Atenţia românilor nu mai este îndreptată spre subiecte precum pensii, salarii şi preţuri, în general aspecte care ţin de supravieţuire, întrucât teme precum eficienţa energetică şi schimbările climatice încep să le atragă tot mai mult atenţia, a precizat, ieri, Remus Ştefureac, directorul INSCOP Research.
Afirmaţiile domniei sale vin în contextul în care, recent, Energy Policy Group a prezentat un sondaj amplu, realizat de INSCOP, care a avut ca temă eficienţa energetică, ca parte a campaniei "România Eficientă".
Domnia sa a declarat: "Sondajul a fost realizat în cursul lunii octombrie, pe mai bine de 1.600 de subiecţi, ceea ce creşte foarte mult valoarea datelor şi reprezentativitatea lor, este un sondaj reprezentativ la nivel naţional. Cred că ceea ce merită reţinut este că românii conştientizează nevoia de eficientizare energetică în propria locuinţă. Am constatat, de asemenea, o schimbare absolut spectaculoasă la nivelul agendei populaţiei - dacă în urmă cu 20 - 25 de ani, agenda populaţiei era dominată de temele supravieţuirii (pensii, salarii, preţuri), acum teme legate de eficienţa energetică şi de poluarea mediului vin foarte puternic pe agendă. Am pus o întrebare legată de schimbările climatice: în ce măsură consideră românii că schimbările climatice reprezintă un fenomen real. 85% dintre respondeţi le consideră astfel, iar dintre aceştia peste 72 - 73% spun că ele sunt generate, în principal, de activitatea umană care generează emisiile de carbon. Mai mult, întrebaţi care cred că sunt soluţiile care ar putea să ducă la diminuarea poluării şi impactului asupra climei, peste 65% indică măsuri de eficientizare energetică, de la termoizolarea imobilelor până la reducerea consumului şi utilizarea aparatelor electrocasnice cu un consum redus sau controlul consumului în locuinţe cu dispozitive inteligente".
Aceste cifre reflectă o maturizare a populaţiei şi schimbare majoră a agendei acesteia, care probabil, vor determina în următorii 5-10 ani schimbări masive ale politicilor publice în acest domeniu, a conchis domnul Ştefureac. Directorul INSCOP a mai precizat şi că jumătate dintre participanţi au avut dificultăţi în a înţelege semnificaţia termenului "eficienţă energetică", solicitând explicaţii suplimentare şi exemple.
Din sondaj a reieşit faptul că 66,7% dintre respondenţi ar fi de acord cu măsuri mai stricte pentru creşterea eficienţei energetice, chiar dacă acest lucru presupune majorarea costurilor pentru ei şi familiile lor, iar potrivit lui Remus Ştefureac, explicaţia stă în faptul că oamenii înţeleg că, în final, vor avea costuri mai reduse, 49% dintre repondenţi asociind eficienţa energetică cu reducerea semnificativă a costurilor pe termen mediu şi lung. Totodată, 75% dintre români ar fi de acord cu adoptarea de măsuri mai stricte pentru reducerea poluării, chiar dacă acest lucru înseamnă creşterea costurilor.
De asemenea, cercetarea a mai arătat că sursa preferată de electricitate este cea solară (35,4%), urmată de cea eoliană (18,5%), de energia produsă de hidrocentrale (12,6%), gaze naturale (10,2%), energia produsă prin arderea cărbunelui sau lemnului (6,4%), energia produsă prin arderea deşeurilor (biomasa) - 3,9%, energia nucleară - 2,1%.
În acelaşi timp, directorul INSCOP Research, a mai spus că 23,8% din respondenţi opresc căldura atunci când pleacă de acasă sau merg la culcare, în timp ce 36,5% spun că nu o opresc niciodată.
De cealaltă parte, 69,9% dintre ei sting lumina atunci când ies dintr-o încăpere a locuinţei, dar 4,1% nu o opresc niciodată.
Nu în ultimul rând, aproximativ 24% dintre participanţi sunt de părere că fac economie maximă la consumul de energie.