Reduceri ale cheltuielilor Senatului

Ziarul BURSA #Politică / 5 martie 2013

Plenul Senatului a adoptat, ieri, măsurile propuse de Biroul Permanent pentru reducerea cheltuielilor instituţiei în 2013, astfel încât sunt realizate economii de 5,6 milioane de lei ce vor fi repartizate pentru semestrul al doilea al aces­tui an.

Măsurile vizează reducerea numărului de funcţii de conducere, a deplasărilor în străinătate şi a consumului de combustibil.

Vicepreşedintele Senatului Cris­tian Dumitrescu a anunţat, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că măsurile pentru reducerea cheltuielilor vizează încadrarea activităţii instituţiei în bugetul alocat prin legea bugetului de stat pe 2013. Astfel, conducerea Senatului propune "reducerea indemnizaţiei acordate coordonatorilor de la comisii şi grupuri parlamentare şi aplicată în 2011, ceea ce induce o economie de aproximativ 366.000 de lei, renunţarea la 75% din colaboratori externi, ce va implica o economie de aproximativ 400.000 de lei, reducerea personalului care cumulează pensia cu salariul şi a celui pensionabil pentru limită de vârstă, realizându-se astfel o reducere de aproximativ 1.360.500 de lei".

De asemenea, Biroul Permanent propune reorganizarea serviciilor Senatului şi adoptarea unei noi organigrame care să reducă cu aproximativ 27% funcţiile de conducere, care ar duce la economii de 500.000 de lei.

"Noua organigramă propusă asigură minimal funcţiile necesare unei funcţionări normale a serviciilor Senatului, implicând creşterea responsabilităţii şefilor de servicii şi birouri, desfiinţarea departamentelor, a unor direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, comasarea atribuţiilor mai multor structuri şi înlăturarea punctuală a unor dis­funcţionalităţi care au fost constatate: prin evitarea paralelismului de atribuţii între mai multe structuri, separarea funcţiilor de execuţie de cele de control sau cele de achiziţie cu cele de recepţie", se arată în memorandumul Senatului, citat de Mediafax.

Funcţiile de conducere s-ar reduce de la 72 la 52 de posturi.

De asemenea, conducerea Senatului vizează reducerea cu 10% a cheltuielilor cu deplasările interne şi externe, deplasările urmând să se facă la clasa economic, iar din delegaţii să facă parte un număr mai mic de persoane. Din această măsură ar urma să se economiseacă 1.100.000 de lei, bani care să fie redistribuiţi începând cu 30 septembrie.

În plus, senatorii au în vedere diminuarea combustibilului utilizat prin folosirea unui număr mai mic de autoturisme, reducerea cu 60% a carburanţilor alocaţi pentru vacanţa parlamentară, reducerea cu 15% a combustibilului alocat membrilor Biroului Permanent, dar şi a costurilor cu utilităţile cu 15%.

"Aplicarea unei sume forfetare pentru cazarea senatorilor generează o reducere cu 500.000 de lei faţă de cheltuielile de cazare ale anului 2012, în condiţiile în care numărul de senatori în actuala legislatură este cu 39 de persoane mai mare decât în legislatura precedentă", mai arată documentul citat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb