Raport GPeC E-Commerce România 2022: Cumpărăturile online sunt în creştere uşoară faţă de 2021

G.D.
Companii / 16 martie 2023

Raport GPeC E-Commerce România 2022: Cumpărăturile online sunt în creştere uşoară faţă de 2021

Sectorul e-commerce românesc a atins pragul de 6,3 miliarde de euro la finalul anului 2022, valoarea fiind uşor peste cea înregistrată în 2021 (6,2 miliarde de euro), potrivit estimărilor GPeC, ARMO şi ale principalilor jucători din domeniu, conform unui remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, după aproape un deceniu de creşteri spectaculoase, sectorul de comerţ electronic local se apropie de maturitate, urmând o perioadă de consolidare cauzată şi de schimbarea comportamentului de consum al românilor.

Ridicarea restricţiilor din martie 2021 a dus la orientarea consumatorilor către produse specifice activităţilor outdoor (ex.: Fashion, Beauty, Lifestyle), a căror valoare medie este mai mică decât cea a produselor de folosinţă îndelungată (în special electronice şi electrocasnice sau mobilier), preferate în perioada pandemiei.

Deşi bilanţul de 6,3 miliarde de euro de la finalul anului trecut este similar cu cel din 2021, numărul de tranzacţii online a crescut, la fel şi numărul cumpărătorilor - ceea ce arată diversificarea tipurilor de produse achiziţionate online de către români şi descoperirea avantajelor oferite de comerţul electronic: economie de timp şi bani.

"Comerţul online românesc are un potenţial mare de dezvoltare cu predicţii de dublare a valorii pieţei în aprox. 10 ani, poate chiar mai puţin. Tocmai pentru că este o piaţă în creştere, oportunităţile sunt semnificative - doar ca exemplu, potrivit oficialilor eMAG, în România sunt aprox. 15 milioane de produse unice în oferta magazinelor online, în timp ce în Germania sunt peste 100 de milioane. Asta înseamnă că piaţa este permisivă pentru noi jucători autohtoni, gama de produse disponibilă online va continua să crească, iar interesul jucătorilor internaţionali pentru România va fi din ce în ce mai mare. Vedem deja multe magazine online internaţionale care îşi deschid operaţiuni în România, mai ales în zona de Fashion", spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.

"În ultimii 3 ani procentul persoanelor care au plasat cel puţin o comandă online aproape că s-a dublat, fiind în prezent în jurul a 79% dintre românii cu acces la internet, potrivit celor mai recente date disponibile. În aceste condiţii, magazinele online româneşti privesc cu încredere la viitor, deoarece românii au descoperit avantajele comerţului electronic şi nu vor renunţa la ele.

Ne dorim o dezvoltare sustenabilă a sectorului de comerţ electronic din România, iar astfel de perioade de consolidare sunt normale, în timp ce creşterile de până acum, de două cifre, reprezintă excepţia. Magazinele online din România se vor concentra în continuare să îşi extindă gama de produse şi să ofere clienţilor lor cele mai bune servicii posibile", a declarat Cristi Movilă, preşedinte ARMO.

Potrivit INS, 66% din utilizatorii de internet au plasat cel puţin o comandă online în 2022, în creştere cu 8,7 puncte procentuale de la 57,3% cât s-a înregistrat în 2021. Strict din acest punct de vedere, România a devansat Bulgaria (41%), Turcia (42%) şi Italia (49%), după cum arată datele Eurostat. În acelaşi timp, trebuie precizat că studii private realizate anul acesta indică faptul că procentul utilizatorilor de internet români care ar fi comandat cel puţin o dată online în ultimul an a ajuns deja la 79%.

Pe lângă magazinele online autohtone, 25% din respondenţi au cumpărat şi de la magazine online aflate pe continentul european, în creştere faţă de 21% în 2021 - potrivit studiului iSense Solutions pentru GPeC derulat în septembrie 2022.

La nivel european, în ultimii 10 ani numărul cumpărătorilor online a crescut cu 20 de puncte procentuale de la 55% în 2012 la 75% în 2022. Cele mai importante creşteri din ultimul deceniu s-au înregistrat în:

Estonia (+ 47%)

Ungaria (+ 43%)

Cehia (+ 41%) şi România (+ 41%)

Potrivit Eurostat, cele mai importante 3 categorii de produse şi servicii comandate online în 2022 la nivel European au fost:

Îmbrăcăminte şi încălţăminte (inclusiv accesorii şi articole sportive) - 42%

Livrări de la restaurante, fast food sau servicii de catering - 19%

Beauty (cosmetice, wellness) - 17%

Potrivit statisticilor 2Performant, în medie, în 2022 românii au cheltuit 70,75 euro pentru cumpărăturile efectuate de pe desktop, comparativ cu 66,67 euro în 2021.

În cazul tranzacţiilor efectuate de pe telefonul mobil, valoarea coşului mediu a fost de 46,48 euro în 2022, similar cu 46,47 euro în 2021, subliniază sursa citată.

76,7% din totalul tranzacţiilor au fost făcute de pe mobil, în creştere de la 69,8% cât s-a înregistrat în 2021, observându-se că numărul de comenzi online făcute de pe telefoanele mobile este semnificativ mai mare decât numărul de tranzacţii făcute de pe desktop, iar diferenţa s-a accentuat în 2022 comparativ cu 2021.

De asemenea, traficul magazinelor online româneşti este generat în proporţie de peste 80% de către dispozitivele mobile, în creştere de la 75,5% în 2021. În cazul magazinelor online consacrate consultate de GPeC, traficul generat de telefoanele mobile depăşeşte 85%.

Şi din punct de vedere valoric, mobilul depăşeşte desktop-ul: per total, 68,3% din valoarea tranzacţiilor online în comerţul electronic românesc provine de la tranzacţii efectuate de pe telefon şi doar 31,7% de pe desktop, chiar dacă valoarea medie a unei tranzacţii este mai mică pe mobil decât pe desktop. Procentul este în creştere faţă de 2021 când 61,7% din valoarea tranzacţiilor e-commerce era generată de pe telefonul mobil.

Pentru prima oară - rata medie de conversie pe mobil a depăşit pragul de 2%, ajungand la 2,19% în 2022. Totuşi, rata medie de conversie este mai mare pe desktop, atingând 2,71% în 2022.

Cele mai multe tranzacţii de pe mobil au loc în intervalul orar 20:00 - 22:00, păstrându-se trendul din 2021, în timp ce pe desktop cele mai multe vânzări se fac între orele 11:00 şi 15:00.

"Dat fiind că mulţi consumatori cumpără online seara de pe mobil, este recomandat ca magazinele online să găsească soluţii pentru a asigura customer support până la ora 22:00 - ar putea ajuta la creşterea ratei de conversie", spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.

Pe parcursul anului 2022, compania de cercetare de piaţă iSense Solutions a derulat o cercetare cantitativă pe un eşantion de 1.025 de respondenţi, utilizatori de internet cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, eşantion reprezentativ la nivel urban.

Principalele criterii în baza cărora consumatorii români aleg magazinele online de la care cumpără sunt (întrebare cu răspuns multiplu):

81% - cel mai bun preţ

72% - să existe modalităţi variate de livrare

69% - uşurinţa navigării în site / User Experience

68% - timpul de livrare cât mai scurt

66% - uşurinţa procesului de returnare a produselor

Potrivit aceluiaşi studiu, înainte de a plasa o comandă, 54% din totalul respondenţilor caută activ review-uri despre magazinul online de pe care urmează să cumpere şi spun că nu ar cumpăra deloc dacă nu ar găsi păreri ale altor clienţi despre magazin.

În ceea ce priveşte review-urile, românii caută să vadă (întrebare cu răspuns multiplu):

Dacă produsele au fost la calitatea cerută - 64%

Cât de reale par să fie review-urile - 43%

Răspunsurile magazinului la opiniile negative - 40%

Note cât mai mari pentru magazinul online de la care urmează să cumpere - 33%

De asemenea, consumatorii români spun că au încredere în review-urile:

Publicate de site-uri independente de magazin - 38%

Publicate în Social Media - 37%

Publicate pe magazinul online sub formă de testimoniale - 25%

GPeC a identificat principalele trend-uri în comerţul online românesc pentru 2023 şi viitorul apropiat care ar putea ajuta magazinele online să îşi crească vânzările:

Potrivit oficialilor eMAG, există aprox. 15 milioane de produse unice în oferta magazinelor online din România, în timp ce în Germania sunt peste 100 de milioane. Acest lucru înseamnă că există o mulţime de produse care nu sunt încă disponibile pe piaţa din România, dar ar putea fi aduse de către magazinele online, subliniază sursa citată.

E mai important ca oricând ca magazinele să dezvolte programe de loializare a clienţilor existenţi şi să se axeze pe a creşte gradul de recurenţă în locul achiziţiei de trafic nou, precum si increderea in produsele si serviciile oferite de magazinul online. De cele mai multe ori este şi economic aşa pentru că achiziţia unui client nou devine mai scumpă decât întreţinerea relaţiei cu clienţii existenţi, iar magazinele ar trebui să calculeze corect Customer Lifetime Value şi să se orienteze pe a-i ţine aproape pe clienţii care au cumpărat deja de la ele.

Pentru a-şi maximiza vânzările este indicat ca, pe lângă propriul website, magazinele online să se orienteze şi către vânzarea în marketplace-uri (pot fi mai multe şi pot fi atât naţionale, cât şi internaţionale).

32% din consumatorii europeni cumpără de la magazine online din afara graniţelor ţării de origine. Este recomandat pentru magazinele online care vor să scaleze business-ul să înceapă să vândă în afara României fie prin intermediul platformelor de tip marketplace, fie prin localizarea propriului website în alte ţări.

Unii consumatori îşi doresc convenienţă şi independenţă faţă de programul curierului care livrează door-to-door. Pentru mulţi clienţi este mai uşor să îşi ridice coletul de la locker-ul din apropiere, în drum spre casă sau spre birou, la ora la care programul îi permite.

Creditarea online este tot mai cerută de consumatorul final, mai ales în contextul economic pe care îl traversăm. Ratele de conversie cresc în cazul magazinelor online care oferă opţiuni de plată prin credit sau în rate, drept urmare integrarea cu servicii de tip Buy Now, Pay Later sunt importante în acest moment, se menţionează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb