English
Mai întâi, să stabilim despre ce vorbim. Regimul semi-prezidenţial e acela în care co-există un preşedinte direct ales cu un Prim-ministru responsabil în faţa Legislativului. Circa o treime dintre sistemele politice "democratice" sunt, conform acestei definiţii, semi-prezidenţiale. Categoria aceasta cuprinde state foarte diverse, de la Polonia la Republica China (Taiwan), ori de la Mozambic la Finlanda.
Cititorul atent a observat deja că folosesc o definiţie minimală a semi-prezidenţialismului. Oare Preşedintele, în acest sistem, nu are cumva şi atribuţii sporite? Altfel spus, nu avem de-a face şi cu un gen de Executiv bicefal? Cu toate că şi eu am folosit această formulă în trecut, cred acum că ea implică nişte dificultăţi. Chestiunea formei regimului e distinctă de aceea a puterii efective exercitată de Preşedinte sau de Primul-ministru. Preşedintele Moldovei este ales de Parlament, dar cu toate acestea nimeni nu are vreo îndoială cu privire la cine e "jupânul" la Chişinău. Invers, unii Preşedinţi direct aleşi exercită doar puteri simbolice, aşa cum e cazul în Islanda, unde o Preşedintă a acestei ţări a refuzat, pe parcursul întregului mandat, să acorde fie şi măcar un interviu pe teme politice. Dar numeroşi Preşedinţi care exercită puteri simbolice au, de fapt, considerabile "puteri de rezervă" recunoscute de Constituţie. Exercitate, acestea ar schimba caracterul regimului. Din motive conjuncturale ori din cauza unor tradiţii politice acest lucru nu se întâmplă, iar regimul e considerat drept "parlamentar". Austria e exemplul clasic.
Pentru că şi România are un regim semi-prezidenţial trebuie să ne punem întrebarea: este el performant şi stabil? Ne ajută sau ne împiedică în construirea unei democraţii prospere?
Ştiinţa politicii comparate nu ne dă un răspuns limpede. Există regimuri semi-prezidenţiale care funcţionează bine (Franţa), altele care funcţionează acceptabil (Lituania), dubios (Timorul de Est), prost (Madagascar) sau catastrofal (Niger). Un studiu recent (Elgie & Moestrup, 2007) a arătat că, pe medie, semi-prezidenţialismul nu ajută, dar nici nu dăunează în mod decisiv societăţilor aflate în tranziţie, comparativ cu prezidenţialismul sau parlamentarismul.
Dificultatea de a înţelege sau chiar de a defini regimul semi-prezidenţial ar putea explica, pe undeva, şi reticenţa politicienilor noştri de a-l pune în discuţie. Majoritatea declară acum, în prag de alegeri prezidenţiale, că "nu doresc să schimbe regimul". Pentru că ideea de a schimba modul de scrutin ar fi extrem de ne-populară, candidaţi precum Radu Duda sau Crin Antonescu nu par să propună decât înclinarea balanţei către componenta parlamentară a acestui regim. Ei au şi un precedent: sub Emil Constantinescu, mai ales în ultimul an al mandatului acestuia, oficiul de Preşedinte a devenit aproape decorativ. Lipsite de o conducere responsabilă, partidele coaliţiei guvernamentale s-au războit, televizat şi pe fondul unei crize financiare, până la dezastrul electoral din 2000. Pe de altă parte, actualul Preşedinte a propus, după prezentarea raportului Comisiei Stanomir, doar o "clarificare" a regimului, o iniţiativă inspirată de modelul constituţional francez, cu delimitarea atribuţiilor Preşedintelui şi a Primului-ministru.
Un regim semi-prezidenţial mai bine ordonat este de dorit, trebuie să fim de acord, celui de astăzi, unde există o considerabilă doză de confuzie şi de suspiciune. Eu afirm însă că nu suntem limitaţi la această alternativă. Eu cred că semi-prezidenţialismul nu este o idee bună, performantă, pentru această ţară.
Iată de ce. Să convenim că există două feluri de elite politice. Prima categorie este a elitelor "legitimiste". Se găsesc în ţări precum Statele Unite, Japonia, Germania sau Suedia. Ele aderă la un set clar de principii politice, fie scrise fie ne-scrise, şi pun mare preţ pe respectarea angajamentelor. Deviaţiile sunt dur sancţionate de membrii elitei şi de opinia publică. Interesul public sau patriotismul înseamnă ceva.
Al doilea tip este al elitelor "subversive". Spre deosebire de primele, acestea îşi extrag şi îşi exprimă puterea tocmai prin nesocotirea normelor. Ele acţionează în spatele scenei oficiale, într-un climat corupt al opiniei, în care devianţa este normală sau chiar admirată ("E hoţ, deci e deştept!" sau "L-a înjurat pe poliţist, deci e puternic, are pile!"). Aceste elite sunt capabile şi dornice să întoarcă pe dos practic orice instituţii sau prevederi constituţionale. Aici gardul e vopsit, iar înăuntru e proverbialul leopard.
Din păcate, noi avem exact acest tip de elite subversive. Ceea ce face dificilă existenţa nealterată a unui regim cum este cel semi-prezidenţial, care depinde de o distribuţie atent dozată a competenţelor şi de o mare doză de bună-credinţă şi de competenţă administrativă. Iată de ce susţin că în ţara noastră ar fi de preferat un regim mai compact, care să nu depindă de un echilibru politic testat în fiecare zi la nivelul cel mai înalt. n
Un regim semi-prezidenţial mai bine ordonat este de dorit, trebuie să fim de acord, celui de astăzi, unde există o considerabilă doză de confuzie şi de suspiciune. Eu afirm însă că nu suntem limitaţi la această alternativă. Eu cred că semi-prezidenţialismul nu este o idee bună, performantă, pentru această ţară.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. prezidentialism
(mesaj trimis de Paul Ionescu în data de 21.04.2009, 03:27)
Cu prima parte a argumentarii Dvs sunt de acord, la fel cu concluziile ca ordonarea semi-prezidentialismului e de dorit si ca nu trebuie sa fie singura alternativa.
Total gresita mi se pare asertiunea ca lipsa de conducere responsabila a lui Constantinescu ar fi in provocat razboiul din coalitie. In primul rind functionarea unei coalitii tine de autoritatea si responsabilitatea liderilor partidelor care le formeaza, si eventual a primului ministru. Daca cel putin unul dintre liderii unui partid partener al coalitiei e pus pe razboi, atunci nici presedintele nu poate face nimic. Doar nu este responsabilitatea presedintelui sa forteze (cum? prin amenintari, santaj?) o coalitie sa ramana impreuna. Nici macar in tari "prezidentiale" ca si Franta presedintele nu are asemenea atributii. Va aduc aminte ca in Franta Jospin a fost prim miministru a unei coalitii de cel putin 3 partide, iar presedintele se numea Chirac, iar Chirac a fost prim ministru sub Miterrand. V-ati fi asteptat ca presedintele sa fi purtat grija stabilitatii coalitiei? Asta e, repet, responsabilitatea si datoria membrilor coalitiei. In al doilea rind stabilitatea nu este a priori un lucru bun sau o caracteristica a democratiei,
In ce priveste "regimul mai compact", si parlamentarismul este un regim mai compact. Daca prin regimul mai compact pe care il advocati intelegeti sistemul prezidential in care o singura persoana numeste practic direct sau indirect sute si mii de ministri, secretari de stat, demnitari etc, trebuie sa-mi aratati o fosta dictatura, mai ales stapanita de "elitele subversive" pe care le descrieti", care a aplicat o asemenea reteta cu succes.
1.1. @1 (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 21.04.2009, 09:02)
D-le Ionescu, observatia cu privire la Emil Constantinescu este doar atit: o simpla observatie, nu face parte din structura argumentului. Din pacate e corecta: E.C. nu a purtat, itr-adevar, "nici o grija" stabilitatii coalitiei.
In ce priveste regimul "compact", sint de acord cu dvs. ca si parlamentarismul se califica. Dar descrierea pe care o dati regimului prezidential e eronata. Acolo "o singura persoana" nu numeste sutele si miile de "demnitari, etc". Si in orice caz, daca o face, nu se intimpla intr-o masura mai mare decit intr-un regim parlamentar, unde un Prim-ministru face exact acelasi lucru.
Cereti un exemplu al unei "foste dictaturi" stapinita de elite subversive care aplica un regim prezidential... Brazilia merge suficient de bine. Costa Rica. Vedeti si comparatia Cipru-Grecia. Am mai scris despre lucrurile acestea.
Va doresc o zi buna.
2. Cititorul atent
(mesaj trimis de Natafletz în data de 21.04.2009, 10:07)
...Nu cred c'ai vrea matale sa ai asa ceva, ca ala de'i atent te face muci imdediat. Cititorul atent, draga Avramescule, te stie pe dinafara. Cititorul atent, de exemplu, stie ca revii cu tema asta cam odata la doua luni, ca prea multe teme n'ai. Tu esti pus acolo sa predici prostimii semidocte cu fitze de "intelectuali de dreapta" superioritatea regimului prezidential. La altceva nu'i esti util lui Basescu. Dupa ce'si va vedea si problema asta rezolvata, vei intra la categoria "ala mic cu capu mare" Pavelescu, Avramescu...o sa va incurce si numele. So, revenind ca sa te interpretez pe articol, ca sa NU'TI MAI TREBUIASCA CITITORI ATENTI, hai sa'tzi spun "unde batzi". Pai in afara de cliseele binecunoscute de a asocia regimul actual din RO cu Madagascar si Niger, fara sa spui, chipurile, ca ai vrea PREZIDENTIAL (Nooo, de unde, tu vrei chipurile doar "CLARIFICARE" precum a zis comisia Stanomir) bravos, aduci si'un element de noutate> Numele Duda si Antonescu, care trebuiau DE URGENTZA, asociate esecului Constantinescu si le'ai pus repede eticheta "parlamentaristi", ca sa nu creada cititorii "neatentzi" c'or fi avand si ei ceva bun in cap... Apoi conchizi amintind in treacat exemplele bune spre care "tindem" care, vezi doamne, au elite "legitimiste" si starea urata de la noi unde ca sa fie "ordine si institutii" trebe "COMPACTATA PUTEREA"...mor de ras ... Nene Avramescule, esti atat de previzibil ca numai de nuantze n'are nevoie cititorul, cum o fi el "atent" sau "beat"...tot aia.
3. ...si ca sa'ti fie clar
(mesaj trimis de Natafletz în data de 21.04.2009, 10:14)
Regimul Constantinescu a esuat din cauza a doua categorii de politicieni (vorba matale care clasifici). Prima "categorie" se numeste Traian Basescu, care nestiind sa guverneze s'a ocupat de fitile, ca pe vremea cand incendia navele prin porturi si a doa categorie a detractorilor si sobolanilor care parasesc corabia cand le pute sa nu le ia hainele miros... Singura mea dilema este ca nu stiu unde sa te includ pe mata... Mai astept o luna doua sa vad daca mori cu jupanul de gat sau te speli pe maini ca sa fii curatzel pt noul jupan...
3.1. De ce doua categorii cand pot fi trei? (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Gheorghe în data de 21.04.2009, 14:26)
Crezi ca varianta incendiator si sobolan nu-i viabila?
3.2. Cat ne costa? (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Responsabil în data de 21.04.2009, 21:25)
Noi avem separat Alegeri locale,Alegeri parlamentare,Alegeri europarlamentare,Alegeri prezidentiale. Localele si Prezidentialele au doua tururi de scrutin,cu costurile aferente.Avem multi parlamentari, ministri,secretari de stat,subsecretari de stat,prefecti(clientela politica).Avem multe impozite si taxe.Prin contrast,democratiile responsabile au o singura data alegeri la 4 ani. Au 13-15 Ministere si maxim 3 secretari de stat(fara subsecretari).De ce?
4. prezidentialism
(mesaj trimis de Paul Ionescu în data de 22.04.2009, 01:33)
Vorbesc de la sine exemplele pozitive pe care le dati, Brazilia, Costa-Rica. Brazilia este in rankingul coruptiei in urma Romaniei, a Columbiei, a Swazilandului a Namibiei, si a Surinamului, cu acelasi scor ca Burkina Faso. Brazilia se afla in acel ranking si in urma unor dictaturi corupte precum China, Cuba sau Kuweitul.
19 din primele 20 de democratii cel mai putin corupte au un sistem parlamentar. Iar 15 din primele 20 (cel mai putin corupte) democratii cu trecut dictatorial au un sistem parlamentar.
4.1. probleme (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 22.04.2009, 12:38)
D-le Ionescu, va uitati doar la ce doriti sa va uitati. In felul acesta veti putea demonstra orice, inclusiv ca patratul are 7 coltzuri. Scrie undeva ca indexul compilat de Transparency International e dovada ultima a performantei unui regim?
De ce nu va uitati la nivelul de trai? sau la perioadele de democratie? Romania a cunoscut in anii 50 crime in masa si totalitarism. Costa Rica democratie. Brazilia are universitati in top 500, Romania nimic. Cit despre diferenta dintre Cipru si Grecia, evident, pastrati tacerea, pentru ca sinteti "setat" sa credeti ceva, orice fel de argument rational as avansa eu.
Plus ca deplasati veniti cu argumente din alta zona. M-ati intrebat doar de tari cu "elite subversive". Acum imi spuneti despre "primele 20 de tari" in clasamentul anti-coruptie. Interesant. Dar ele tocmai ca nu au "elite subversive". Plus ca numarati "dupa ureche". Intre cele 19 tari cu "Democratie parlamentara" ati pus si Singapore? pentru ca daca va uitati e colea, pe locul 4. Ati pus si Elvetia (locul 5)? pe care, evident, o definiti ca "democratie parlamentara"? la fel ca Suedia? Si in numaratoarea dvs. nu va spune chiar nimic faptul ca multe dintre aceste state sint de fapt foarte mici, apartinind unui numar redus de arii culturale si politice? (vezi tarile nordice)? In vreme ce la sistemele prezidentiale se numara Statele Unite? Hong Kong (locul 12) unde se incadreaza in schema dvs? la "democratie parlamentara"?
Vedeti, eu incerc sa raspund cititorilor de buna-credinta, care au ceva de spus si care au obiectii oneste de facut. Daca insa dvs. insistati sa va hraniti din propriile certitudini bazate pe o lectura in diagonala a unui clasament accesat citeva minute pe Internet, atunci inseamna ca pierdem amindoi timpul nu? Daca tot doriti sa vedeti cum se compara perspectilvele legate de democratizare a sistemelor parlamentare, prezidentiale si semi-prezidentiale, puteti face un lucru rational: vedeti cartea citata de mine in articol (Elgie & Moestrup). Asta ne-ar scuti pe amindoi sa mai pierdem vremea pe net.
O zi buna.
4.2. clarificare (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Paul Ionescu în data de 22.04.2009, 18:59)
Dle Avramescu, vreau sa fac urmatoarele clarificari:
1. "va utiati doar la ce doriti sa va uitati... patratul 7 colturi". Sincer am impresia ca ma acuzati de un lucru pe care il practicati mai tot timpul. Nu cred in citarea selectiva a unor statistici, nici ca statisticile (oricare or fi ele) ar fi ultima dovada ultima a performantei unui regim. Remarc insa ca Dvs folositi asemenea statistici (daca nu ca argument macar ca sprijin), asa ca mi-am permis sa folosesc si eu o statistica. Nu pot, nu vreau, nu incerc sa va conving pe Dvs, vreau insa sa completez ce spuneti si eventual sa particip la o discutie constructiva.
2. Despre Costa Rica nu vorbesc pt ca nu cunosc situatia, si despre ce nu stiu nu ma pot exprima.
3. De nu vorbesc despre nivelul de trai? As putea vorbi, mai ales ca o comparatie a nivelului de trai Brazilia/costa Rica, cu Romania, sau unde ar trebui sa ajunga Romania nu este favorabila argumentului Dvs. Cel putin din Brazilia este cunoscut ca un numar imens de persoane traieste in conditii mizere in uriase ghetouri dinj tabla ondulata intr-un mediu dominat de criminalitate si violenta.
4. Cipru - Grecia? cum credeti ca puteti dovedi ca diferentele dintre cele 2 tari (care sunt ele) se datoreaza puterii presedintelui?
5. Imi este cunoscut ca majoritatea primelor 20 de tari nu au elite subversive si nu am sustinut ca ar avea.
6. Nu numar dupa ureche. Eu am vorbit de primele 20 de DEMOCRATII. Nu am inclus Singapore, pt ca Singapore nu este dupa criteriile mele o democratie, nu stiu daca dupa ale Dvs. In Singapore spre exemplu singura si ultima alegere prezidentiala la care au participat 2 candidati a fost in 1993. In 1999 si in 2005 "comisia pt alegerile prezidentiale" din Singapore a validat candidatura unui singur candidat la presedentie ("candidatul unic"). Deasemenea Singapore este guvernat de ca 40 de ani de cartre un "partid unic". In aproape jumatate dintre colegiile parlamentare de acolo nu exista decat un singur candidat, candidatul unic al partidului unic, care niciodata in ultimii 40 de ani nu a detinut mai putin decat 97% din scaunele parlamentare. Nici Hong-Kongul nu l-am numarat pentru ca nu este un stat suveran si, dupa stiinta mea nu mai este nici deocratic dupa revenirea sa la China.
7. Elvetia, Suedia state mici? Atunci ce sa spunem despre Cipru?
8 Revenind insa la miezul subiectului, (si recunoscand ca aspectul coruptiei acopera doar o parte a bunei functionari a unei democratii), am adaugat ca 15 din primele 20 democratii (cele mai putin corupte) foste dictaturi recente, au sisteme parlamentare. Mai mult intre ele se numara aproape toate fostele dictaturi europene, si anume din TOATE ARIILE CULTURALE (latina, germanica, slava, neeuropeana). Este vorba de Austria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, tarile excomuniste, Japonia, etc. Intre cele 5 cu sistem prezidential nu figureaza nici o tara europeana.
Este un indiciu in plus pt faptul ca propuneti un model altul decat cel aplicat cu succes de toate ex-dictaturile europene (indiferent de aria culturala).
9. Nu consider ca o discutie constructiva in care sunt aduse, completate, verificate sau contestate informatii sau puncte de vedere pe o tema atat de importanta este o pierdere de vreme. In ce priveste cartea citata de Dvs. ati rezumat-o spunand ca "semi-prezidentialismul nu ajuta dar nici nu dauneaza societatilor in tranzitie camparat cu prezidentialismul sau parlamentarismul". Cam asta e si parerea mea, iar discutia noastra se centra pe intrebarea daca parlamentarismul sau prezidentialismul ajuta sau dauneaza societatile in tranzitie. Mi-ar fi fost insa greu sa citesc cartea respectiva avand in vedere ca nu am gasit-o in lista de publicatii publicata de Dl Elgie chiar pe site-ul sau personal. O zi buna.
4.3. @Paul Ionescu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 23.04.2009, 12:57)
Observ, mai intii, ca articolul meu nu era despre prezidentialism vs. parlamentarism. Era despre semi-prezidentialism (si inca despre o definitie largita a semi-prezidentialismului, care include si unele sisteme de regula considerate ca "parlamentare").
Cum ati numarat in clasamentul TI nu stiu exact. Ce stiu e ca acel clasament include si regimuri autoritare. Asa incit nu il folosesc decit punctual.
Grecia-Cipru. Nu am spus ca diferentele se datoreaza anume regimului prezidential, Ceea ce am sustinut adesea e ca regimul prezidential nu pare o piedica pentru o democratie performanta si stabila, chiar peste standardele "parlamentarismului".
Spune ti ca e "criminallitate si violenta" in Brazilia. Da, dar se datoreaza acest lucru regimului politic prezent?
Ce ne arata experienta latino-americana e ca regimuri democratice si cu dezvoltare rapida se pot cladi pe formula prezidentiala. Luati Mexicul (nu imi spuneti de arme si droguri, va rog...). E mai prosper si mai dinamic decit multe tari din Europa de Est. Aproape la toti indicatorii.
Imi reprosati ca folosesc statisticile incorect. As fi curios sa vad un singur exemplu. De multe ori sint atent sa formulez chiar in cele (doar) 5000 de semne disponibile rezerve sau precautii, sa arat ca ma refer doar la un anumit aspect. Asa incit as fi curios sa imi indicati un singur exemplu, daca tot spuneti ca ati "observat".
Argumentul relativ la "fostele dictaturi", ma tem, e extrem de vulerabil. Pentru ca acele "foste dictaturi" au ajuns acolo prin implozia sau coruptia regimului parlamentar. Cazul Italiei fasciste e cel mai limpede. Unde Mussolini ajunge prin manevre parlamentare seful unui guvern minoritar si exercita puterea in cadru parlamentar. Asa incit argumentul dvs. de fapt mai degraba demonstreaza opusul: anume ca, istoric vorbind, aceste regimuri au fost un teren fertil pentru totalitarismele europene (si pentru diferitele variante de autoritarism si populism).
In ce priveste numarul de tari pe care il invocati, cred ca in sine nu spune nimic. Din ratiuni istorice si geografice Europa a fost impartita in multe state nationale. Asa incit ele ies multe la orice numaratoare: a intergritatii anti-coruptie, a nivelului de trai, a numarului de ponei pe cap de locuitori, etc. La drept vorbind (spre exemplu) tarile nordice ar putea fi socotite, practic, aceeasi entitate. Sau invers: ce-ar fi sa socotim si statele americane separat? In fond, multe au atribute similare multor state nationale din UE (mai ales daca va "trece" Tratatul de la Lisabona).
Tot din ratiuni istorice, sistemele prezidentiale sint mai rare. Dar daca tot vreti sa numarati, vedeti ca, formal vorbind, unele din cele de pe lista aceea care va entuziasmeaza atit nu sint "parlamentare", ci "semi-prezidentiale" (Austria, Irlanda, Finlanda, etc).
In fine, mai observ ca o corelatie regim-coruptie nu e foarte riguroasa. Exista sisteme parlamentare (sau semi-prezidentiale) foarte OK si unele extrem de corupte. O corelatie mai buna e religie-coruptie, unde tarile luterane ies, in general, foarte bine.
In fine, eu as mai observa ca sistemul "parlamentar" are doua tipuri mari. SInt sistemele parlamentare de imitatie, care au mers in general foarte rau. Si cele autentice, cu radacini istorice (Olanda, Regatul Unit, Suedia, etc). Ele au mers foarte bine, dar au caracteristici unice, practic imposibil de replicat.
Va pot da o copie a cartii lui Elgie daca imi dati un semn cind ma intorc din Finlanda, adica in citeva zile.
4.4. @C. Avramescu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Paul Ionescu în data de 24.04.2009, 06:23)
In primul rind din limite de timp si de spatiu nu pot raspunde pe larg, rog sa scuzati. Vreau sa adaug ca nu am dorit sa spun ca citati gresit statistici, ci doar ca citati din statistici ceea ce va convine desigur, ceea ce e OK. Eu am facut acelasi lucru cu statistica TI, insa nu imi bazez argumentatia in special pe aceasta statistica. Ea e doar un indiciu, o piesa dintr-un mozaic mult mai mare. De aceea nu ma cramponez pe aceaste domenii si adaug ca partial sunt de acord cu unele raspunsuri pe care mi le-ati dat, cu altele insa nu.
Vreau sa ma refer pe larg la argumentul Dvs al presupusei responsabilitati a parlamentarismului in venirea la putere a dictatorilor fascisti in Italia si Germania.
Mi-e greu sa gasesc cuvinte cuvenite pt aceasta idee pe care o propagati. As spune ca in cel mai bun caz este un argument fals, o mare eroare provenita din lipsa de informatie; in cel mai rau caz este insa o dezinformare, o manipulare (rau) intentionata si periculoasa. Este o intoarcere pe dos a adevarului si folosirea ea ca argument anti-parlamentarism este scandaloasa.
1. nici Italia, nici Germania (nici Romania sau alte tari in perioada interbelica care au alunecat in dictatura) NU AU AVUT UN SISTEM PARLAMENTAR. Ele au avut in cel mai bun caz un sistem semi-prezidential sau "semi-monarhist" dupa caz.
2. In ambele cazuri IT, GER, dar si Romania, seful statului (rege, presedinte) avand optiuni nedemocratice a avut un ROL DECISIV in a.) ajungerea la sefia executivului a dictatorului, folosind puterile constitutionale ale (semi)prezidentialismul si b.) in desfiintarea ulterioara a democratiei prin mijloace neconstitutionale. Ei au girat practic lovitur de stat, si tocmai prezidentialismul acelor constitutii le-a usurat treaba. Concret, Italia: In Italia Mussolini in primul rind a ajuns prim-ministru pentru ca a fost NUMIT DE REGE, cand partidul sau avea o reprezentare parlamentara neglijabila. A avut desigur si patroni pe cat de influenti pe atat de dusmani ai democratiei. In nici un sistem parlamentar primul ministru nu este numit de rege/presedinte, doar o coalitie majoritara parlamentara poate alege un prim-ministru. Pe urma una dintre primele masuri pe care le-a luat Mussolini a fost schimbarea sistemului electoral, alt subiect delicat. In sistemul sau partidul cu cel mai mare numar de voturi avea garantatata o majoritate de 66% in parlament! De aici a mai fost doar un pas pana la desfiintarea democratiei, partidelor si parlamentului. O combinatie din lipsa de parlamentarism si lipsa de sistem electoral proportional a terminat democratia italiana.
In Germania, presedintele Hindenburg, s-a folosit la maxim de constitutia semi-prezidentiala a Germaniei si l-a adus in cele din urma pe Hitler la putere. Inca din 1930 presedintele numea cancelari pe favoritii sai care nu aveau o sustinere a majoritatii parlamentare. Iar legea care a permis dictatura lui Hitler a fost votata dupa o modificare a procedurii parlamentare si prin abuz neconstittrional (politia controlata de Goering a impidicat prezenta fizica a multor parlamentari opusi lui Hitler la vot).
4.5. Pau Ionescu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 24.04.2009, 14:56)
Stimate d-le Ionescu, eu inteleg ca din motive de spatiu nu putem lamuri chestiunea. V-as sugera insa, amical, sa aveti incredere ca stiu despre ce vorbesc in materie de "parlamentarism". Italia a avut, dupa toate standardele imaginabile, un regim parlamentar care a intrat in colaps. El devenise subred inca inainte de Mussolini. Unul din marii sociologi italieni, Pareto, vorbea deja de "dictatura parlamentara" in Italia de dinaintea primului razboi mondial. Va promit clarificari cu alta ocazie.
In privinta Germaniei, a fost jocul parlamentar cel care l-a adus pe Hitler cancelar. Hindenburg nu l-a pus acolo pe Hitler pentru ca "avea convingeri nedemocratice" - aduceti-va aminte ca el il ura pe Hitler si a refuzat sa se alieze cu el. Numai ca jocul politic al liderilor partidelor parlamentare, agravat si de consecintele sistemului de vot, nu prea i-a lasat nici o cale.
Oricum, eu va felicit pentru consecventa cu care aparati cauza parlamentarismului. DIn pacate, chiar daca am accepta vreunul din argumentele dvs., exemple de regimuri parlamentare, de Prim-ministri deliranti si de coalitii de partide care au fost, in sisteme parlamentare, alliante de banditi, sint numeroase in istoria europeana. Luati Portugalia lui Salazar. Luati Slovacia lui Meciar.
Daca imi mai permiteti o sugestie, eu as zice sa ginditi mai nuantat. Printre altele, eu as fi mai prudent atunci cind ma acuzati "o mare eroare provenita din lipsa de informatie". Faptul ca scriu editoriale de 5000 de semne nu inseamna ca stiinta mea se reduce la 5000 de semne, imi pare rau sa va spun. Ceea ce observ insa este ca la noi, in mediile neprofesionale, circula o multime de mituri in materie de istorie si politica. Va dau un exemplu: multi cred ca Ceausescu a instaurat un regim "prezidential". Sau ca in sistemele comuniste nu pot exista mai multe partide. Sau ca PCR era, din punct de vedere electoral, partid unic (va aduc aminte ca pe liste erau candidati ai "Frontului", nu ai PCR). Si pot continua cu exemplele pina miine...
Morala este, cred, ca ar fi mai bine sa lasam la o parte putin impulsul acesta de a ne convinge cu orice pret interlocutorii, mai ales daca noi insine nu excelam in domeniul respectiv (o spun fara urma de ironie sau de superioritate - dealtfel, vedeti ca eu ma abtin sa va acord calificative, asa cum o faceti dvs.) Daca vedem ca cineva are ceva de spus, chiar daca e ceva mai curios, sa nu credem ca omul si-a pierdut neaparat mintile sau ca scrie la comanda. Mai ales daca acela maninca si o piine profesionala de pe urma a ceea ce stie.
Revenind putin, ideea despre fragilitatea parlamentarismului european interbelic nici macar nu e a mea, originala. O gasiti in numeroase surse, inclusiv la Mattei Dogan. Uitati-va si pe Sartori (ambele sint in romaneste, cred).
In orice caz, opiniile dvs. m-au facut sa cred ca e cazul sa explic mai in detaliu si mai precis unele teme, altfel decit se poate intr-un articol de ziar.
Ma suprinde doar insistenta dvs. ca 'Romania nu a avut un sistem parlamentar". Regret sa va spun, a avut. Faptul ca monarhul avea un rol si o influenta politica era ceva destul de comun. Chiar standard in sistemele parlamentare. Cazul britanic era destul de aparte inainte de 1945. Reducerea monarhului la o figura pur simbolica e ceva foarte recent in multe regimuri parlamentare. Spre exemplu asta se intimpla in Suedia de la reforma constituionala din 1975.
Toate cele bune.
4.6. @Paul Ionescu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 24.04.2009, 15:07)
Revin doar cu o observatie. E posibil ca eventualele neintelegeri sa provina din faptul ca dvs. lucrati - cred - cu o definitie foarte, foarte stricta a parlamentarismului (PM ales de Parlament, Presedinte cu puteri formale strict simbolice, monarh pur decorativ, fara "puteri de rezerva", etc). Daca e asa, atunci inteleg simpatia dvs. pentru parlamentarism. Dar atunci avem o problema. Acest parlamentarism este extrem de rar si extrem de recent. Din Europa 'veche" s-ar califica doar Suedia si Danemarca (dintre monarhii) si Grecia (dintre republici). Asta daca am inteles bine unhiul din care priviti regimul parlamentar.
4.7. @Paul Ionescu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 24.04.2009, 15:09)
daca ma gindesc bine, nici macar Danemarca nu s-ar califica, datorita felului in care e investit PM....
Acum chiar trebuie sa plec, o zi buna...