Reuters: Lavrov consideră că Occidentul a împins în criză piaţa energiei prin graba pentru tranziţia verde

F.D.
Internaţional / 8 noiembrie 2023

Reuters: Lavrov consideră că Occidentul a împins în criză piaţa energiei prin graba pentru tranziţia verde

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat miercuri Occidentul că a provocat crize pe piaţa globală de petrol şi gaz prin graba de a face tranziţia la energia verde şi presiunile făcute asupra altor ţări pentru a proceda la fel, relatează Reuters.

"De fapt, motivele pentru fenomenele negative din sectorul energiei au fost acţiunile iresponsabile ale comunităţii occidentale, când a decis să forţeze tranziţia verde pentru sine şi să impună aceeaşi tranziţie verde altor ţări care pur şi simplu nu erau pregătite pentru ea, din punct de vedere economic", a spus Lavrov, în remarci televizate.

El a subliniat că boicotul occidental al energiei ruse ca răspuns la războiul din Ucraina a "dat o lovitură gravă securităţii energetice globale". "Aceste măsuri au dus la distrugerea lanţurilor valorice istorice, la o redistribuire costisitoare a fluxurilor globale de energie şi la creşterea costurilor tranzacţionale şi logistice", a explicat şeful diplomaţiei ruse.

Acesta a mai spus că exploziile care au avariat anul trecut traseul conductei Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, au privat continentul de gaz ieftin şi au crescut dependenţa sa de importuri scumpe din SUA.

Moscova susţine de multă vreme că sancţiunile împotriva Rusiei au reprezentat un scop în sine, iar ţările occidentale au făcut o greşeală îndepărtându-se de energia rusă, adaugă Reuters, care mai notează că sancţiunile au lovit dur gigantul rus al gazelor Gazprom, acesta pierzând cea mai mare parte a pieţelor europene.

Lavrov a susţinut în schimb miercuri că întreprinderile europene au pierdut cel puţin 250 de miliarde de dolari în ultimul an din cauza sancţiunilor impuse Rusiei, după cum au consemnat EFE şi TASS.

"Occidentul a hotărât să distrugă economia mondială pentru a da o lecţie Rusiei", a conchis el, asigurând totodată că Rusia creează mecanisme comerciale care "să nu fie controlate" de Occident.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb