Raportul final Deloitte&Touche referitor la agenţia de plăţi va fi prezentat CE pe 16 decembrie

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 10 decembrie 2007

Raportul auditorului extern Deloitte&Touche necesar pentru acreditarea finală a agenţiilor de plăţi va fi prezentat Comisiei Europene (CE) pe data de 16 decembrie, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, într-un briefing de presă. "Sunt încrezător că acest raport va convinge CE că nu este cazul să fie activată clauza de salvgardare pentru România, deşi nu vreau să avansez prejudecăţi vizavi de decizia Comisiei", a precizat Cioloş. Acesta a subliniat că are, la ora actuală, toate elementele necesare ca să susţină acest punct de vedere în faţa CE. Cu toate acestea, ministrul Agriculturii s-a declarat recent nemulţumit de lipsa de eficienţă de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). "Cred că activitatea APIA poate fi mai eficientă, dar trebuie să precizez că un lucru este asigurarea CE că fondurile sunt utilizate sub controlul reglementărilor comunitare, iar un alt lucru este modul în care ne organizăm noi pentru ca această activitate a agenţiei să fie realizată respectând termenele într-un timp cât mai scurt, pentru a nu întârzia efectuarea plăţilor către fermieri. Din acest motiv cred că activitatea APIA poate fi ameliorată în 2008", a adăugat ministrul Cioloş.

Ministrul Agriculturii şi Pescuitului din Franţa, Michel Barnier, care efectuează o vizită în România, a subliniat că are încredere că ţara va putea evita activarea clauzei de salvgardare dacă demonstrează Comisiei Europene că muncă depusă pentru îndeplinirea cerinţelor europene este serioasă şi riguroasă. "De câteva săptămâni, munca depusă în România este serioasă şi riguroasă şi de aceea am încredere că această situaţie va fi înţeleasă la Bruxelles şi România va putea evita activarea clauzei de salvgardare", a declarat francez al agriculturii, Michel Barnier. Acesta a mai precizat că are încredere în actualul ministru al Agriculturii, pe care îl cunoaşte de peste 15 ani, şi că a colaborat eficient încă din perioada când era comisar european pe probleme regionale, derulând chiar câteva proiecte comune.

La 10 octombrie, Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de avertizare prin care se atrăgea atenţia că, dacă nu se remediază deficienţele la Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS) al APIA, România riscă o reducere cu 25 la sută a subvenţiilor agricole. România a transmis executivului comunitar, la 8 noiembrie, un răspuns prin care se arăta că cele două module informatice care constituie elemente indispensabile ale IACS sunt funcţionale şi că nu se vor efectua plăţi către agricultori înainte de finalizarea controalelor obligatorii în teren. Această scrisoare de răspuns era însoţită şi de raportul de audit, întocmit de firma Deloitte&Touche. Comisia Europeană a mai acordat României termen până la 15 decembrie pentru a demonstra, în baza unui raport de audit independent, că toate deficienţele au fost remediate. Ulterior se va decide dacă mai este sau nu cazul să se activeze mecanismul de salvgardare ce ar duce la reducerea subvenţiilor pentru agricultură.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb