RĂZBOI COMERCIAL SUA şi China îşi impun reciproc noi taxe vamale

Ziarul BURSA #Internaţional / 9 iulie 2018

SUA şi China îşi impun reciproc noi taxe vamale

Noi taxe vamale americane pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari au intrat în vigoare vineri, la ora 04:00 GMT, marcând debutul unui război comercial între SUA şi China, primele două economii ale lumii, în pofida îngrijorărilor companiilor şi investitorilor, informează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Ca răspuns, China a început să impună, la rândul său, tarife vamale. Ministerul chinez al Comerţului a informat: "SUA au încălcat regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi au lansat cel mai mare război comercial din istoria economică".

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Lu Kang, a declarat: "După introducerea de către SUA a tarifelor vamale împotriva Chinei, măsurile chineze au intrat în vigoare imediat". Acesta nu a detaliat natura şi mărimea măsurilor de retorsiune, însă, anterior, autorităţile de la Beijing au avertizat că vor impune tarife vamale pentru importuri americane în valoare de 34 miliarde de dolari, răspunzând astfel punct cu punct la măsurile Washingtonului.

Citând surse din Administraţia vamală, agenţia de presă Xinhua precizea­ză că tarifele vamale chineze au intrat în vigoare vineri, la ora locală 12.01 p.m. (04.01 GMT). Xinhua precizează că tarifele impuse de China pentru importurile americane sunt de 25%, similar cu cele impuse de Washington pentru produsele chineze.

Wang Jun, economist-şef la Zhongyuan Bank, a declarat: "A început un război comercial. Impactul asupra economiei chineze de pe urma tarifelor impuse de SUA pentru produse chineze în valoare de 34-50 de miliarde de dolari ar urma să fie limitat. Dacă vor impune tarife pentru produse chineze în valoare de 250 miliarde de dolari, impactul va fi mult mai mare nu doar asupra celor două economii ci, şi asupra economiei mondiale şi lanţurilor globale de aprovizionare".

Administraţia Trump a avertizat că ar putea viza în total bunuri chineze în valoare de peste 500 miliarde de dolari, adică o sumă comparabilă cu valoarea totală a bunurilor importate de SUA din China anul trecut.

Capete de porc, fistic, whisky - avute în vizor de China pentru taxare

Capete de porc, fistic sau whisky marca Jack Daniel's sunt numai câteva dintre produsele americane aflate pe lunga listă vizată de tarife vamale suplimentare aplicate de China, care ar putea afecta schimburile comerciale între primele două economii mondiale, conform AFP.

Potrivit unei liste publicate înainte de debutul ostilităţilor de Ministerul chinez al Comerţului, mai multe produse americane precum soia, automobilele sau sorgul sunt vizate de Beijing. Însă există şi produse mai surprinzătoare care vor intra mai greu pe piaţa chineză pentru a ajunge la cei 1,4 miliarde de consumatori chinezi.

Picioarele şi capetele de porc, refuzate de majoritatea americanilor, se vând foarte bine în China, anul trecut generând o sumă de 251 milioane de dolari.

Fisticul, un produs vedetă al statului California, este prezent pe lista nucilor şi fructelor "made in USA" vizate de Beijing. China consumă aproape jumătate din fisticul exportat de SUA, potrivit firmei de consultanţă Panjiva. În total, exporturi în valoare de 175 milioane de dolari de fistic şi alte nuci americane sunt vizate.

"Chinezii sunt cumpărători importanţi pentru aproape toate produsele pe care le vindem. Dacă consumatorii chinezi nu sunt dispuşi să acopere diferenţa în termeni de preţ, pierderile vor fi substanţiale", a explicat pentru un post de radio american Ryan Jacobsen, directorul executiv al unei Asociaţii agricole din California.

Gelatinoase, cu multe oase şi puţină carne, picioarele de pui nu au prea mulţi amatori în SUA. Însă în loc să le arunce la gunoi, producătorii americani le exportă spre China, unde sunt foarte apreciate. "Picioarele de pui şi organele de porc nu găsesc cumpărători decât pe un număr foarte limitat de pieţe", subliniază Christopher Rogers, analist la Panjiva. Noile taxe chineze "vor duce la diminuarea veniturilor pentru agricultorii americani", apreciază Rogers.

Un alt produs este somonul. Anul trecut, exporturile de somon american în China au crescut cu 176%, la 171 milioane de dolari.

De asemenea, în fiecare lună, în medie, cinci nave încărcate cu 120 de tone de whisky Jack Daniel's pleacă din SUA cu destinaţia China, potrivit Panjiva. De la Beijing şi până la Shanghai, clienţii barurilor şi localurilor la modă consumă în principal whisky american.

China a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva noilor taxe vamale americane. "China nu are altă alegere decât să riposteze împotriva SUA", a anunţat Ministerul chinez al Comerţului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb