Suprafaţa de birouri închiriată pe parcursul primului trimestru al anului curent, la noi în ţară, s-a majorat cu aproape 41%, faţă de perioada similară din 2018, a anunţat, ieri, JLL Romania.
Compania a transmis: "Anul 2019 a început în forţă pentru piaţa tranzacţiilor cu spaţii de birouri, iar semnele arată că trendul ascendent se va menţine până la finele anului. Astfel, la nivel naţional, în primul trimestru, au fost închiriaţi aproximativ 124.500 metri pătraţi, cu aproape 41% mai mult comparativ cu primul trimestru al anului trecut".
Unii specialişti în domeniu susţin, însă, că această tendinţă nu ar urma să se menţină şi în următoarea perioadă. În acest sens, Radu Zilişteanu, doctor în economie, ne-a declarat, ieri: "Nu cred că acest trend se va menţine în următoarea perioadă. Consider că aceas-tă majorare a suprafeţei închiriate pe segmentul de office este cauzată de faptul că a existat o creştere a PIB-ului, dar aceasta se datorează tendinţelor consumeriste, care nu sunt sustenabile, Guvernul nu va putea să mărească, în continuare, veniturile populaţiei, nici în sectorul public, nici în cel privat. În plus, se pare că economia este ameninţată de nori negri, nu doar la nivel naţional, ci şi internaţional. Sunt de părere că această tendinţă se va inversa în următorul an".
• JLL Romania: "Piaţa tranzacţiilor cu spaţii de birouri, posibil să depăşească 560.000 mp până la sfârşitul anului"
Tranzacţiile realizate în primul trimestru al acestui an reprezintă aproximativ 31% din volumul total tranzacţionat anul trecut, de aproximativ 400.000 de metri pătraţi, sunt de părere specialiştii JLL.
Conform acestora, dacă se va menţine ritmul actual, piaţa tranzacţiilor cu spaţii de birouri ar putea ajunge până la sfârşitul anului curent la peste 560.000 de mp.
Marius Şcuta, Head of Office Agency and Tenant Representation JLL Romania, a afirmat: "Este important de menţionat că în primul trimes-tru au fost semnate mai puţine tranzacţii comparativ cu acceaşi perioadă a anului trecut, respectiv 68 faţă de 73, însă suprafaţa medie închiriată a crescut la aproape 2.000 de metri pătraţi, de la 1.200 metri pătraţi în 2017. Această evoluţie a fost determinată de cinci tranzacţii de peste 10.000 de metri pătraţi şi arată că piaţa românească rămâ-ne o destinaţie atractivă pentru companiile existente, dar şi pentru nume noi".
Bucureştiul a atras, în primul trimes-tru din 2019, de departe cel mai mare volum de tranzacţii, respectiv peste 107.000 mp (peste 86% din totalul la nivel naţional), fiind urmat la mare distanţă de Timişoara cu puţin peste 6.000 mp (aproape 5%), iar tranzacţii importante au fost realizate şi în Craiova, Cluj-Napoca şi Iaşi a mai arătat compania.
JLL Romania a mai transmis: "Cele mai multe tranzacţii în Bucureşti au fost încheiate în Central Business District - CBD (13), Floreasca -Barbu Văcărescu (12), Centru-Vest (8) şi Centru-Sud (8). După volumul tranzacţionat, tot CBD se află pe prima poziţie, cu 32.000 mp tranzacţionaţi (24% din total), zonă care este urmată de Vest, cu 18.000 mp (14% din total), de Centru-Vest, cu 13.300 mp (11%). Floreasca a atras doar 6,7% din totalul cererii".
Până la finalul anului, suprafaţa de proiecte noi în Bucureşti este estimată la circa 200.000 metri pătraţi, au mai spus specialiştii companiei.
Compania JLL a înregistrat, în primul trimestru din 2019, cea mai mare cotă de piaţă pe segmentul de închirieri de spaţii de birouri la nivel naţional, de 26,7% din total, tranzacţionînd 33.500 mp. La nivelul Bucureştiului, compania JLL a obţinut în primul trimestru al anului curent o cotă de piaţă pe segmentul închirierilor de spaţii de birouri de 23,7. În afara Capitalei, JLL a avut în aceeaşi perioadă o cotă de piaţă de aproape 46% din totalul de puţin peste 17.000 de mp. Cei mai mulţi dintre chiriaşii din primul trimestru au provenit din IT, sectorul financiar şi cel de servicii profesionale.
-------------------
Radu Zilişteanu este de părere că piaţa rezidenţială de la noi ar putea cunaoaşte o scădere a preţurilor în următoarea perioadă.
Domnia sa ne-a explicat: "Având în vedere că piaţa imobiliară este dominată de tranzacţiile rezidenţiale, care au fost influenţate, în mod decisiv, de ascensiunea indicelui ROBOR şi de limitarea gradului de îndatorare a populaţiei, cererea solvabilă scade, aşadar, prin urmare, ne putem aştepta la scăderi uşoare de preţuri în perioada următoare".