Activitatea rafinăriei Rafo ar putea fi relansată, în viitorul apropiat, dacă acţionarii companiei vor decide să contracteze creditul pentru investiţii, pe care îl aveau în plan încă din 2010, ne-a declarat, ieri, Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul din Oneşti.
Potrivit declaraţiilor domniei sale, reluarea activităţii Rafo, sistată parţial din 2008, depinde, într-o măsură covârşitoare de contractarea respectivului credit financiar astfel încât să poată fi realizate investiţiile pentru modernizarea şi retehnologizarea rafinăriei din Oneşti.
"Ideea contractării unui credit pentru repornirea activităţii Rafo este una din variantele de lucru pe care investitorii le-au propus încă din 2010, fiind, de altfel, un plan grandios. Cu toate acestea, acest plan a picat, de fiecare dată, din mai multe motive, mai cu seamă din cauza implementării anevoioase", a mai adăugat liderul sindicatului angajaţilor de la rafinăria din Oneşti.
Ion Marian ne-a mai precizat că, pe lângă varianta contractării unui credit, acţionarii de la Rafo au mai luat în calcul şi încheierea unor parteneriate cu rafinării din Rusia, pentru prelucrarea produselor acestora.
Domnia sa a continuat: "În prezent, perspectiva stabilirii unor acorduri cu diverse rafinării ruseşti este în curs de analiză, urmând ca în perioada viitoare să fie stabilită viabilitatea unui astfel de parteneriat".
Recent, acţionarul majoritar al Rafo, rusul Iakov Goldovskiy, le-a transmis angajaţilor de la rafinărie că "perspectiva pentru continuarea activităţii (n.r. Rafo) ar putea fi cooperarea cu rafinăriile ruseşti pentru o prelucrare superioară a produselor lor, a păcurii şi motorinei în vid".
"Din 2008, am analizat o mulţime de variante de repornire, dar niciuna dintre acestea nu s-a dovedit a fi rentabilă. Repornirea Rafo, cu funcţionarea în pierdere, ar însemna falimentul companiei. Din această cauză, la luarea deciziei de repornire trebuie să fim siguri că se va asigura un flux financiar pozitiv şi continuu, suficient pentru acoperirea finanţării pentru repornire, funcţionare continuă şi asigurarea resurselor financiare necesare amortizării investiţiilor", declara recent Iakov Goldovskiy, într-o scrisoarea adresată sindicaliştilor de la Rafo.
Valoarea creditului pe care acţionarii Rafo vor să-l contracteze este de circa 330 milioane euro.
Din 2010 şi până în prezent, acţionarul majoritar al Rafo şi administraţia au realizat investiţii de circa 50 milioane euro în rafinărie, au respectat disciplina financiară, unitatea neavând obligaţii de plată restante.
În 2009, Guvernul şi-a manifestat disponibilitatea de a acorda garanţii de stat de 330 milioane euro pentru Rafo Oneşti, printr-un memorandum aprobat şi anunţat de fostul premier Emil Boc. La vremea respectivă, Boc a spus că se doreşte acordarea acestor garanţii pe modelul Ford şi Oltchim.
Până acum statul nu a acordat nici o garanţie.
•
Rafinăria a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding - proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin.
Ulterior Goldovskyi a fost arestat pentru şapte luni după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.