Acţiunile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) s-au ieftinit, vineri, cu 7,8%, la 0,13 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de aproape jumătate de milion de lei.
În total, au fost schimbate, vineri, 3,58 milioane de acţiuni ARAX, la preţuri cuprinse între 0,12 lei şi 0,139 lei/acţiune. Acţionarii companiei au aprobat în cadrul ultimei Adunări Generale Extraordinare, mai multe contracte în vederea exploatării, producţiei şi comercializării de gaze naturale cu o valoare estimată de peste 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii.
Acţionarii companiei au mai aprobat şi majorarea capitalului social cu 3,23 milioane de lei, bani de care ar avea nevoie "pentru atragerea de fonduri necesare activităţii de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale", potrivit convocatorului AGEA.
"Armax Gaz" Mediaş are o capitalizare bursieră de 78,56 milioane de lei, potrivit preţului de 0,13 de lei/acţiune de vineri. Mircea Simion Vescan, preşedintele-director general al societăţii, deţine 39,42% din acţiunile ARAX.
Cotaţia "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) a consemnat, vineri, o depreciere de 6,49%, la 0,216 lei/titlu, după ce în timpul şedinţei a oscilat între 0,2 lei şi 0,23 lei/acţiune. Valoarea schimburilor cu acţiuni PRSN a fost de 191.919 de lei.
Tranzacţiile încheiate, vineri, pe piaţa Rasdaq, au totalizat 1,9 milioane de lei. Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a pierdut 0,66% faţă de şedinţa anterioară, depreciindu-se la 2.143,20 puncte.
Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, a pierdut 2,46% faţă de şedinţa anterioară, ajungând la 2.207,48 puncte, în timp ce Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a coborât cu 2,17%, la 3.901,78 puncte.