Reuters: Blue Origin şi Cerberus sunt interesate de preluarea United Launch Alliance

A.F.
Companii / 25 decembrie 2023

Reuters: Blue Origin şi Cerberus sunt interesate de preluarea United Launch Alliance

Compania spaţială Blue Origin a lui Jeff Bezos şi firma de capital privat Cerberus se numără printre companiile care şi-au arătat interesul să cumpere producătorul de rachete United Launch Alliance (ULA), potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, transmite Reuters.

Lockheed Martin şi Boeing au drepturi de proprietate egale asupra ULA, care produce unul dintre vehiculele de lansare pentru reţeaua de internet prin satelit a Amazon.com, Kuiper.

Producătorul de avioane de business Textron şi-a exprimat, de asemenea, interesul pentru ULA, potrivit WSJ, care a adăugat că nu a putut fi determinat un preţ de licitaţie şi că este posibil ca tranzacţia să nu se materializeze.

"Dacă aş cumpăra o companie spaţială, m-aş duce să mă uit la ULA", a declarat directorul ei Tory Bruno, pentru Bloomberg News, în octombrie.

ULA s-a confruntat cu întârzieri în dezvoltarea noii sale rachete numită Vulcan Centaur, care va transporta modulul lunar Peregrine al Astrobotic, la prima sa lansare, în ianuarie.

Motorul BE-4 al Blue Origin alimentează primul tronson al navei spaţiale.

Firmele de capital privat şi-au manifestat interesul pentru companiile spaţiale care au expunere la contracte guvernamentale, un segment domina

t de compania SpaceX a lui Elon Musk.

U.S. Space Force a alocat 21 de lansări SpaceX şi ULA, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari, a relatat CNBC în noiembrie, compania mixtă Boeing-Lockheed Martin primind 11 misiuni, evaluate la 1,3 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb