesizări, premierul Dacian Cioloş a evitat să ofere un răspuns direct. Semnatarii petiţiei ar trebui astfel să se mulţumească cu un răspuns venit din partea Ministerului Energiei, în portofoliul căruia se află CEO - beneficiarul hotărârii contestate. Singurul care poate cere revocarea hotărârii este premierul, dealtfel singurul destinatar al petiţiei. Uzând de postura sa de beneficiar indirect, ministerul respinge revendicările petiţiei, oferind drept argumente informaţii preluate din hotărârea contestată de mii de semnatari."

Prin acţiunea întreprinsă duminică, 3 aprilie, la Runcurel, Greenpeace România urmăreşte obţinerea unor despăgubiri corecte pentru localnicii din Runcurel, respectiv revocarea HG 960/2015, ce creează un precedent periculos pentru mai multe sate aflate în zone miniere din România, precum şi deschiderea unei linii de dialog pe această temă cu Guvernul României, în special cu premierul Dacian Cioloş, se mai precizează în comunicat.

Ionuţ Apostol, director de campanii în cadrul Greenpeace România menţionează: "Oamenii din Runcurel au primit de Crăciun notificări de expropiere prin care li s-a dat un termen de 30 de zile să elibereze terenurile. Nu a venit nimeni de la CEO sau de la primărie să le spună oamenilor ce se va întâmpla cu ei, dacă le sunt construite alte case, dacă vor primi despăgubiri cu care să îşi poată reface traiul în altă parte. În aceste condiţii, considerăm foarte gravă atitudinea nepăsătoare a Guvernului, care a dat undă verde exproprierii."

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb