Constructorul de camioane "Renault Trucks", divizie a companiei suedeze "Volvo" AB, ar fi interesat de marca de autovehicule comerciale uşoare "Iveco Daily", dacă producătorul auto italian "Fiat Industrial" SpA vrea să o vândă, a declarat preşedintele "Renault Trucks", Stefano Chmielewski, citat de cotidianul Il Sole 24 Ore.
"Suntem interesaţi de Iveco Daily, nu de întreaga companie", a spus Chmielewski, adăugând: "De fapt, suntem interesaţi de ceea ce alţii par să treacă cu vederea: marca Daily. Dacă într-o zi vor decide să o scoată la vânzare, aş face totul ca s-o cumpăr".
Grupul "Fiat" s-a divizat în două entităţi distincte începând cu data de 1 ianuarie 2011: "Fiat Industrial" şi "Fiat".
Chmielewski a estimat că marca Iveco va trebui divizată şi vândută separat, iar în această situaţie, compania "Renault Trucks" ar fi interesată de divizia de autovehicule comerciale uşoare şi medii.
Stefano Chmielewski a mai afirmat: "Vorbim despre o marcă în valoare de 10 - 15 miliarde de euro. Ar fi ceva greu de digerat pentru oricine, fără să vorbim de limitele impuse de autorităţile de reglementare a concurenţei din Uniunea Europeană. O divizare este singura soluţie viabilă şi compatibilă cu reglementările din domeniul concurenţei".