RAPORT CJI-AMP: Corupţia - reflectată în presă în funcţie de publicitatea plătită din bani publici

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 15 martie 2004

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) au lansat, la finele săptămînii trecute, în cadrul programului "Jurnalismul în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate", un raport despre activitatea presei scrise centrale şi locale în domeniu. "Ţinta acţiunii este eva­luarea şi îmbunătăţirea performanţei jurnalistice", a precizat directorul AMP, Mircea Toma, la  prezentarea raportului.

Cercetarea amintită cuprinde două direcţii: publicitatea din banii publici şi relatarea în presă a cazurilor de corupţie. Aria de lucru a cuprins trei ziare centrale şi nouă publicaţii locale. În primul caz, s-a descoperit o relaţie între publicitatea cumpă­rată de o instituţie şi articolele negative la adresa acesteia. Ministerul Transportului se află în topul celor care achiziţionează spaţiu de reclamă şi, în consecinţă, există foarte puţine materiale privind corupţia la nivelul acestei instituţii, potrivit raportului. La polul opus se află instituţiile care nu investesc în publicitate, cum este Ministerul de Interne, susţine Ioana Avadani, reprezentantul CJI.

În ceea ce priveşte presa locală, raportul arată că publicitatea administraţiilor din teritoriu declanşează autocenzura. Mircea Toma consideră că "dependenţa de banii publici" este "un factor inhibitor în abordarea corupţiei" şi, totodată, critică organizaţiile media, în special cele zonale, pentru numărul mic de investigaţii. Raportul prezentat la finele săptămînii trecute mai notează că majoritatea articolelor au drept sursă diferite instituţii, precum Parchetul General sau Parchetul Naţional Anticorupţie. Explicaţia constă în riscurile şi costurile mari pe care le presupune o anchetă. O parte a presei locale a criticat, însă, afirmaţiile directorului AMP şi a caracterizat raportul drept subiectiv.

Finanţarea proiectului a fost susţinută de Ministerul de Externe al Germaniei. Acesta mai sprijină un program de scoatere de sub incidenţa Codului penal a prevederilor referitoare la calomnie şi la delictele de opinie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb