RĂCARU:  "Nu văd listarea Blue Air la bursă mai devreme de trei ani"

A.C.
Companii / 20 iunie 2017

 "Nu văd listarea Blue Air la bursă mai devreme de trei ani"

Blue Air, companie aeriană românească low-cost, se pregăteşte să se listeze la bursă, însă procesul ar putea dura trei ani de zile, a declarat astăzi, directorul general al companiei, Gheorghe Răcaru.

Răcaru a afirmat, pentru News.ro: "Nu o văd mai devreme de trei ani (listarea la bursă, n.r.), cam acolo e ţarget-ul nostru. Orice companie, când are o ţintă, începe din timp să construiască, să pună cărămidă cu cărămidă, să construieşti fundamentul. Dar suntem într-o fază incipientă".

Managerul estimează că Blue Air va înregistra, în acest an, o cifră de afaceri de 400 milioane euro şi aproximativ 5 milioane de pasageri transportaţi, indicatori în creştere cu peste 35%, ca urmare a majorării frecvenţelor pe anumite rute şi a inaugurării unor rute noi, potrivit sursei.

Răcaru a declarat: "Estimăm un număr de cinci milioane pasageri pentru acest an, în creştere cu peste 35%. Am deschis rute noi, în special în Scandinavia: Copenhaga, Oslo, Helsinki, am crescut frecvenţele pe alte rute, am diversificat rutele interne deservite, atât în ceea ce priveşte destinaţiile, cât şi numărul zborurilor pe fiecare destinaţie, am legat Marea Neagră - Constanţa - de Cluj, Timişoara, Oradea şi Iaşi, tocmai pentru a facilita dezvoltarea turismului intern".

Blue Air si Boeing a făcut marţi oficial o comandă fermă pentru şase avioane 737 MAX 8, însă îşi păstrează dreptul să mai cumpere alte două astfel de aeronave în aceleaşi condiţii, compania devenind astfel primul operator de Boeing 737 MAX din România, se mai precizează în sursă.

În plus, Blue Air va închiria alte doisprezece Boeing 737 de la Air Lease Corporation, partenerul cu care a început în acest an colaborarea.

Conform sursei citate, anunţul a fost făcut în cadrul Paris Air Show 2017, eveniment al industriei aeronautice mondiale, unde s-a semat marţi contractul de achiziţie. Cele şase aeronave au o valoare de listă de peste 600 milioane dolari.

Blue Air a fost înfiinţata în 2004 şi s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaţionale în România, Cipru, Italia şi Marea Britanie. Compania low-cost operează zboruri către peste 100 de rute, din 16 ţări. Compania are opt baze operaţionale, în Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Larnaca, Liverpool şi Torino.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb