Remus Borza, premiat în cadrul Galei "Nine O'Clock"

Andrei Stan
Companii / 2 martie 2016

Avocatul Remus Borza a primit premiul pentru "Cel mai performant management", pentru activitatea sa ca administrator judiciar la Hidroelectrica, în cadrul Galei "Premiile Nine O'Clock 25 de ani", eveniment organizat de cotidianul de limba engleză "Nine O'Clock", potrivit unui comunicat al companiei trimis redacţiei.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost desemnat "Omul politic al anului".

De asemenea, ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, i-a fost acordat premiul "Cel mai dinamic debut de şef de misiune diplomatică în România".

Un alt premiu oferit de "Nine O'Clock" a fost "Ambasadorul român al anului", acordat lui Victor Micula, pentru activitatea desfăşurată în calitate de ambasador în Ungaria, pentru contribuţia la acţiunile bilaterale între România şi Ungaria.

Titlul de "Ambasadorul străin al anului" i-a fost acordat şefului misiunii diplomatice a Germaniei, Werner Haus Lauk.

La categoria "Bancherul străin al anului cu cea mai îndelungată activitate în România", premiul i-a fost acordat lui Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffaisen Bank România.

Distincţia pentru "Cea mai implicată organizaţie inter-guvernamentală în proiecte socio-culturale din România" i-a revenit Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă - TIKA, "pentru numeroasele proiecte de succes în sănătate, educaţie, cultură şi sport desfăşurate în România", precizează comunicatul.

La secţiunea "Afaceri politice şi relaţii economice internaţionale" au fost premiate trei organizaţii - Coaliţia pentru Dezvoltarea României, NRCC (Netherlands Romanian Chamber of Commerce) şi PATRES, în timp ce titlul pentru "Cele mai dinamice companii industriale" a fost acordat companiilor Dacia, Softronic şi Continental.

Secţiunea "Bănci şi servicii financiare" a avut, de asemenea, mai mulţi câştigători: Garanti Bank a primit distincţia pentru "Cea mai dinamică bancă", Alpha Bank - "Banca de retail a anului 2015", iar Banca Transilvania - "Excelenţă în servicii".

Şi la secţiunea "IT&C" au fost mai mulţi câştigători - Cluj IT, Gecad Net şi Teamnet, în timp ce la secţiunea "Comunicaţii şi industrie digitală" au fost premiaţi Telekom, Huawei şi Oracle.

La categoria "Responsabilitate socială de impact", câştigători au fost desemnaţi Fundaţia Vodafone, Asociaţia Environ şi Fundaţia OvidiuRo, menţionează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Intrucat este condamnat definitiv, la inchisoare cu suspendare conditionata, pentru delapidare de la firma care o administreaza, Borza merita cu adevarat titlul special de, ,,Cel mai escroc administrador penal" al Romaniei contemporane.

    Intrucat este condamnat definitiv, la inchisoare cu suspendare conditionata, pentru delapidare de la firma care o administreaza, Borza merita cu adevarat titlul special de, ,,Cel mai escroc administrador penal" al Romaniei contemporane.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb