PROTESTESTELE DIN FEBRUARIE 2017 ÎMPOTRIVA OUG 13 Trei protestatari condamnaţi la închisoare

V.D.
Miscellanea / 16 noiembrie 2018

Trei protestatari condamnaţi la închisoare

Trei protestatari implicaţi în violenţe împotriva jandarmilor la mitingul organizat în Piaţa Victoriei, în februarie 2017, împotriva adoptării OUG 13 pe Justiţie au fost condamnaţi astăzi de Judecătoria Sectorului 1 la închisoare cu executare, iar alţi opt au primit pedepse cu suspendare.

Potrivit deciziei instanţei, în acest dosar au fost condamnaţi la închisoare cu executare: Ionuţ Cristian Dinu - 3 ani, Octavian Gheorghe - 3 ani şi 11 luni, Radu Răzvan Marian - 4 ani şi 6 luni, plus 3.000 lei amendă penală.

Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, folosirea de obiecte periculoase.

Alţi opt protestatari au primit pedepse cu suspendare: Ştefan Gabriel Lupu - 1 ani şi 4 luni, Alexandru Claudiu Palade - 1 an şi 10 luni, Andrei Cătălin Pavel - 2 ani şi o lună, Andrei Bogdan Fagel - 1 an şi 6 luni, Alexandru Timinschi - 2 ani şi 6 luni, Alexandru Boşcu - 2 ani, Daniel Ionuţ Ion - 2 ani şi 6 luni, Andrei Dumitrescu - 2 ani şi 6 luni. Instanţa a mai dispus ca ei să presteze între 90 şi 120 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 sau Administraţiei Domeniului Public Sector 1.

Doi tineri - Iancu Alin Alexandru şi Călin Mihai - au primit avertisment, iar Alexandru Moraru a fost achitat.

În cazul lui Robert Liviu Iancu, instanţa a dispus măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni, perioadă în care nu are voie să participe la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acţiuni de protest organizate sau spontane. El mai trebuie să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

Pe latură civilă, cinci protestatari trebuie să-i achite unui jandarm pe care l-au agresat 2.000 euro cu titlu de daune materiale şi 35.000 euro daune morale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. protestatari sau huligani?

    cei care au provocat demonstratia prin aceea ordonanta cind vor plati

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb