Quod licet Iovi, non licet bovi

Avertismentul primit de la Comisia Europeană, cu privire la existenţa unei abateri semnificative faţă de obiectivele pe termen mediu ale deficitului bugetar, a fost doar o chestiune de timp.

Autorităţile europene au demonstrat de atâtea ori, mai ales după declanşarea crizei financiare globale, că aplică "standarde" diferite pentru evaluarea performanţelor fiscale ale membrilor UE, în funcţie de importanţa lor economică, dar mai ales politică.

Fiind urmaşi ai romanilor pe aceste pământuri din Estul Europei, măcar autorităţile noastre post-revoluţionare ar fi trebuit să-şi amintească dictonul latin "Quod licet Iovi, non licet bovi", aplicat acum discreţionar la nivelul UE.

Printre cei cu rang de "Jupiter" se află Germania, Franţa, Olanda, Spania sau Italia, în timp ce "boilor" nu doar că le este permis mult mai puţin, ci unii, cum este Grecia, sunt sacrificaţi de-a dreptul, pentru a oferi un exemplu de neuitat "turmei".

Avertismentul primit de la CE l-a determinat pe Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, să acuze autorităţile europene că "vorbesc pe două voci despre disciplina financiară", deoarece "când Franţa sau Spania depăşesc pragul de deficit de 3% nu se supără nimeni".

Liviu Dragnea are dreptate, iar această acuzaţie nu este nici prima şi nu va fi nici ultima la adresa autorităţilor europene, însă are, poate, cea mai mică greutate, în condiţiile în care vine de la un condamnat penal.

Problema se pune, oricum, altfel: niciun reprezentant al unei ţări nu-şi poate păstra demnitatea când "plânge" şi îi acuză pe alţii că guvernului "său" nu i se permite încălcarea reglementărilor europene. În plus, deficitele bugetare de peste 3% din PIB nu reprezintă nicidecum o condiţie necesară a creşterii economice sustenabile, după cum o demonstrează şi numeroase ţări mari din zona euro, care acum sunt supraîndatorate şi lipsite de voinţa politică necesară trecerii la reforme structurale profunde.

Datele de la Eurostat arată că Franţa a avut un deficit bugetar de 3,4% din PIB anul trecut, iar acesta nu a scăzut din 2008 sub ţinta de 3% din Pactul de Stabilitate şi Creştere. Istoricul "performanţei" fiscale a Franţei este, însă, mult mai impresionant. Din 1959 până în 2016, deficitul bugetar mediu anual a fost de 2,2% din PIB, în condiţiile în care excedentul maxim a fost de 1,5% în 1959, iar deficitul maxim a fost de 7,2% în 2009. Şirul deficitelor bugetare este neîntrerupt de mai bine de 40 de ani în Hexagon.

Tot datele de la Eurostat arată că Spania a înregistrat un deficit bugetar mediu anual de 3,9% între 1995 şi 2016, în condiţiile în care excedentul mediu anual a fost de 1,3% din PIB între 2004 şi 2007. Din 2008, deficitul bugetar mediu a fost de 7,5% din PIB, iar datele din 2016 arată un deficit de 4,5%.

Între 1995 şi 2016, 19 dintre membrii actuali ai UE au înregistrat deficite bugetare medii anuale peste 3% din PIB.

Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost aprobat în 1997 şi a avut ca obiectiv "întărirea monitorizării şi coordonării politicilor economice şi fiscale naţionale, astfel încât să fie respectate limitele datoriei publice şi deficitului bugetar stabilite prin Tratatul de la Maastricht", după cum se arată pe site-ul Comisiei Europene.

Încă din 2003 Pactul nu a mai fost respectat. "Cine a încălcat prima dată regulile fiscale ale UE?", întreba un jurnalist de la Financial Times în decembrie 2011. Răspunsul este Franţa şi Germania. Mai mult, "cele două ţări şi-au unit eforturile astfel încât să se asigure că nu vor fi sancţionate", iar această "coaliţie" a condus la "distrugerea efectivă a Pactului de Stabilitate şi Creştere".

Germania a justificat depăşirea limitei deficitului bugetar prin costurile suplimentare ale reunificării, iar în 2005 "Consiliul UE, sub presiunea Franţei şi Germaniei, a relaxat condiţiile".

Într-un interviu acordat publicaţiei Central Banking Journal, Otmar Issing, unul dintre arhitecţii monedei unice şi primul economist-şef al BCE, a declarat că "din nefericire, Germania şi Franţa au violat Pactul de Stabilitate şi Creştere în 2003 şi i-au dat o lovitură fatală, de pe urma căreia nu s-a mai redresat", iar "acum Pactul este ignorat până şi de Comisia Europeană". În opinia lui Issing, "zona euro nu a depăşit stadiul incoerenţei structurale", iar "guvernele se vor îndatora şi mai mult, apoi castelul din cărţi de joc se va prăbuşi".

Ce poate să facă o ţară mică din Europa în aceste condiţii? Trebuie să se adapteze rapid sau să "beneficieze" de o conjunctură care să îi permită să scape nepedepsită.

De o astfel de conjunctură a beneficiat Portugalia anul trecut. După o perioadă îndelungată de supraveghere în cadrul procedurii de deficit excesiv, autorităţile europene au anunţat că îi vor aplica o amendă de 0,2% din PIB. Spania s-a aflat în aceeaşi situaţie.

După mai multe luni de "tensiune" a venit şi verdictul: amenzile nu vor fi aplicate şi va fi extinsă perioada de atingere a ţintei de deficit bugetar. Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, a declarat atunci că "decizia reflectă o aplicare inteligentă a Pactului de Stabilitate şi Creştere", conform unui articol din Financial Times.

Această "aplicare inteligentă" a Pactului, din vara anului trecut, a venit după ce Franţa a beneficiat de o "iertare" similară cu câteva luni în urmă. În 2015, Comisia Europeană a prelungit cu doi ani perioada de îndeplinire a ţintei de deficit bugetar, iar în martie 2016, Reuters a preluat o declaraţie a lui Jean-Claude Juncker, conform căreia regulile fiscale au fost relaxate deoarece "Franţa este Franţa".

Da, este vorba despre acelaşi Jean-Claude Juncker, care a declarat recent la Bucureşti că "România şi cu mine avem aproape o poveste de dragoste".

Din păcate pentru "vizionarii" europeni din zilele noastre, iertarea acordată Spaniei, Portugaliei sau Franţei de către Comisia Europeană nu înseamnă şi iertare din partea realităţii economice.

Acesta este şi motivul pentru care doi dintre cerşetorii de elită ai Europei, Franţa şi Italia, au propus accelerarea procesului de unificare. La întâlnirea recentă dintre preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Paolo Gentiloni s-a pus accentul pe "capacitatea bugetară comună" şi "uniunea fiscală şi bancară".

Hans-Werner Sinn, profesor la Universitatea din Munchen, consilier guvernamental şi unul dintre cei mai respectaţi economişti germani, a scris recent, pe site-ul Project Syndicate, despre implicaţiile propunerilor noului preşedinte francez. În opinia lui Sinn, Emmanuel Macron doreşte ca "ţările din nordul eurozonei să trimită bani către cele din sud astfel încât să protejeze pieţele financiare şi economice ale Franţei din aceste regiuni".

În aceste condiţii, "crearea unei uniuni fiscale fără o uniune politică va bloca pentru totdeauna calea unificării europene şi va întoarce cetăţenii Europei unul împotriva altuia mai mult decât a făcut euro vreodată", arată profesorul german.

Aparenţa solvabilităţii din ambele ţări, dar nu numai a lor, este păstrată, deocamdată, doar de politica monetară a BCE, ea însăşi un exemplu elocvent de încălcare flagrantă a tratatelor europene.

De ce continuă atunci guvernele şi băncile centrale să intervină tot mai mult, de aproape fiecare dată pentru repararea greşelilor anterioare? Motivul este simplu: cei care decid nu sunt nevoiţi să suporte efectele deciziilor, după cum subliniază profesorul Nassim Nicholas Taleb într-un interviu acordat publicaţiei online "Ron Paul Liberty Report".

Conform opiniei sale, "într-un sistem complex, unde legătura dintre cauză şi efect nu este imediat vizibilă, trebuie acţionat astfel încât să fie minimizaţi factorii care acţionează pentru crearea haosului".

Autorităţile europene nu fac nimic în acest sens şi nici autorităţile noastre. Dimpotrivă, toate "politicile" propuse vor conduce doar la amplificarea haosului.

"Pentru ce eu singur să muncesc din greu?", întreabă boul dintr-o fabulă a lui George Topârceanu. "La-ntrebarea asta, un prelung ecou, i-a răspuns din slavă: pentru că eşti bou", scrie poetul despre răspunsul divinităţii.

Fabula lui Topârceanu nu este un blestem, iar fatalismul său este doar aparent. Cei aflaţi în poziţie de autoritate la noi trebuie să înţeleagă că respectul Europei nu va fi câştigat niciodată printr-o atitudine de slugă şi nici printr-o "revoltă" populistă împotriva nedreptăţii.

Acum, după ce au distrus economia ţării în ultimii 27 de ani, iar resursele naturale au fost vândute pe nimic, singura opţiune "patriotică" a celor care conduc ţara este ascundere în coşul de gunoi al istoriei.

Chiar şi aşa, nu sunt garanţii că urmaşii lor ar fi mai buni, dar există, totuşi, speranţa că noii veniţi pot înţelege importanţa libertăţii economice, a eliminării barierelor din calea antreprenorilor şi inovatorilor, astfel încât România să se poată dezvolta în ciuda "zidurilor" ridicate de aşa-numitele reglementări europene.

"Prin noi înşine" nu trebuie să rămână doar numele unei doctrine economice din prima jumătate a secolului trecut, promovată de un partid al cărui nume este acum făcut de ruşine, ci trebuie să devină firul călăuzitor al dezvoltării noastre.

Doar astfel ne putem câştiga demnitatea în Europa şi în lume şi nu ar mai fi nevoie să ne întrebăm de ce boului nu îi este permis ceea ce îi este permis lui Jupiter.