Putin îi spune lui Guerres că încă mai speră la un "rezultat pozitiv" în negocierile cu Ucraina

G.D.
Internaţional / 27 aprilie 2022

Putin îi spune lui Guerres că încă mai speră la un "rezultat pozitiv" în negocierile cu Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus ieri şefului ONU, Antonio Guterres, că încă crede într-un rezultat pozitiv al negocierilor cu Ucraina, în pofida continuării luptelor dintre cele două ţări, notează AFP, conform Agerpres.

"Cu toate acestea, negocierile continuă (...) Sper că vom ajunge la un rezultat pozitiv", a declarat el în cursul întâlnirii de la Kremlin cu Guterres.

El a afirmat că negocierile dintre Moscova şi Kiev de la Istanbul de la sfârşitul lunii martie au permis "un progres serios, deoarece colegii noştri ucraineni nu au legat cerinţele de securitate, ale securităţii internaţionale a Ucrainei, de o anumită înţelegere a graniţelor recunoscute internaţional ale Ucrainei".

În cursul acestor negocieri, Kievul a propus un acord internaţional prin care să se stabilească ţări garante ale securităţii sale.

În schimb, Ucraina ar accepta un statut "non-nuclear" şi neutru, ar renunţa la aderarea la NATO, ar autoriza baze militare străine pe teritoriul său şi ar exclude pentru o vreme de la negocieri chestiunile legate de Crimeea anexată şi teritoriile separatiste din Donbas.

După aceste negocieri, Moscova şi-a retras trupele în nordul Ucrainei.

Negocierile au fost însă încetinite mult de descoperirea a numeroase cadavre în zonele ucrainene ocupate de armata rusă înainte de retragerea acesteia, în special în oraşul Bucea de lângă Kiev. Ucraina acuză Moscova că a ucis civili, ceea ce Kremlinul neagă ferm.

Putin a susţinut ieri că armata rusă nu are "nicio legătură" cu "provocarea" de la Bucea.

În cursul întâlnirii cu liderul rus, Antonio Guterres şi-a reiterat apelul la o colaborare între ONU şi Moscova pentru a crea coridoare umanitare şi a veni în ajutorul civililor din Ucraina.

Într-un comunicat, ONU a spus că Vladimir Putin a acceptat "în principiu" implicarea Naţiunilor Unite şi a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în evacuarea aflaţi în complexul industrial Azovstal, în portul ucrainean asediat Mariupol.

Potrivit acestei surse, discuţiile vor continua între Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU şi Ministerul rus al Apărării.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Putin îi spune lui Guerres..."

    Scrieți direct gureș, ce vă fandosiți atât. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb