REGIO: Fonduri nerambursabile de 3,15 milioane euro pentru Mănăstirea Putna

V.B.
Fonduri Europene / 27 martie 2014

Mănăstirea Putna a primit fonduri europene de 3,15 milioane euro prin Programul Operaţional Regional (Regio) 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), pentru lucrări de restaurare, modernizare şi conservare, conform unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Contractul de finanţare a fost semnat astăzi de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi părintele stareţ Mihai Velnic, la sediul MDRAP. Banii au fost alocaţi pentru restaurarea şi consolidarea Casei Domneşti, a atelierelor, a stăreţiei, a cramei şi a chiliilor care fac parte din ansamblul Mănăstirii Putna, pe o suprafaţă de 2 mii mp, pentru sistemul electric şi termic al mănăstirii, pentru iluminatul arhitectural exterior, "care va spori atractivitatea monumentului istoric", se mai arată în comunicat. La acestea, se adaugă lucrări pentru refacerea învelitorii şi a accesului în mănăstire, pe 2,9 mii mp, şi construcţia a două info-chioşcuri.

"Proiectul îşi propune conservarea unui simbol naţional şi cultural al poporului român şi al credinţei ortodoxe. Este vorba de o cerere de finanţare depusă încă din 2009, dar, la acea vreme, nu s-a considerat necesar. Sperăm ca, peste 2 ani, când mănăstirea va aniversa 550 de ani, să arate aşa cum se cuvine. Voi veni şi eu să văd lucrările realizate cu aceste fonduri europene", a spus Dragnea.

După finalizarea proiectului, toate spaţiile vor fi deschise spre vizitare turiştilor şi vor găzdui expoziţii cu obiecte de patrimoniu ale Mănăstirii Putna: icoane, cărţi vechi, vase sfinte, veşminte.

Părintele stareţ a declarat: "Este o mare bucurie pentru noi. Sunt peste 4 ani de când aşteptăm ca acest proiect să fie semnat. În 2016, vom sărbători 550 de ani de la fondare. Ne pregătim cu proiecte culturale şi mulţumim tuturor celor care ne sprijiniţi. Sperăm ca, pe 10 iulie 2016, să ne vedem la Mormântul Sfântului Voievod Ştefan, despre care Eminescu a spus că ar fi altarul conştiinţei naţionale. Vă aşteptam, de altfel, şi la începerea lucrărilor".

Intenţia reprezentanţilor mănăstirii este de a completa, în viitor, actualul proiect cu unele care să vizeze restaurarea obiectelor de patrimoniu deţinute, mai precizează comunicatul. În acest sens, Liviu Dragnea a precizat: "Este prevăzut, în Acordul de Parteneriat pentru perioada 2014-2020, un domeniu specific pentru finanţarea acestor investiţii importante, în cadrul următorului program Regio. În ceea ce priveşte bisericile din lemn care au ars, noi suntem deschişi la orice solicitare, dacă putem să ajutăm să se refacă, cu dragă inimă o vom face. Şi premierul are deschidere pentru aşa ceva şi sunt sigur că pentru orice solicitare vom găsi mecanismul prin care să finanţăm".

Proiectul "Restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului cultural, naţional şi a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna", cu o valoare totală de 3,26 milioane euro, va fi derulat în cadrul programului Regio 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 - "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe".

De la debutul programului Regio 2007-2013, MDRAP a semnat, la nivel naţional, alte 38 de contracte de finanţare pentru proiecte care vizează biserici şi mănăstiri, cu o valoare totală de 529,6 milioane lei, dintre care 422,6 reprezintă fonduri nerambursabile (contribuţia din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat). Dintre acestea, 6 proiecte au fost deja finalizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb