RADU MOLDOVAN, VICEPREŞEDINTELE PSD: ''PNRR va fi optimizat, iar finanţarea va fi descentralizată''

G.U.
Politică / 24 noiembrie 2021

''PNRR va fi optimizat, iar finanţarea va fi descentralizată''

Vicepreşedintele PSD Radu Moldovan, care conduce organizaţia judeţeană Bistriţa-Năsăud a partidului, a declarat, astăzi, că noul prim-ministru şi liderii partidelor care compun actuala coaliţie de guvernare vor purta discuţii cu Comisia Europeană despre "optimizarea" Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar Guvernul va pregăti o ordonanţă de urgenţă prin care finanţarea acestui program să fie descentralizată, informează Agerpres.

Declaraţiile au fost făcute cu ocazia recepţionării lucrărilor la un drum judeţean din Bistriţa-Năsăud, DJ 172, la care, alături de Radu Moldovan, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost prezent fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, în prezent director al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.

Liderul PSD a afirmat că actuala coaliţie de guvernare a luat decizia ca prim-ministrul şi preşedinţii partidelor să poarte discuţii cu Comisia Europeană în legătură cu "optimizarea" PNRR, considerând că unele măsuri din program sunt "aberante".

"Sunt foarte multe dezbateri acum, că se renegociază PNRR, că se desfiinţează. Nu, el trebuie optimizat. Termenul corect este de a optimiza, pentru că sunt măsuri aberante şi reforme aberante pe care nu le-a cerut nimeni, pe care, de dragul nostru, de a fi noi tot timpul mai altfel decât alţii, le-am prins. Şi atunci decizii gen neîncălzirea cu lemne mai departe de, nu ştiu, decembrie 2022 sau 2023: noi avem peste 50% din populaţie care se încălzeşte cu lemne, ce să le oferi alternativă? Pentru că ar fi ideal, şi eu susţin să nu mai producem dioxid de carbon şi să avem o energie verde, dar trebuie să fim şi realişti. Colegii noştri au fost deja mandataţi, la nivelul coaliţiei s-a luat această decizie ca inclusiv prim-ministrul şi liderii partidelor să meargă să aibă discuţii cu responsabili de la Comisia Europeană, să vedem cum putem optimiza aceste lucruri", a spus Moldovan.

Acesta a adăugat că finanţarea prin PNRR va fi descentralizată pe modelul ce va fi aplicat pe Programul Operaţional Regional începând cu exerciţiul bugetar european 2021-2027.

"Chiar dacă maestrul Ghinea, cu ghilimelele de rigoare, a blocat un an de zile toate demersurile pe care le-a făcut ministrul Boloş în 2020 pentru a descentraliza Programul Operaţional Regional, Comisia a aprobat şi urmează să facem demersurile necesare pentru constituirea Autorităţii de Management la nivelul ADR Nord-Vest şi la celelalte şapte ADR-uri. De asemenea, noua coaliţie pregăteşte în momentul de faţă o ordonanţă de urgenţă prin care să se descentralizeze şi finanţarea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care este destinat autorităţilor locale, şi asta va fi un foarte mare câştig pentru noi toţi", a mai declarat vicepreşedintele PSD Radu Moldovan.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Corect! PSD victorie!

    1. Exact! Deci prin descentralizare se da liber la furat 30 de miliarde de euro urgent, pana in 2026.

    Nu conteaza nuantele de exprimare propuse de romani, conteaza regulile celor care dau fondurile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb