• Bogdan Neacşu - nominalizat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al Comitetului de Direcţie
• Radu Graţian Gheţea rămâne preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii de stat
Fostul şef al Leumi Bank, Laurenţiu Mitrache, a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank, după cum ne-a spus Radu Graţian Gheţea, preşedintele băncii. Domnia sa ne-a precizat că membrii Consiliului de administraţie al instituţiei financiare l-au propus pe Bogdan Neacşu, vicepreşedinte pe risc la Patria Bank, pentru scaunul de prim-vicepreşedinte al Comitetului de Direcţie.
Cei doi nominalizaţi urmează să primească avizele de la Banca Naţională a României (BNR).
În prezent, Mihaela Popa este preşedintele executiv interimar al CEC Bank, iar Radu Graţian Gheţea rămâne în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al băncii.
Amintim că Ministerul Finanţelor, principalul acţionar al băncii de stat, a decis, recent, să despartă în două func-ţia de preşedinte-director general (CEO) al CEC Bank. Funcţia de preşedinte al boardului îi revine domnului Radu Gheţea, cel care conduce banca de peste 10 ani, urmând ca poziţia de director general să fie ocupată de altă persoană.
În luna mai a acestui an, domnul Radu Graţian Gheţea ne-a declarat: "De câteva luni a apărut ştirea că BNR îi prelungeşte mandatul lui Gheţea. BNR nu îmi prelungeşte mandatul decât dacă acţionarul (n.r. Ministerul Finanţelor Publice) cere acest lucru. Strict juridic, contractul pe care îl am acum expiră cam peste un an. Sigur, orice contract poate fi întrerupt, nu intrăm în detalii cu ce consecinţe. S-au încercat tot felul de variante, asupra cărora nu revin, însă doresc să precizez altceva - banca are, în acest moment, un statut în care conducerea este asigurată de un consiliu de administraţie al cărui preşedinte este şi preşedinte executiv. În conformitate cu legea, această situaţie poate exista doar dacă BNR dă un aviz favorabil pentru acest lucru. Din martie 2015, nu s-a decis încă o formulă precisă cum o să func-ţioneze această bancă - în sistem unitar, în sistem unitar splitat sau dualist. Întrucât acţionarul are posibilitatea legală, a cerut aviz la BNR să funcţioneze aşa cum este acum, respectiv preşedintele CA este şi preşedinte executiv. MFP a cerut aviz de mai multe ori şi s-a prelungit această situaţie de guvernanţă, nu mandatul lui Gheţea. Dacă se schimbă statutul CEC Bank, atunci Gheţea trebuie să renunţe automat la una din funcţii".
În prezent, Comitetul de Direcţie al CEC Bank este format din Mihaela Lucica Popa - director general - preşedinte interimar, Andrei Liviu Stamaţian - director - prim-vicepreşedinte, Gheorghe Carabaşan - director - vicepreşedinte şi Mirela Iovu - director - vicepreşedinte. Consiliul de Administraţie al băncii este format din Radu Graţian Gheţea - Preşedinte, Andrei Liviu Stamaţian - membru, Mihaela Lucica Popa - membru, Gheorghe Carabaşan - membru, Ciprian Badea - membru, Mirela Sitoiu - membru, Valentin Mavrodin - membru, Mihai Gogancea Vatasoiu - membru, Mirela Călugăreanu - membru şi Elena-Oana Iacob - membru.