Valoarea transferurilor efectuate pe parcursul sesiunii bursiere de ieri de pe piaţa Rasdaq a fost de peste 52,85 miliarde de lei, din care 14,87 miliarde de lei reprezintă valoarea tranzacţiilor speciale.
În cadrul şedinţei de ieri a fost efectuată o tranzacţie specială cu 3,5 milioane de acţiuni "Biofarm" la un preţ de 4.250 lei/acţiune.
Tot ieri, Robert William Ferran a raportat că deţine 32,49% din titlurile "Biofarm", confirmînd astfel bănuielile brokerilor, şi anume faptul că el a fost marele vînzător din spatele tranzacţiilor speciale din ultima vreme.
În afara tranzacţiilor speciale, titlurile BIOF au făcut obiectul a 61 de transferuri comune, valoarea totală a acestora fiind de 22 miliarde de lei. Preţul mediu de tranzacţionare al acţiunilor BIOF a fost de 5.393 lei/acţiune, acesta fiind cu 3,9% mai mare decît cotaţia medie aferentă şedinţei bursiere precedente.
Printre preferatele investitorilor la prima categorie au fost acţiunile companiei petroliere "Rompetrol" Bucureşti. Acestea au fost transferate în număr de peste 550.000, valoarea totală a transferurilor perfectate ieri cu titluri VEGA fiind de 448 milioane de lei.
O valoare ridicată de tranzacţionare a fost înregistrată ieri de acţiunile "Socep" Constanţa. Preţul mediu la care au fost transferate ieri cele 895.540 de acţiuni SOCP a fost de 4.893 lei/acţiune, în creştere cu 3,53% faţă de cursul mediu aferent şedinţei precedente. Titlurile "Mittal Steel Roman" au fost tranzacţionate la un preţ mediu de 49.115 lei/titlu, în scădere cu 0,96% faţă de cotaţia medie aferentă şedinţei bursiere de vineri.
La categoria a doua a Bursei Electronice Rasdaq, cele mai lichide au fost titlurile UNISEM, acestea fiind transferate în număr de 537.554, la un curs mediu de 824 lei/acţiune, aces-ta fiind cu 0,55% mai mare decît preţul mediu aferent sesiunii bursiere anterioare.
Titlurile societăţii "Construcţii Feroviare Moldova" au înregistat ieri un volum de tranzacţionare de 20.000 acţiuni şi un preţ mediu de 1.865 lei, preţ cu 2,11% sub cel aferent ultimei şedinţe de tranzacţionare. Valoarea transferurilor efectuate pe parcursul sesiunii bursiere de ieri cu titluri ANBU a fost de 7,8 miliarde de lei.
La categoria bază, printre preferatele investitorilor au fost acţiunile "Romlux" Tîrgovişte. Titlurile acestei companii au fost transferate în număr de 557.500, la un curs mediu unitar de 450 lei/acţiune, curs situat la acelaşi nivel cu cel aferent şedinţei precedente.
Acţiunile societăţii "Avicola" Buzău au fost transferate în număr de 708.369 (mai mic decît volumul aferent şedinţei precedente), la un preţ mediu de 564 lei/titlu, în scădere cu 4,15% faţă de cel aferent şedinţei de tranzacţionare precedente.
Titlurile "Unirea" Iaşi au fost tranzacţionate în număr de 39.800, la un curs mediu unitar de 5.965 lei/titlu, acesta fiind cu 2,28% mai mare decît cotaţia medie aferentă şedinţei de tranzacţionare anterioare.
Titlurile "Fondului Oamenilor de Afaceri" au fost transferate ieri în număr de 1.040. Preţul de tranzacţionare mediu a fost de 60.000 lei/acţiune, comparativ cu nivelul aferent sesiunii bursiere anterioare fiind înregistrată o scădere cu 0,77% a cotaţiei bursiere.