Reforma din piaţa muncii, din urmă cu trei ani de zile, a condus la creşterea numărului de persoane inactive, la lipsa de interes a celor din categoria persoanelor inactive de a reintra în piaţa muncii, cât şi o cronicizare a şomajului de lungă durată, se arată într-un raport publicat, vineri, de Blocul Naţional Sindical (BNS). "Numărul tinerilor salariaţi a scăzut dramatic în ultimii zece ani şi va continua să se reducă, adulţii trec masiv în inactivitate după ce termină şomajul, aproximativ 30% din populaţie se confruntă cu lipsuri majore şi aproape 42% dintre români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. Aşa arată România reală, cea de dincolo de o rată oficială a şomajului de 7,2% şi de declaraţii politice care vorbesc despre creştere economică şi nivel de trai îmbunătăţit", afirmă oficialii BNS prin intermediul raportului publicat, care apoi detaliză: "Adevărul din spatele unei rate a şomajului de circa 7% este că o mare parte din populaţia aptă de muncă a ieşit din catastifele agenţiilor de ocupare şi a migrat către zona de inactivitate, acolo unde formula de calcul a şomajului nu ajunge, unde persoanele apte de muncă sunt nevoite să trăiască din alte forme de ajutoare de stat sau din veniturile aduse de celelalte persoane din gospodărie, acolo unde contactul cu piaţa forţei de muncă este rupt total şi unde nu ajung politicile şi strategiile de ocupare elaborate de Guvern". Totodată, BNS atrage atenţia că liberalizarea pieţei muncii făcută prin adoptarea Codului Muncii în urmă cu trei ani şi prin modificarea legislaţiei care reglementează dialogul social nu numai că nu a influenţat în sens pozitiv piaţa forţei de muncă în nicio formă, la niciun nivel, ci chiar a condus la o precarizare a condiţiilor de muncă şi la o scădere a nivelului de trai.
"Obiectivul declarat al Uniunii Europene este ca, până în 2020, 75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani să fie angajată. România şi-a asumat o rată a angajării de doar 70% până în 2020", susţine raportul BNS. Potrivit datelor prezentate în document, în 2013, rata angajării în cadrul acestei categorii de populaţie a fost de 63,9% în ţara noastră, în creştere cu 0,1% faţă de anul precedent, în timp ce media în cadrul UE s-a menţinut la 68,5%, în cazul anilor 2012 şi 2013. În perioada analizată, (anii 2000 - 2013), ţara noastră a înregistrat valori peste media europeană numai în 2000 şi 2001, când procentul se apropia de 70%, în timp ce în Europa nu ajungea la 67%.
"Criza economică a avut un impact notabil atât la nivelul UE, cât şi pentru România. Ţara noastră nu a reuşit să recupereze până în 2013 pierderea în ocupare suferită în timpul crizei, 63,9% - rata ocupării din 2013 este semnificativ mai mică faţă de cea din 2008 (64,4%)", notează BNS, care mai menţionează şi că România deţine o cotă importantă din populaţie ocupată în agricultura de subzistenţă (aproape 30% din populaţia cu vârstă de muncă). BNS atrage atenţia că "dacă nu se va găsi o soluţie pentru această categorie de populaţie, atunci nu vom putea vorbi despre o creştere sustenabilă pe termen lung care să conducă la atingerea ţintei asumate de România pentru anul 2020". Conform raportului, transferul populaţiei şi forţei de muncă din agricultura de subzistenţă presupune investiţii majore, iar în prezent, doar 33,9% din totalul populaţiei ocupate în mediul rural activează în sectoarele nonagricole. "Provocarea principală pentru ţara noastră o reprezintă tranziţia populaţiei ocupate în mediul rural în agricultură spre sectoarele nonagricole", conchide documentul remis de BNS.
Evoluţia numărului de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială se afla pe un trend ascendent în anul 2012, atât la noi în ţară, cât şi la nivelul UE. Astfel, în UE media era de 24,7%, în timp ce în România ajungea de 41,7%. De menţionat că în Europa se află în creştere de la an la an, încă din 2009, când a atins 23,9%. Atât UE cât şi ţara noastră şi-au fixat drept obiectiv, pentru anul 2020, scăderea cu 25% a riscului de sărăcie, faţă de anul 2008.
• 17,3% dintre tineri părăsesc timpuriu şcoala
Condiţiile economice reprezintă factorul principal care determină fenomenul părăsirii timpurii a şcolii de către elevii români, mai afirmă oficialii BNS prin intermediul raportului prezentat vineri, unde se mai specifică şi faptul că grupurile vulnerabile sunt, în principal, comunitatea romă şi mediul rural. Potrivit documentului, care citează informaţiile Eurostat, procentul tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala a fost în scădere în UE, chiar şi în perioada crizei economice, pe când în România criza a marcat o creştere de 2,5% a acestui procent. "Chiar şi în anul 2013 nivelul a rămas foarte ridicat (17,3%), făcând aproape imposibilă atingerea ţintei de 11,3%", notează specialiştii BNS. În UE, în 2013, rata tinerilor care au părăsit şcoala mai repede decât era cazul a fost de 12%.
România se află mult în spate faţă de europeni şi în ceea ce priveşte procentul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani care a absolvit cu succes o facultate. Anul trecut, 22,8% din populaţia cu vârsta curpinsă între valorile menţionate a absolvit cu succes o facultate la noi în ţară, în timp ce în UE procentul a atins 36,8%. Până în 2020, media europeană se doreşte a atinge 40 de procente, în timp ce ţara noastră şi-a propus atingerea unui obiectiv de 26,7%. "Cauzele sunt, de asemenea, economice", subliniază raportul BNS.
• Aproape 95% dintre tinerii care nu muncesc, nu caută un loc de muncă
Circa 20% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani se află în situaţie de inactivitate, adică nu figurează ca şomeri, nu primesc niciun fel de asistenţă pentru integrare în muncă şi nu sunt vizaţi de politicile active. Mai grav decât atât este faptul că 94,3% dintre tinerii aflaţi în inactivitate nu caută un loc de muncă şi nu ar fi dispuşi să înceapă lucrul dacă li s-ar oferi un loc de muncă.
Dacă pentru vârstnici pot fi identificate uşor cauzele trecerii în inactivitate, pentru grupa de vârstă 25-34 de ani, cea aptă de muncă, cu experienţă şi cu posibilităţi de a se adapta rapid la tendinţele pieţei muncii, devine greu de explicat o scădere a ocupării de la 77%, în 1996, la 72% în 2012, concomitent cu o creştere a trecerii în inactivitate de la 15% în 1996 la 19% în anul 2012. "Şocant este şi faptul că 83% dintre persoanele inactive declară că nu caută un loc de muncă şi nu sunt disponibile să înceapă lucrul nici dacă li s-ar oferi un post", conchide documentul.
Tendinţa este similară şi pentru grupa de vârstă 35-49 ani, unde se constată o scădere a ocupării de la 82%, la nivelul anului 1996, la 78%, la nivelul anului 2012, şi o creştere a trecerii spre inacitivitate de la 14%, în anul 1996, la 18% în urmă cu doi ani.
În concluzie, raportul BNS spune că "faţa reală a României este cea în care 42% dintre cetăţeni se află în risc de sărăcie şi de excluziune socială, cea în care o treime din populaţie nu îşi permite să plătească la timp utilităţile şi facturile, să consume carne măcar o dată la două zile, să plece o săptămână pe an în vacanţă şi să aibă şi o maşină în acelaşi timp. Ceea ce pentru alte ţări europene reprezintă pragul de jos al unui trai mediu sau chiar nivel de sărăcie, în România este echivalentul unei aspiraţii înalte, pragul în care românul se consideră < realizat > şi pe care îl atinge într-o viaţă de muncă împreună cu familia".
• Dumitru Costin consideră Legea Dialogului Social "un conglomerat de legi mai mărunte, care nu formează nimic bun"
Dumitru Costin ne-a declarat într-un interviu, la sfârşitul lunii ianuarie, că de vină pentru situaţia în care s-a ajuns, la bază, este modificarea Codului Muncii, din 2011, care a inclus Legea Dialogului Social: "Modificarea legislaturii pentru relaţiile industriale a pulverizat absolut tot ce ţine de structura partenerilor sociali, introducând restricţionarea dreptului la grevă. Nicio grevă nu a mai avut loc de la intrarea legii respective în vigoare, adică de trei ani de zile, toate au fost revolte. Procedurile legislative sunt foarte complicate, au condus la scăderea capacităţii de mobilizare". Oficialul BNS ne-a mai declarat că întregul proces "de descompunere" a venit pe cale artificială, prin intermediul Legii pentru Dialog Social, care este "un conglomerat de legi mai mărunte, care nu formează nimic bun". În aceeaşi notă, Dumitru Costin a atacat conducerea Ministerului Muncii de la acea vreme: "Modificările aduse la Codul Muncii din 2011 nu au avut nici pe departe efectul scontat. Ministrul muncii de la acea vreme, Ioan Botiş, a fost praf şi pulbere. Chiar îmi doresc să se investigheze şi să se facă un raport care să aibă în vedere nucleul experţilor din cadrul Ministerului care au realizat modificările Codului Muncii şi, implicit, Legea Dialogului Social. Vă spun eu că nu există niciun expert. Botiş a primit dosarele la cheie, gata făcute".
Totodată, preşedintele Blocului Sindical a ţinut să precizeze că suntem un caz aparte în rândul statelor europene: "Nicăieri nu mai întâlnim ceva asemănător, în Europa totul se face la nivel sectorial. Potrivit unui raport mondial al ONU, redistribuirea valorii adăugate, în cazul creşterii economice, se face disproporţionat în toate pieţele naţionale în care dialogul social nu funcţionează aşa cum trebuie. Guvernul nostru redistribuie creşterea economică în capital, nu înspre structurile sociale. Dacă aceste structuri sociale nu sunt suficient de puternice, aşa se întâmplă. Numai uitaţi-vă la ţările nordice. Vedeţi probleme în Danemarca sau Norvegia? Acolo parteneriatele sociale sunt foarte puternice, foarte bine puse la punct. Acolo există politici publice, noi nu avem aşa ceva. Norvegia nu este o ţară membră a Uniunii Europene. Acolo patronatele şi sindicatele au reuşit să convingă guvernanţii să redistribuie avuţia capitalizată generaţiilor viitoare. De asemenea, au ridicat şi o parte dintre responsabilităţi de pe umerii actualei generaţii. Aceia sunt oameni serioşi, dar nu este şi cazul nostru. Un alt exemplu este Germania, acolo unde există principiul cogestiunii. Capitalul şi forţa de muncă merg împreună", a conchis Dumitru Costin.
1. Consiliul investitorilor straini e de vina
(mesaj trimis de Radu în data de 12.05.2014, 10:39)
Totul a pornit de la Consiliul investitorilor straini, care era condus de seful bancii Raiffeisen pe atunci.
Investitorii straini vor ca muncitorii romani sa coste putin, deci sa nu le ofere legea o stabilitate si putere de negociere, si mai ales vor sa poata concedia cat ai bate din palme muncitorii de care nu mai au nevoie, cam cum se intampla in SUA.
Iar acea lege a fost sprijinita si de unii romani care sunt in primul rand interesati de buzunarul propriu, mai exact de firme de recrutare, dintre care ma rog, multe erau totusi straine, fiindca cu cat piata muncii este mai instabila si angajatii stau mai putin pe un post, cu atat se fac mai multe angajari si concedieri, asa ca firmele de recrutare au de castigat.
La negocieri atunci guvernul discuta doar cu consiliul investitorilor straini, nu si cu reprezentantii angajatilor, adica cu sindicatele.
Ca sa nu mai spun ca in Romania aproape ca nu exista sindicate care sa reprezinte interesul angajatilor din sectorul privat.
Sindicatele cele mai importante sunt cele care in mod *teoretic* reprezinta interesele angajatilor din sectorul public si cam atat. Restul angajatilor din Romania, adica cam doua treimi dintre toti romanii care lucreaza legal nu sunt reprezentati de nimeni. Exista cateva firme foarte mari care pot fi numarate pe degete in care exista sindicate, dar in rest... nimic. Exista insa consiliul investitorilor straini care are o foarte mare putere de negociere cu guvernul, asa ca doar opinia lor conteaza.
Aa, si apropos, nici nu se va schimba ceva prea curand, fiindca daca romanii nu se stiu organiza ca sa isi apere interesele, nu ii va apara nimeni.
Daca se asteapta doar ca statul sa le apere interesele, ca statul sa creeze institutii de protectie a consumatorilor, ca statul sa dezavantajeze firmele straine care contribuie cu bani pentru campaniile electorale si sa apere interesele cetatenilor, atunci pot sa astepte mult si bine. :-)