RASDAQ S-a transferat 9,68% din capitalul "Comcereal" Constanţa

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 martie 2006

În cadrul şedinţei de ieri valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 7,9 milioane RON, în creştere cu 83% comparativ cu sesiunea bursieră precedentă. Singurul indice bursier, care s-a majorat a fost RAQ Compozit, acesta crescînd cu 0,08%. Indicii RAQ-II şi RAQ-I şi-au micşorat valorile cu 2,13%, şi respectiv 0,09%.

La categoria de bază au fost perfectate 369 de transferuri, al căror rulaj total a reprezentat 90,7% din totalul pieţei. Pe prima poziţie în ordinea lichidităţii s-a clasat "Comcereal" Constanţa (CCRL). Ieri a fost transferat 9,68% din capitalul emitentului, tranzacţiile însumînd 4,5 milioane RON. Cotaţia a înregis-trat o creştere de 4,79%, atingînd nivelul de 17,5 RON/ acţiune. Societatea comercializează cereale, seminţe şi furaje şi dipune de un capital social de 5,9 milioane RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală egală cu 2,5 RON. Potrivit raportării din data de 2 martie printre acţionari se numără: SIF "Transilvania", cu o deţinere de 31,97% din titluri, şi "Bank Aus-tria Creditasntalt", a cărei participaţie este de 24,59% la capitalul emitentului.

Ieri au fost tranzacţionate pes-te 1,39 milioane de titluri, adică 9,72% din capitalul companiei "Rotrans Drobeta" Bucureşti (ROTN), prin intermediul unui singur transfer. Preţul a înregistrat o majorare semnificativă, de respectiv 1.578%, ajungînd la 1,7 RON/titlu. "Rotrans" fabrică anvelope şi camere de aer. Capitalul social al acestei societăţi este de 35,8 milioane RON, fiind divizat în 14.321.855 acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Cei mai importanţi acţionari ai companiei sînt: "Transporturi Auto Astra" (54,96% din titluri), "Rotrans International Holding" (23,3%), "West-Mar Logistic" (9,78%) şi SIF "Oltenia" (9,72%).

Au fost tranzacţionate 543.000 de acţiuni ale companiei hoteliere "Intercontinental România" Bucureşti (RCHI) la preţuri cuprinse între 0,13 RON/titlu şi 0,148 RON/titlu. Cursul continuă să se înscrie pe trend descendent, ieri diminuîndu-se cu 1,51 puncte procentuale.

Transferurile de la categoria a doua au însumat 471.453 RON, cu 36,5% mai puţin decît în sesiunea precedentă. Pe fondul unui volum de tranzacţionare de 1.823 acţiuni ale societăţii bucureştene "Automatica" (AUTT), cursul acestora s-a apreciat considerabil, cu 23,8%, ajun-gînd la 1,3 RON/titlu.

Cel mai lichid emitent al categoriei a fost "Upetrom 1 Mai" Ploieşti (UPEX). Sub acest simbol au fost perfectate patru tranzacţii cu 146.876 acţiuni, care au totalizat 367.172 RON. Cotaţia a scăzut cu 1,96% pînă la 2,5 RON/acţiune, fiind egală cu valoarea nominală a acestor titluri.

Societatea de asigurări "Asirom" Bucureşti (ASRA) se menţine printre cei mai lichizi emitenţi, ocupînd locul doi la categoria a doua. Ieri, cu acţiunile ASRA au fost încheiate şapte tranzacţii, care au reprezentat 19,3% din totalul categoriei.

Rulajul total al primei categorii a fost de 261.162 RON. Tranzacţiile cu acţiuni "Mittal Steel" Roman (PTRO) au reprezentat 80% din acesta. Cursul a variat între 7,45 RON/titlu şi 8,05 RON/titlu, în creştere cu 3,89% comparativ cu ultima şedinţă de tranzacţionare.

Tranzacţiile cu titluri ale producătorului de îmbrăcăminte "Braiconf" Brăila (BRCR) au însumat 20.560 RON. Cotaţia a scăzut cu 2,2%, ajungînd la 0,4 RON/acţiune.

Cursul acţiunilor "Rompetrol" Bucureşti au continuat să scadă şi ieri, deprecierea fiind de 5,98 puncte procentuale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb