PSD fuge de propriul pedigree

Oare de ce atât de multe nume importante nu se mai regăsesc pe listele Senatului şi Camerei Deputaţilor, alcătuite de PSD? Există cumva un numitor comun al celor care cândva au fost personalităţi ale acestui partid sau personalităţi afiliate social-democraţilor? Şi, dacă da, în ce constă acesta? În încercarea de a răspunde la aceste întrebări, am descoperit că PSD încearcă să fugă de propriul pedigree. Să îşi schimbe identitatea. Care este mobilul?

La început, la începutul începutului, am asistat la o serie de declaraţii repetate ale lui Marcel Ciolacu, devenit între timp preşedinte cu acte în regulă, pe patru ani, al PSD, care vorbeau exact pe tonul utilizat de frontul anti-PSD despre trăsăturile statului de drept, despre Justiţie şi, e drept, în mod ceva mai nuanţat, despre interesul naţional. Treptat, din discursul său, au fost eliminate rând pe rând valori pentru care partidul se luptase în trecut, fie în mod real, fie demagogic, cum ar fi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, eliminarea influenţelor politice din Justiţie, o Justiţie egală pentru români şi pentru expaţi, pentru firmele autohtone şi pentru firmele cu capital străin, pentru taxarea nediscriminatorie a acestora, pentru valorificarea în interes naţional a resurselor naturale şi pentru anchetarea şi judecarea de către o instituţie independentă a abuzurilor şi corupţiei, de care se fac vinovaţi unii judecători şi procurori. Treptat, toate aceste obiective au fost eliminate din retorica PSD. Dar nu în totalitate.

Au rămas pe baricade atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, o serie întreagă de lideri PSD, unii personalităţi marcante, care au continuat să se lupte cu consecvenţă pentru valorile mai sus enunţate şi care sunt parte integrantă a pedigree-ului acestui partid. PSD este taxat în ultimii ani din ce în ce mai insistent drept "ciuma roşie". Este un termen inventat de Hitler prin care, culmea, acesta îi anatemiza pe liberalii Germaniei. Iniţial, acest termen de "ciuma roşie" i-a fost atribuit PSD-ului, pentru că acesta era urmaşul - nu singurul, dar cel mai important - al defunctului Partid Comunist Român şi, ca atare, moştenise de acolo cei mai mulţi activişti - ceilalţi s-au dus la toate partidele - şi cele mai importante apucături specifice unui partid totalitar, unui partid-stat de stânga. Ulterior însă, acest termen de "ciumă roşie" a fost extins şi generalizat şi asupra celorlalte trăsături ale PSD, care, între timp, a promovat în mod real sau doar declarativ, dar totuşi a promovat şi alte seturi de valori, cele pe care le-am enunţat mai sus şi care sunt specifice unui partid modern, european, nu neapărat de Stânga. Să ne amintim că PSD a promovat în anumite perioade atât sub guvernarea Năstase, cât şi mai târziu, sub guvernarea Ponta, în mod vădit şi proiecte de Dreapta, de tip liberal sau neoliberal. Cu toate acestea, anatema de "ciumă roşie" a fost generalizată şi încurajată şi din perspectivă externă. De ce?

Vina PSD, dacă există o vină, constă în faptul că nu a sesizat la timp un fenomen, după opinia mea extrem de periculos la nivel european şi chiar la nivel global. Deznaţionalizarea. Diminuarea forţei, importanţei şi rolului statelor naţiune în avantajul procesului de globalizare, promovat de neomarxişti, cel mai cunoscut fiind George Soros. Care şi-a trimis la înaintare întreaga nebuloasă a fundaţiilor subordonate miliardarului american. În Uniunea Europeană, a devenit din ce în ce mai vizibilă tendinţa ca lideri care promovau interesul naţional, cel mai elocvent caz în acest sens fiind Viktor Orban, să fie puşi la zid şi taxaţi drept extremişti, drept personalităţi care se opun procesului de integrare europeană, orchestrat de Germania în parteneriat cu celelalte state din nucleul dur UE. Atunci când s-a putut, iar în România s-a putut, a fost creat un parteneriat între factorul extern şi factorul intern, servicii secrete, DNA, Parchet şi o parte a magistraţilor judecători, care s-a transformat într-un malaxor destinat să zdrobească oameni de afaceri şi societăţi comerciale, care promovau într-un fel sau altul interesul naţional sau se aflau în competiţie cu societăţile cu capital străin aparţinând unui alt stat sau cu capital multinaţional. Experimentul în România a funcţionat perfect. La fel cum în Ungaria, Polonia şi alte state, a eşuat. Din acastă perspectivă, PSD, împreună cu aliaţi săi, în special ALDE şi, culmea, conjunctural, chiar UDMR, a făcut eforturi considerabile pentru a ţine piept valului anti-naţional. În ultimii ani, PSD, de voie de nevoie, a fost nevoit să umple golul lăsat de PNL, care şi-a abandonat în totalitate substanţa tradiţională, de tip naţional sau vizând apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Din acest motiv, termenul de "ciumă roşie" s-a generalizat şi a măturat întreg PSD-ul în ceea ce priveşte percepţia colectivă internă şi internaţională legată de acest partid.

Acum avem o dovadă palpabilă că Marcel Ciolacu a întors corabia PSD cu 180 de grade. Dovada este programul de guvernare al acestui partid, făcut public zilele trecute. Toate valorile pe care le-am enunţat la începutul acestei analize au dispărut cu desăvârşire din noul program politic al PSD. Tot ceea ce a mai rămas din amprenta acestui partid este capitolul social legat de îmbunătăţirea vieţii angajaţilor şi pensionarilor şi de promovarea afacerilor, societăţilor mici şi mijlocii, deziderate în definitiv comune şi celorlalte partide politice. În acest moment, PSD, aşa cum încearcă să se prezinte în faţa alegătorilor, seamănă teribil de mult cu PNL şi cu USR.

A doua dovadă absolut şocantă, după ce am despicat puţin firul în patru, constă în mazilirea aproape fără excepţie a personalităţilor care, într-o formă sau alta, au promovat valorile tradiţionale ale PSD. Cele vizând interesul naţional şi drepturle şi libertăţile fundamentale ale omului. Florin Iordache, care ani de zile a condus Comisia juridică a Parlamentului, unul dintre liderii marcanţi PSD şi care a încercat să promoveze acte normative în acord cu valorile despre care am vorbit, a fost aruncat pe horn. Este expresia care defineşte lepădarea de o personalitate prin promovarea ei într-un post important, dar neutru. Şerban Nicolae, unul dintre cei mai inteligenţi şi bine pregătiţi pesedişti în materie juridică, a fost şi el eliminat fără vreo explicaţie. Iulian Iancu, care în mai multe legislaturi a condus Comisia de industrie a Parlamentului României şi care s-a luptat cu dinţii pentru a salva, atât cât a mai rămas, din averea acestei naţiuni în materie de zăcăminte naturale, a fost şi el mazilit fără vreo explicaţie. Liviu Pleşoianu, cel care a primit al doilea număr de voturi la precedentul Congres al partidului, şi care uneori, extrem de caustic, a promovat valorile pe care le-a tot amintit, criticându-i vehement inclusiv pe colegii săi de partid, care puneau coada între picioare, a fost eliminat de pe listele viitorului parlament. Nu s-a mai regăsit acolo un Cătălin Ivan, care, în calitate de parlamentar european, s-a luptat cu mult curaj pentru promovarea interesului românesc. Nici Viorica Dăncilă nu s-a mai regăsit pe liste, deşi a fost ani de zile preşedinta organizaţie femeilor din PSD, europarlamentar şi prim-ministru, calitate în care a apărat cu demnitate şi curaj interesele României la Uniunea Europeană. Mai sunt şi alte nume relevante, cumva din afara partidului, cum ar fi Sorin Ilieşu, care s-a înscris în PSD pentru că i s-a promis sprijin pentru un proiect naţional sau Aurelian Pavelescu, liderul ţărăniştilor, care s-a aliat cu PSD promovând din această poziţie interesul naţional.

PSD încearcă că fugă de propriul pedigree. Punând coada între picioare. Fără a înţelege că pedigree-ul rămâne. El nu poate fi şters. PSD încearcă să arunce, odată cu apa din copaie, şi copilul. Fără a înţelege că astfel îşi pierde identitatea. Este o încercare de tip sinucigaş de a se arunca în braţele neomarxiştilor şi, eventual, într-o coabitare cu PNL sau chiar cu USR. O încercare care, cred eu, va fi sortită eşecului.

P.S.: Nu pot totuşi, enumerându-o pe Viorca Dăncilă, să nu-mi exprim o nedumerire: cum a ajuns aceasta să se erijeze în analist extern şi în istoric şi să publice în Jerasalem Post, o publicaţie extrem de importantă, semnând "prime minister", nişte imbecilităţi care ne fac de râsul lumii? Cum de a publicat-o Jerusalem Post? Pe când vom vedea acolo şi analize ale doamnei Monica Anisie?