Restricţii şi taxe noi în sectorul imobiliar din China

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 mai 2005

Autorităţile de la Beijing vor impune noi taxe şi restricţii la tranzacţiile din sectorul imobiliar, ca să pună capăt speculaţiilor care au generat creşterea exagerată a preţurilor pe acest segment. Astfel, cei ce vor cumpăra imobile pe care le vor vinde apoi, în următorii doi ani de la achiziţie, vor fi obligaţi să plătească o taxă pe preţul de vînzare, taxă ce intră în vigoare la data de 1 iunie. Cuantumul acesteia nu a fost, însă, dat publicităţii. Proprietăţile neconstruite sau care nu au fost finalizate nu vor putea fi revîndute înainte să fie gata construcţia. În plus, terenurile neutilizate mai mult de un an de la data achiziţiei, vor fi taxate. Guvernul de la Beijing va revoca dreptul de folosinţă a terenurilor neutilizate vreme de mai bine de doi ani, ca să prevină stocarea acestora de către speculatori.

Investitorii se tem că noile măsuri vor determina scăderea cererii şi a preţurilor de pe segmentul imobiliar, situaţia resimţindu-se deja pe piaţa acţiunilor companiilor din domeniu. Astfel, titlurile marilor societăţi de profil "China Vanke Co." şi "Shanghai Shimao Co." au scăzut semnificativ în şedinţa de ieri. "Reglementările care vor intra în vigoare sînt mult mai dure decît aştepta piaţa", declară Li Huiyong, analist la Shenyin Wanguo Securities Co. În consecinţă, acesta aşteaptă ca piaţa să fluctueze mai puţin pe termen scurt.

Preţurile caselor au urcat cu 13,5% în China, în primul trimestru din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2004. În Shanghai, cel mai mare oraş din punct de vedere comercial, preţul caselor a sporit chiar cu 19% în primele luni ale anului în curs. Premierul chinez Wen Jiabao încearcă să elimine speculaţiile cu proprietăţi imobiliare fără să afecteze creşterea economiei ţării. China este economia cu cea mai rapidă creştere şi, totodată, cel mai mare consumator de oţel, cupru şi ciment.

Executivul chinez consideră că speculaţiile de pe segmentul imobiliar au determinat explozia preţurilor pînă la un nivel căruia mulţi dintre cumpărători nu-i pot face faţă. Astfel, au fost alimentate tensiunile sociale. Totodată, creşterea preţurilor proprietăţilor imobiliare reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii economice. "Guvernul ar trebui să încurajeze achiziţiile imobilelor pentru locuit, nu investiţiile", spunea, luna trecută, Zheng Jingping, purtător de cuvînt al Oficiului Naţional de Statistică.

Investiţiile în sectorul imobiliar al Chinei au crescut cu 27% în primul trimestru din acest an, faţă de primul trimestru din 2004, ajungînd la 232 miliarde de yuani (28 miliarde de dolari).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb