Raportul Marty

Cei care îşi închipuie că pot arunca Raportul Marty la coşul de gunoi, fără prea multe griji, vor avea de-aici înainte o viaţă plină de surprize. Raportul acesta şi cele care-i vor urma, fie că vor fi semnate de aceeaşi persoană, sau nu, îi vor vîna pe toţi inocenţii prefăcuţi despre care este vorba în această poveste.

Tema este una care va răscoli politica din Europa, dar mai ales din Statele Unite, cel puţin un deceniu de acum înainte. Ea se află în chiar centrul definiţiei democraţiei, aşa cum Occidentul a construit-o, a dezvoltat-o şi a promovat-o pentru uzul propriu şi al altor culturi, în ultimii două sute de ani. Este vorba despre datoria statelor, a guvernelor, a instituţiilor şi a persoanelor care deţin autoritatea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Nu doar ale propriilor cetăţeni, ci ale cetăţenilor lumii, oriunde s-ar afla ei, oriunde şi-ar avea rezidenţa, pentru că acestea sunt drepturi inerente persoanei, iar guvernele ori autorităţile de orice fel nu le pot suspenda sau anula în nici un fel de circumstanţe.

Dimpotrivă, guvernele au datoria, nu doar morală, ci legală, de a le apăra, iar această datorie nu este negociabilă. Ea se aplică oricărei persoane, chiar şi celor care conspiră pentru a organiza şi a pune în practică activităţi teroriste, chiar şi acelora care complotează împotriva democraţiei, chiar şi celor mai înrăiţi duşmani ai valorilor şi ai legilor pe care noi le considerăm parte esenţială a identităţii noastre politice şi spirituale. Raportul, ediţia a doua, prezentat de Dick Marty Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nu este decît ticăitul care ne apropie cu o nouă secundă de explozia bombei politice care va devasta spaţiul democraţiilor occidentale, cel mai probabil o dată cu încheierea mandatului la Casa Albă a actualei Administraţii republicane. Dincolo de discuţia privind greutatea şi credibilitatea probelor aduse, Raportul Marty reprezintă o nouă piesă la dosarul care incriminează decizii ale actualei Administraţii Bush, ca şi comportamentul autorităţilor guvernamentale din multe alte state care au cooperat cu Statele Unite în organizarea programului special de combatere a terorismului, ce a permis privarea de libertate şi deţinerea unor persoane, fără acuzaţie şi fără posibilitatea asistenţei legale, a încurajat şi a aprobat aplicarea de tehnici de interogare care cu greu pot fi disociate de tortură, a refuzat persoanelor suspectate de organizarea sau de sprijin pentru activităţi teroriste dreptul fundamental de a se apăra într-o curte de justiţie şi într-un proces care oferă minimum de garanţii procesuale acuzatului. Nici tratatele internaţionale de asistenţă sau cooperare, nici alianţele militare, nici obiectivul vital pentru oricare dintre societăţile Europei, de a elimina ameninţarea terorismului internaţional, nu vor fi o pavăză suficientă pentru cei care, în poziţii de autoritate, au luat decizii ce au anulat sau suprimat temporar drepturile şi libertăţile fundamentale ale unor cetăţeni sau au permis altora să folosească teritoriul naţional pentru activităţi care au avut această finalitate. Autorităţile României, desigur, nu fac nici ele excepţie.