PSD susţine "total" acţiunea ministrului Sănătăţii care a înjumătăţit banii de consultanţă din PNRR

F.D.
Politică / 19 august 2022

PSD susţine "total" acţiunea ministrului Sănătăţii care a înjumătăţit banii de consultanţă din PNRR

PSD a transmis, astăzi, că susţine "total" acţiunea ministrului Sănătăţii care "a înjumătăţit" banii de consultanţă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi respinge "categoric tentativa USR" de a reclama consultanţa OMS pentru PNRR ca fiind expresia unor interese "personale" ale lui Alexandru Rafila, conform Agerpres.

"PSD susţine total acţiunea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a înjumătăţit banii de consultanţă din PNRR, spre disperarea USR. Acuzele şi invectivele descalificante ale reprezentanţilor USR nu pot ascunde adevărul! De la 50 de milioane de euro, cât era iniţial suma destinată consultanţei pentru componenta Sănătate din PNRR în varianta USR, s-a ajuns la 21,25 milioane de euro. Este o diminuare cu 57,5% faţă de cât pusese arbitrar Cristian Ghinea - fost ministru USR al Fondurilor Europene - fără să se consulte cu nimeni din Ministerul Sănătăţii, atunci când a făcut Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu o totală lipsă de transparenţă publică", se arată într-un comunicat al PSD.

Potrivit social-democraţilor, această ajustare a fost făcută "absolut legal şi instituţional", după runde succesive de consultări cu Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în urma cărora OMS şi-a asumat integral asistenţa tehnică necesară României pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.

"Guvernul României a aprobat parteneriatul cu OMS încă din luna mai. De altfel, OMS este specializată în politici de sănătate publică şi a participat recent la reforme ale sistemului de sănătate în mai multe ţări, cum ar fi de exemplu Grecia. Este deplorabil că reprezentanţii USR, disperaţi după atenţia publică, aleg să fie ipocriţi şi ignoră premeditat adevărul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost inclusă în PNRR şi menţionată repetat, ca potenţial partener al ţării noastre, chiar de către Cristian Ghinea", a afirmat PSD.

Social-democraţii au adăugat că Alexandru Rafila a fost reprezentantul României la OMS şi nu angajat al organizaţiei.

"Minciunile USR nu pot face uitate adevăruri grave şi nu pot acoperi incompetenţa pe care reprezentanţii săi au probat-o prin gestionarea dezastruoasă a sănătăţii publice, când reprezentanţii săi au condus Ministerul Sănătăţii şi au girat importul inutil a zeci de milioane de vaccinuri în plus faţă de cât era necesar, pe care suntem obligaţi să plătim degeaba un miliard de euro", se mai spune în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. le-a lasat jumatate din bani , aproape 30 de milioane , generosi si milostivi cei din psd , imi dau lacrimile !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb