RADIOGRAFIA RECESIUNII CARE MĂTURĂ LUMEA Banii nebuni

În prim planul crizei care ameninţă economia mondială, se află sistemul bancar. El prezintă cele mai profunde şi acute suferinţe. Tot el se află la originea turbulenţelor financiare care mătură lumea. Între multele întrebări care-şi aşteaptă răspunsul, câteva se pun cu insistenţă crescândă: derapajul era, oare, inevitabil? Este consecinţa firească a globalizării, a unor mecanisme financiare imperfecte ? Sau, pur şi simplu, s-a insinuat o eroare umană?

Şi statuile se clatină

Pe site-ul cunoscutei reviste britanice "Economist", tronează de multă vreme fotografia dlui. Alain Greenspan, fostul şef al Rezervelor Federale americane. Sub figura boţită, iluminată de zâmbetul larg al ilus­trului personaj, o notă explicativă: Economistul Secolului. Preşedintele Reagan îl gratulase, prin anii 80, cu apelativul de "cel mai puternic om din lume".

Azi, dl. Greenspan a ieşit din scenă. Urmăreşte, desigur, cu atenţie, ce se întâmplă în economie şi finanţe şi emite judecăţi. Din toamna trecută a avertizat asupra iminenţei recesiunii care se va abate asupra economiei americane. Deunăzi, a afirmat că ar fi vorba de o criză care nu poate fi comparată- prin multiplele ei efecte şi faţete- decât cu cea din 1930.

Există, însă, şi voci care reproşează că şi ultraliberalis­mul dlui. Greenspan ar sta la originea nebuniei care a luat în primire pieţele financiare. I se reamintesc deciziile amânate, chiar pasivitatea obstinată, sub motiv că "sistemul func­ţionează minunat şi ar fi păcat să intervenim pentru a-l deregla". FED n-a intervenit şi a apărut, devastatoare, criza subprimelor, îl ironizeză criticii pe "cel mai mare economist al lumii".

Asupra crizei părerile sunt împărţite. Majoritatea economiştilor sunt de părere că ea a venit deja şi s-a instalat progresiv în economia americană, iar apoi -prin contagiune- a început să se extindă şi în economia mondială. Intensitatea crizei şi, chiar, formele ei de manifestare nu sunt peste tot aceleaşi, mai spun ei, pentru că nici condiţiile dintr-o ţară sau altă nu sunt identice. Dar este criză peate tot, fără îndoială.

Autorităţile americane au altă părere. Preşedintele Bush nu vrea să o accepte. Finit coronas opus. Sfârşitul încoronează opera. O eventuală recesiune ar eticheta definitiv administraţia sa drept un eşec. Ar fi prea dureros pentru orgoliul prezidenţial şi, posibil, un risc major pentru republicani la apropiatele alegeri. De aceea, administraţia pompează procente bune din PIB în economie ( îndemnându-i pe cetăţeni să consume ca în vremurile bune) şi în susţinerea unui sistem bancar pe punctul de a se lăsa îngenuncheat. De fapt, când spunem "administraţia sau FED intervin" să nu uităm nici o clipă că banii cu care ele intervin aparţin contribuabililor americani.

Bearn Sterns sau noua faţă a crizei

Iminenta prăbuşire a băncii de afaceri Bearn Sterns, intervenţia disperată a lui JPMorgan, cu largul concurs al Rezervelor Federale, pentru a o salva, a fost evenimentul care, probabil, i-a dezmeticit pe americani. Dacă se mai amăgeau cu speranţa că pot înfrunta criza, dintr-odată şi-au dat sema că lumea bancară este expusă dramatic. Nu e vorba numai de înregistrarea unor pierderi mai mari sau mai mici sau de curăţarea -operaţie păguboasă în sine- a propriilor portofolii. Întregul sistem bancar este ameninţat cu ruina şi aşezăminte financiare ce păreau infailibile nu sunt deloc aşa. Ele pot să dea oricând faliment. În definitiv, Bearn Sterns este a cincea companie de pe Wall- Street.

Analizând întervenţia lui JP Morgan, ironicii au remarcat că "paraliticul a salvat orbul". FED a pus la bătaie cu această ocazie banii contribuabililor, prerogativă de cra nu dispune decât Trezoreria, şi numai cu aprobarea Congresului. Urgenţa situaţiei a dus la încălcarea acestei reguli de fier, fapt care va genera vii dezbateri în Legislativul de la Washington.

Petrecerea s-a sfârşit brusc

Toate băncile sunt prinse într-o spirală infernală, iar alte episoade de aceeaşi natură devin oricând posibile. Ca toate crizele care lovesc sistemul bancar, şi aceasta a intervenit la capătul unei perioade în care băncile au împrumutat cu largheţe, prea uşor din punctul de vedere al normelor prudenţiale şi prea ieftin. Aşa s-au născut subprimele. Mai exact, ele sunt credit cu risc ridicat, cuprinzând în principal împrumuturi ipotecare, acordate unei clientele mai puţin solvabile. Pentru a diminua riscul asumat, băncile practică o dobândă majorată şi variabilă, un fel de penalizare a clienţilor pentru slaba lor solvabilitate. Clienţii trebuiau să ramburseze doar dobânda, creditul în sine fiind transferat asupra preţului de vânzare a locuinţei, peste câţiva ani, atunci când se sconta pe o creştere a lui.

În 2006, s-a produs ireparabilul: după o perioadă de părosperitate destul de îndelungată, sectorul imobiliar şi-a început declinul, preţurile sale să scadă, în paralel cu creşterea dobânzilor, mişacre disperată făcută de bănci pentru a-şi mai reduce paguba. Efectul a fost invers: tot mai mulţi datornici au devenit insolvabili. Slăbiciunea lor, incapacitatea de a-şi ramburasa datoriile au declanşat o dureroasă reîntoarcere la realitate, în paralel cu devalorizarea bilanţurilor bancare.

Nu numai subprimele sunt acum în joc. Odată cu ele, se restrâng şi creditele de consum, dar şi cele acordate firmelor. Economia se restrânge.

Sofisticarea formidabilă a tehnicilor financiare difuzează dificultăţile către o mulţime de actori ai scenei financiare, din ţară şi de peste hotare, accentuând slăbiciunea generală a întregului sistem. Titrizate de-a lungul timpului, adică transformate în titluri financiare, aceste creanţe au împrăştiat "microbul subprimelor" în sistemul bancar şi bursier mondial. Se manifestă o criză de lichidităţi, cu "rupturi" în alimentarea sistemului financiar mondial, ducând în extremis la colapsul unor aşezăminte bancare, cum a fost Northern Rock în Anglia.

Pe de altă parte, normele contabile impun valorizarea activelor bancare în funcţie de preţurile pieţei. Este accelarat procesul de "dezumflare" a bilanţurilor bancare: capitalurile proprii ale băncilor sunt serios diminuate, declanşând o la fel de periculoasă criză de solvabilitate.

În urma băncilor, întreaga economie

A urmat contagiunea. În ianuarie şi februarie, economia americană a pierdut 80 000 de locuri de muncă. Au fost afectate sectorul construcţiilor, industria, comerţul cu amănuntul. Dar şi sistemul financiar. Indicele de încredere a căzut de la 48,5 % la 33,1 %. Nu e cădere, e prăbuşire. Economiştii au şi observat o profundă schimbare de comportament: americanii se gândesc de două ori mai mult decât în alte dăţi, atunci când bagă mâna în portofel.

Aşadar, actuala criză s-a instalat în mai multe reprize. Este vorba, spun analiştii, de "trei timpi" în care evenimentele au evoluat din rău în mai rău:

1. La început, s-a crezut că "afacera subprimelor" a provocat doar o criză de lichidităţi, neplăcută in sine, dar controlabilă.

2.În spatele notaţiilor date de unele agenţii de rating dintre cele mai renumite, s-au descoperit ascunse active insolvabile şi tot mai dese tentative de escrocherie financiară şi morală, prin "fardarea" cifrelor contabile. Cele câteva zeci de miliarde de dolari, recunoscute drept pagube într-o primă fază, s-au transformat în câteva sute de miliarde: ba 300, ba 600, timpul urmând să decidă care este cifra finală. Criza s-a extins, schimbându-şi şi caracterul: a devenit o criză de solvabilitate.

3. Intreaga piaţă imobiliară americană este profund afectată.

Creditele de risc sunt numai o faţetă a derapajului ; bula imobiliară s-a amplificat cu timpul, preţurile au crescut, dându-le americanilor iluzia că sunt deţinătorii unei bogăţii care i-a împins spre un consum exagerat. Slăbiciunile şi riscurile gospodăriilor americane s-au amplificat, economia intrând în vrie.

Speculatorii intră în scenă

Ce se întâmplă cu dolarul în actuala conjunctură? Din 2007, se găseşte tot timpul pe o pantă descendentă. A ajuns la cea mai coborâtă valoare din 1970, când i-a fost suspendată convertibilitatea în aur, garantată prin acordurile de la Bretton Woods. Teama de recesiune - cred observatorii- va coborî şi mai mult dobânda de referinţă a FED, ceea ce va devaloriza şi mai accentuat biletul verde.

Un rai pentru speculatori. Aceştia apelează la aşa- numita schemă "carry and trade". Pe scurt, cumpără dolari cu o dobândă de 2,75 % , îi schimbă în euro, depunându-i pentru o dobândă de 4 % şi aşteaptă să culeagă... diferenţa

Dacă exporturile americane s-au mai înviorat în urma acestor expediente, în schimb europenii încep să aibă coşmaruri. Pasivitatea autorităţilor americane îi face să creadă că jocul deprecierii nu s-a terminat încă. Perspectivă complicată, spun oficialii europeni. Pierd din valorizarea monedei europene, pierd din restrângerea pieţei americane sub loviturile recesiunii. Ca să nu mai vorbim despre extinderea crizei bancare. Într-o lume globală, băncile sunt permanent expuse. UBS, HSCB, Credit Agricole au acuzat deja grele pierderi datorate subprimelor. Multe bănci regionale germane sunt practic sub perfuzie.

Se fac calcule şi strategii de supravieţuire. City-ul londonez a anunţat deja 100 000 de licenţieri, economia germană ar fi mulţumită dacă creşterea ei ar scădea doar la jumătate în raport cu 2007. La fel şi statele din zona euro. Recesiunea este deocamdată o problemă americană. Deocamdată.