RAPORT TRANSPARENCY INTERNATIONAL PE 2016 România - locul 57 din 100, în indicele global al corupţiei

V.R.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 ianuarie 2017

Ţara noastră se află pe locul 57 la nivel global în raportul privind indicele de percepţie a corupţiei (IPC), elaborat de organizaţia Transparency International (TI) pentru 2016, care arată că valoarea medie a acestui indice este de 43 de puncte.

Conform raportului prezentat ieri, la Berlin, România ocupă locul 24-25 în Uniunea Europeană în privinţa IPC, la egalitate cu Ungaria, întrunind 48 de puncte dintr-un maxim de 100. Pe regiune, valoarea medie a indicelui este de 65 de puncte, potrivit TI.

Conform clasamentului, un scor zero înseamnă "foarte corupt", iar 100 - "deloc corupt".

În raportul similar pentru anul 2015, România ocupa locul 58, cu 46 de puncte.

Ţările din UE care au punctaje mai mici decât România sunt Italia (47 puncte), Grecia (44 puncte) şi Bulgaria (41 puncte). Scorul obţinut de ţara noastră a fost întocmit prin utilizarea a zece surse independente care au oferit date privind percepţia corupţiei în sectorul public.

Cele mai corupte ţări la nivel mondial sunt, conform raportului, Somalia (10 puncte), Sudanul de Sud (11 puncte), Coreea de Nord (12 puncte) şi Siria (13 puncte).

Raportul notează că aceste ţări sunt caracterizate de o impunitate pentru corupţia la scară largă, guvernanţă neperformantă şi instituţii slabe.

La polul opus, cele mai puţin corupte ţări sunt: Danemarca şi Noua Zeelandă (câte 90 de puncte fiecare), Finlanda (89 de puncte), Suedia (88 de puncte) şi Norvegia (87 de puncte). În UE, peste 80 de puncte au mai obţinut Olanda (83 de puncte), Germania, Luxemburg şi Marea Britanie (câte 81 de puncte).

Raportul TI precizează: "Locul României în clasamentul internaţional şi european trebuie analizat în context mai larg, inclusiv din prisma rezultatelor IPC la nivel global, care, în valoare absolută, înregistrează un regres, cele mai mari punctaje la acest moment fiind de 90 de puncte, faţă de anii anteriori, în care se înregistrau şi rezultate de 98 de puncte. O analiză obiectivă asupra modului în care a variat percepţia asupra corupţiei în sectorul public din ţara noastră din 1997, când a fost inclusă în IPC global, şi până în prezent, relevă că România a făcut paşi importanţi spre integritate. Deşi îmbunătăţirea IPC nu a fost una linieară, din 1997 şi până în prezent se constată un avans de 18 puncte. Această îmbunătăţire a IPC este rezultatul eforturilor anticorupţie ale instituţiilor naţionale, fie ele de prevenire, de combatere sau de sancţionare a corupţiei, dar şi eforturilor societăţii civile care a contribuit substanţial la efortul de aliniere a acestora la standardele internaţionale".

În 69% din cele 176 de state cuprinse în raport, scorul înregistrat este sub 50, ceea ce arată răspândirea corupţiei din sectorul public, potrivit raportului.

"În prea multe ţări, oamenii sunt privaţi de satisfacerea nevoilor de bază şi se duc la culcare, în fiecare seară, flămânzi din cauza corupţiei, iar cei puternici şi corupţi se bucură de un stil de viaţă opulent şi beneficiază de impunitate", a declarat Jose Ugaz, preşedintele Transparency International, adăugând: "Nu ne permitem luxul amânării. Corupţia trebuie combătută de urgenţă, astfel încât viaţa oamenilor din întreaga lume să se îmbunătăţească".

Raportul subliniază că "oamenii sunt sătui de promisiunile false ale prea multor politicieni privind combaterea corupţiei şi mulţi dintre aceştia se îndreaptă către populiştii care promit să schimbe sistemul şi să rupă cercul corupţiei şi privilegiilor". Conform raportului, în ţările cu lideri populişti, democraţia este tot mai mult în declin. "În loc să lupte împotriva capitalismului de cumetrie, aceşti lideri instaurează, de obicei, forme chiar mai nocive ale sistemelor corupte", a avertizat Jose Ugaz. În opinia sa, numai acolo unde există libertate de exprimare, transparenţă în toate procesele politice şi instituţii democratice puternice, societatea civilă şi mass-media îi pot trage la răspundere pe cei aflaţi la putere, iar corupţia poate fi combătută cu succes.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb