Redresare sau subminare a economiei SUA cu planul de 1,9 trilioane de dolari?

Preşedintele american Gwroot (Guy Who Runs the Outfit Over There) probabil că nu ştie ce a semnat. După ce a trecut de Congres, legea cu numele înduioşător şi revoluţionar în acelaşi timp "American Recovery Plan Act" (Legea Planului American de Redresare) este aşteptată să facă minuni chiar la nivel global.

Economistul şef de la OECD, Laurence Boone, a declarat pentru Financial Times că planul va adăuga până la un punct procentul creşterii globale în 2021.

Bineînţeles că totul va fi "finanţat" prin noi emisiuni de obligaţiuni, pe fondul încrederii în capacitatea Federal Reserve de a ţine dobânzile la un nivel foarte scăzut.

Din păcate, încrederea în Fed a devenit o mare necunoscută, în condiţiile în care randamentul obligaţiunilor de 10 ani a depăşit 1,6%, după câteva zile în care a fost "împins" către 1,5%, iar analiştii de la JP Morgan au scris că "oferta de obligaţiuni a Trezoreriei este tot mai greu de absorbit", după cum arată Zerohedge.

Fenomenul este cu atât mai îngrijorător din perspectiva păstrării sub control a costurilor de finanţare cu cât apare în condiţiile în care banca centrală americană monetizează lunar obligaţiuni guvernamentale cu o valoare nominală de circa 80 de miliarde de dolari, după cum mai subliniază Zerohedge.

Niciuna dintre aceste "neajunsuri" nu împiedică reprezentanţii guvernului de la Washington, în frunte cu preşedintele, să pornească într-un "tur al victoriei" în Statele Unite.

Probabil că un astfel de tur este absolut necesar pentru a-i face pe toţi să vadă "minunea" şi să-şi reclădească speranţa, chiar dacă dovedeşte nimicnicia "autorităţilor". Speranţa trebuie să fie suficient de mare pentru a distrage atenţia de la faptul că planul va conduce la creşterea datoriei publice cu 14.000 de dolari per capita, pe fondul unei eficienţe îndoielnice. Se pare că avansul datoriei este singura certitudine.

"Nu am făcut destul pentru a explica poporului american beneficiile programului de salvare", a declarat Jennifer Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, după cum scrie Bloomberg.

În opinia liderilor republicanilor din Senat, Mitch McConnell, "acesta nu este un pachet de salvare, ci doar o paradă de proiecte de stânga". Acum este prea târziu pentru astfel de lamentări, mai ales în condiţiile credibilităţii scăzute de care se "bucură" majoritatea reprezentanţilor şi senatorilor republicani chiar în rândul propriului electorat.

După votul planului de redresare în Congres, Wall Street Journal a scris că "Partidul Democrat este unit în spatele celei mai de stânga agende din ultimele decade" şi "nu mai există moderaţi".

În aceste condiţii, a fost pornit "un buldozer progresist", pe fondul "luptelor interne din cadrul Partidului Republican", un "buldozer" care pare să ignore restricţii constituţionale semnificative referitoare la ceea ce poate face şi ceea ce nu poate face guvernul federal.

WSJ subliniază că planul de 1,9 trilioane de dolari include un "atac ascuns" împotriva statelor conduse de majorităţi republicane.

De exemplu, cele 360 de miliarde alocate statelor şi administraţiilor locale pot fi cheltuite doar pentru bunuri şi servicii sau acoperirea unor pierderi de venituri, însă nu pentru reducerea taxelor.

"Democraţii din Washington încearcă să dicteze guvernatorilor şi puterii legislative de la nivelul statelor că nu pot schimba legislaţia fiscală dacă acceptă aceste alocări de bani", scrie WSJ, care mai arată că "Democraţii din Capitală interzic statelor conduse de Republicani să aplice măsuri de creştere a competitivităţii faţă de statele cu un nivel de taxare ridicat conduse de Democraţi".

"Constituţionalitatea acestor măsuri poate fi pusă sub semnul întrebării", mai arată editorialul din WSJ, iar concluzia este că "interzicerea reducerii taxelor reprezintă un afront incalificabil la adresa federalismului constituţional".

Din păcate doar o parte a presei americane şi a presei internaţionale scrie şi despre aceste "aspecte" deloc de neglijat ale Planului American de Redresare, care îl transformă într-un instrument de control şi centralizare, cu efecte deosebit de grave asupra competitivităţii celei mai mari economii din lume.

Chiar şi fără aceste restricţii, eficienţa alocării celor 1,9 trilioane de dolari pentru "redresare" era deja sub un mare semn de întrebare.

Ambrose Evans-Pritchard a scris recent în The Telegraph că "partea întunecată a planului american începe să devină tot mai clară". În condiţiile în care redresarea economică, determinată de relaxarea restricţiilor pentru combaterea pandemiei, a determinat revenirea Produsului Intern Brut aproape de nivelul anterior pandemiei, efectele vor fi mai mult din categoria supraîncălzirii.

Analiştii de la Capital Economics au declarat că "programul de stimulare se va confrunta cu randamente descrescătoare foarte rapid", deoarece "economia se va confrunta cu un deficit al capacităţilor de producţie încă din această vară", după cum arată The Telegraph.

"Cu alte cuvinte, datoria publică suplimentară va fi risipită în cea mai mare parte", subliniază Evans-Pritchard şi oferă în sprijinul afirmaţiei sale rezultatele unei analize de la Wharton School din cadrul University of Pennsylvania.

Conform modelului dinamic de buget PWBM (Penn-Wharton Budget Model), fiecare dolar cheltuit va avea un efect de multiplicare care poate ajunge la 0,2 dolari, adică departe de recuperarea "investiţiei", iar singurul efect va fi "un boom pe termen scurt".

Modelul PWBM arată că PIB-ul din 2021 va creşte cu 0,6% faţă de scenariul de bază, însă datoria publică mai mare va determina o reducere a creşterii cu 0,2% în 2022 faţă de scenariul de bază şi cu 0,3% în 2040.

Conform estimărilor de la Wharton, multiplicatorii fiscali (n.a. producţia adiţională generată de fiecare dolar din cheltuielile guvernamentale) în cazul achiziţiilor de bunuri şi servicii de către guvernul federal pot avea un nivel minim de 0,2 şi maxim de 0,8. Cu alte cuvinte, nici în cel mai optimist scenariu achiziţiile guvernamentale de un dolar nu vor conduce la o producţie mai mare de un dolar.

Aceasta ar fi singura situaţie în care achiziţii publice ar fi justificate din punct de vedere al efectului economic. Mai există, desigur, cazul în care aceste achiziţii sunt "dedicate" unor grupuri de interese, adevăraţii beneficiari ai unor astfel de programe în care publice sunt doar datoriile.

Multiplicatorii pentru alte alocări de fonduri, cum ar fi cele către state şi administraţii locale pentru infrastructură, transferuri către persoanele fizice sau transferurile către administraţiile locale pentru alte scopuri, variază între 0,1 şi 0,7, din nou sub pragul minim de eficienţă.

Tot analiza pe baza PWBM mai arată că alocarea unei sume de 170 de miliarde de dolari către finanţarea şcolilor şi redeschiderea acestora va avea un efect de "multiplicare" de 20 de miliarde, în timp ce o sumă de 350 de miliarde alocată extinderii perioadei de plată pentru ajutorul de şomaj va aduce un plus de 51 de miliarde.

Efectul de ansamblu al programului de 1.870 de miliarde de dolari este estimat la 172 de miliarde de dolari în cadrul modelului dinamic PWBM, adică dezastruos din orice punct de vedere.

De parcă efectele negative asupra economiei americane nu ar fi fost suficiente, Evans-Pritchard mai scrie în The Telegraph că "pieţele emergente se află în calea furtunii determinată de creşterea costurilor de finanţare", deoarece "se va drena lichiditatea în dolari la nivel global", iar "consecinţele vor fi sistemice, pe fondul unor datorii în dolari care au ajuns la 12 trilioane, conform datelor de la Institute of International Finance".

Oare care sunt planurile pentru distragerea atenţiei de la iminentul "succes" al planului semnat de preşedintele Gwroot, în condiţiile în care se prefigurează transformări radicale în "ţara celor liberi, casa celor bravi"?