Rasdaq-C a închis pe roşu

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 ianuarie 2009

Indicele compozit al pieţei, Ras­daq-C, care reflectă evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a pierdut, ieri, 1,55%, până la 2.057,55 puncte, pe fondul unei lichidităţi de aproape 371.000 lei. Raq-I, care indică preţul acţiunilor de la categoria întâi, a ajuns la 2.205,65 de puncte, urcând cu 2,18% faţă de şedinţa precedentă, în timp ce indicele Raq-II, care arată evoluţia acţiunilor de la categoria a II-a, a rămas pe loc la 4.573,14 puncte.

Acţiunile "Bere Azuga" (simbol BEGY) au atras cea mai mare lichiditate a şedinţei, transferându-se titluri în valoare de 69.087 lei. Cotaţia de referinţă a scăzut cu 6,29%, până la 6,7 lei/acţiune, în total fiind schimbate 10.308 de titluri BEGY.

Compania deţine un capital social de 13,42 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei. Valerii Moraru controlează 40,3% din acţiunile emitentului, în timp ce societatea "Rombas Trans International" deţine 21,35% din acţiunile BEGY, restul de 38,33% din titluri fiind tranzacţionate liber pe piaţă de către alţi acţionari.

Titlurile "Dornafarm" Suceava (simbol DOFA) s-au ieftinit cu 7,89%, până la 0,35 lei/titlu, în condiţiile unei lichidităţi de 61.364 lei. Cele 175.327 de acţiuni DOFA au fost transferate în decursul a nouă tranzacţii bursiere.

Compania deţine un capital social de 6,14 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,5 lei.

Acţiunile "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) s-au depreciat uşor cu 0,17%, la 0,0569 lei/titlu, în condiţiile unei lichidităţi de 38.202 lei.

Cele 670.600 de titluri ARAX au fost schimbate la preţuri cuprinse între 0,0561 lei şi 0,0576 lei/acţiune.

Compania deţine un capital social de 60,43 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Mircea - Simion Vescan deţine 38,5% din pachetul de acţiuni ARAX, în timp ce restul de 61,5% de titluri sunt tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb