Kremlinul a salutat vineri comentariile lui Donald Trump despre Rusia, pe care ar fi descris-o, într-o convorbire recentă avută cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, drept "o maşină de război" care i-a învins pe Napoleon şi Hitler, dar a declarat că îşi păstrează luciditatea când vine vorba de candidatul republican la preşedinţia SUA, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat despre comentariile pe care Trump susţine că le-a făcut într-o convorbire telefonică avută la 19 iulie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Trump a declarat ulterior pentru Fox News că i-a spus lui Zelenski că războiul trebuie să se încheie. "Este o maşină de război cu care vă confruntaţi. Asta este ceea ce fac ei (ruşii), duc războaie. L-au învins pe Hitler. L-au învins pe Napoleon. Trebuie să terminăm cu acest război", a declarat Trump că i-ar fi spus lui Zelenski, potrivit Reuters.
Comentând remarcile lui Trump, Peskov a spus: "Probabil că ar fi util pentru majoritatea publicului american să ştie că există multe pagini glorioase în istoria Rusiei şi, într-adevăr, probabil că puţini oameni din SUA, ne referim la americanii obişnuiţi şi poate la reprezentanţii aşa-numitului establishment politic, cunosc istoria atât de profund".
Întrebat în continuare despre un comentariu din Wall Street Journal scris de Mike Pompeo, fost secretar de stat al lui Trump, Peskov a spus că Kremlinul a fost clar atunci când a venit vorba de evaluarea a ceea ce ar putea însemna o preşedinţie Trump pentru Rusia.
În comentariul său, Pompeo sugera ca Trump să adopte noi sancţiuni dure împotriva Moscovei dacă va fi ales şi să intensifice ajutorul pentru Ucraina.
"Nu am purtat niciodată şi nu purtăm ochelari roz. (Trump) este un reprezentant al elitei politice americane, care acum suferă, absolut cu toţii, de un sentiment antirusesc total", a declarat Peskov. "Când a fost preşedinte, sub Trump, americanii au început această cursă a sancţiunilor, sub Trump a fost impus un număr uriaş de sancţiuni împotriva ţării noastre, iar în această privinţă el nu este foarte diferit pentru noi de toţi ceilalţi", a arătat Peskov. "Poate că dă dovadă de un pic mai multă înţelepciune politică în ceea ce priveşte menţinerea canalelor de dialog. Dar, de facto, nu are un impact special asupra a nimic, iar noi ar trebui să fim conştienţi de acest lucru", a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, scrie Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2024, 07:19)
i-a “spus”… ala a spus ca sa ii gadile urechea … si cam atat…
dupa ce a a furat la japca Crimeea cand ucrainienii nu au mai vrut sa le prelungeasca contractele de inchiriere porturi cu baze militare rusnace …. pe teritoriu ucrainian… si cu monopol format in campul muncii cobili angajati in baza militara si etc… rusnac…
vai ucrainienii ne “omoara rusnacii”…. vai “nazistii”… uita rusnacul sa specifice ca si-a adus 1 mil si cv de rusnaci acolo… pe teritoriu ucrainian … care iatoric e al Bulgarilor… izgoniti cu sute de ani in spate tot de “neamuri” rusnace…
s c c r e t